Tags

Ca de fiecare dată, la început de an așteptările sunt mari? Ce putem spera de la 2017? Avem câteva confirmări Joshua – Klitschko, Frampton – Santa Cruz 2, Garcia – Thurman, DeGale – Jack, Cotto – Kirkland, Haye – Bellew, Golovkin – Jacobs și alte câteva promisiuni, Pacquiao – Lomachenko, Golovkin – Canelo, Pacquiao – Crawford care pot face din acest an unul care merită trăit din punct de vedere pugilistic.

Și în cazul boxerilor autohtoni parca atmosfera e mai animată ca în alți ani. Începe Dinu în 31 ianuarie contra francezului Tronche, în februarie Lucian Bute va avea meci de gală cu Eleider Alvarez iar în martie Cristian Ciocan își apără surprinzătoarea centură obținută de la Erkan Teper.

Poate fi un an al confirmărilor și poate al răspunsurilor la multele întrebări care stau pe buzele iubitorilor de box. Iată cinci dintre cele care își pot găsi răspunsul în anul care tocmai a început:

1. Cine va fi noul rege al greilor?

joshuaklitschko2

După ce Tyson Fury a agitat apele și lucrurile s-au precipitat în interiorul celei mai grele divizii, cred cu tărie că anul în curs va clarifica nelămuririle iar la finalul lui vom avea întronat noul stăpân absolut. În mare parte acest lucru se va întâmpla odată cu partida din 29 aprilie dintre Anthony Joshua și Wladimir Klitschko, câștigătorului revenindu-i onoarea să joace cărțile după această dată. Ceilalți pretendenți, Ortiz, Wilder, Parker, Haye vor căpăta atenția pe care și-o doresc dacă vor fi dispuși la adversari adevărați dar și ei vor fi nevoiți lunile care urmează să-și definească pozițiile.

2. Se va retrage Andre Ward?

andre-ward-1

Eu unul sper că da. Mi-am pierdut răbdarea cu el și în altă ordine de idei nu cred că mai are ce să aducă nou în ring. A promis că se retrage de mai multe ori decât a văzut Petrică lupul. Acum, la început de an, a făcut-o din nou. Are încă 360 de zile să se hotărască o dată pentru totdeauna.

3.   Care e românul ce va prelua de la Lucian Bute responsabilitatea de lider al boxului profesionist românesc?

Cel mai îndreptățit de rezultate și condiții e fără discuție Ronald Gavril. Management beton, clasat pe 15 la WBC, pe 24 la supermijlocie în boxrec, în mod natural ar trebui să se apropie de centură anul acesta. Dacă va fi activ, în lunile ce urmează ar trebui să-și găsească locul. Ține aproape Cristian Ciocan care prin prisma ultimei evoluții e o surpriză plăcută. El mai trebuie însă să continue cu unul două meciuri reușite pentru a-i confirma forma.  Poziția 12 la WBO îl face atractiv direct pentru un meci de centură mondială. De urmărit. În spatele lor e Bogdan Dinu a cărui problemă majoră la ora asta e inactivitatea. Cu trei-patru meciuri în acest an, ar putea fi o prezență interesantă în arenă.

4. Gennady Golovkin ori Saul Alvarez?

Canelo workout

Un meci între cei doi, vehiculat din ce în ce mai mult, se spera a umple golul lăsat de retragerea lui Mayweather și apusul lui Pacquiao. Dacă Saul Alvarez are ceva timp la dispoziție, pentru Golovkin, la 34 de ani, lucrurile sunt destul de precipitate. El va face de altfel o primă declarație în 18 martie când îl va întâlni pe Daniel Jacobs, după care sunt așteptate din partea lui doar mega fight-uri. Unul dintre ele va fi contra mexicanului? Vom afla.

5. Cât de bun este cu adevărat Vasyl Lomachenko?

După doar 8 meciuri la profesioniști, așteptările sunt foarte mari. A sărit etapele unei ascensiuni naturale și asta se vede în acel 1 din dreptul înfrângerilor dar Vasyl a păru că a învățat ce trebuie din înfrângere și ultimele lui evoluții au fst entuziasmante. Întrebarea care e pe buzele multor iubitori de box este dacă e suficient de bun încât să scrie istorie? Pare tot mai relaxat cu fiecare meci ce trece, e spectaculos și puternic, a făcut și primul milion de dolari care ar trebui în mod normal să-i stârtneacă apetitul. Pare doar să aștepte provocări demne de talentul său. Pe la colțuri se vorbește despre un meci cu Pacquiao în 2017. Cel mai probabil își va lua însă revanșa la Salido în martie