Tags
“A hell of a fight” cum ar spune americanii sau o luptă dată naibii mai pe românește.

Douăsprezece reprize de bătaie crâncenă, trei knockdownuri împărțite frățește, dacă e să-l punem la socoteală și pe cel de la sfârșitul reprizei a cincea când Badou Jack i-a îmnuiat picioarelui arbitrului Artur Mercante, dinți scoși, mii depumni aruncați, schimbări de situație și la final o decizie de egalitate care lasă loc de continuare. Cam asta e pe scurt povestea meciului din această dimineață dintre Badou Jack și James DeGale.
O foarte bună propagandă făcută boxului într-un moment în care era mare nevoie de așa ceva. Sincer nu am crezut că cei doi vor putea face un meci spectaculos. Cunoscându-le stilurile, DeGale oportunist și Jack încâlcit aș fi anticipat mai degrabă un vals cu multe țineri și întreruperi.
Începutul a aparținut lui DeGale care l-a și pus la podea pe Jack încă în prima repriză. Jack nu s-a regăsit decât în a doua jumătate a meciului, când efectul loviturilor lui mai bine țintite s-a făcut simțit. Americanul a încheiat în forță, cu un knockdown și o presiune care erau cât pe ce să-l termine pe DeGale.

Rezultatul final 114-112 DeGale și de două ori 113-113 a avut darul să-l nemulțumească profund pe Floyd Mayweather, managerul lui Badou Jack:
E a doua oară la rând când Badou are parte de o decizie nedreaptă. James DeGale e un boxer foarte bun dar în seara asta nu a câștigat. La sfârșitul zilei, nu-mi dau seama la ce s-au uitat arbitrii
Și statistica loviturilor tinde să-i dea dreptate, Jack fiind superior în majoritatea reprizelor atât ca volum cât și ca efect, DeGale terminând partida cu câțiva dinți lipsă și cu fața profund modificată.
| Badou Jack | James DeGale | |
| 745 | Total lovituri | 617 |
| 231 | Lovituri conectate | 172 |
| 31 % | Lovituri conectate % | 28 % |
Ambii luptători au revendicat victoria la final americanul fiind evident mai frustrat.
A alergat cea mai mare parte a meciului. Cele mai multe lovituri ale lui au fost în gardă. Eram sigur că am câștigat. Am încheiat mai bine. Knockdownul lui a fost un flash. Am câștigat lupta – Badou Jack
Am un respect deosebit pentru omul ăsta dar am câștigat. Loviturile mele au fost mai clare. – James DeGale
Cu toate că ultima impresie a fost a lui Badou, cred că decizia e una echitabilă, toate opiniile specialiștilor gravitând în jurul egalului.
Eu unul m-am saturat de acesti arbitrii. Meciul a fost interesant, sportivii s-au dedicat dar la final am ramas cu un gust amar. Arbitrajul e plin de subiectivism. Jack a lovit mai clar si merita mai mult, mai ales din partea arbitrului care l-a dat castigator pe Degale.
Sa stii ca exact asa am judecat si eu la inceput. Apoi, vazand ca specialistul Showtime Steve Farhood a dat egal, 113-113, ESPN a dat 114-112 DeGale, m-am gandit ca o fi acolo ceva ce n-am vazut eu. Unul din arbitrii Steve Weisfeld a fost si la Bute – Froch si din ce m-am doicumentat atunci, referintele lui erau exceptionale.
Indiferent de ce ar zice specialistii, care de multe ori numai specialisti nu sunt, nu cred ca i-as putea da victoria lui degale. Imi place degale, dar mi-ar placea si mai mult daca ar avea un ritm bun pentru 12 reprize. Reprizele mai stranse le primeste tot timpul el, la fel ca si in meciurile cu Medina si Bute. In aceste meciuri au fost reprize punctate 117 – 111 pentru el si oricat as incerca sa imi dau seama cum, nu o sa reusesc. In schimb Jack mi se pare ca nu primeste credit din partea arbitrilor. la fel cum a fost si in meciul cu Bute. O sa devina omul egalurilor in ritmul asta.
Nici eu nu inteleg deplin cum face dar fura multe din reprizele stranse. Decizia de azi mi-e si mai greu s-o inteleg din punctul de vedere al boxului profesionist unde se puncteaza avand in vedere si efectul loviturilor asupra adversarului, ori aici Jack a iesit clar invingator.
Cu Mayweather in spate nu-mi fac mari griji pentru Badou. Cu siguranta va prinde galke adevarate mai ales ca acum a castigat simpatia publicului din state.
A fost un meci foarte bun iar decizia ok.L-am punctat si eu 113-113 cu DeGale luand 1(10-8),2,4,9,10 si 11 iar Jack restul cu ultima 10-8 asta aratand cumva si paternul lor de lupta adica DeGale incepand foarte repede iar Jack cu inceputurile sale fara vlaga dupa care DeGale a avut ceea ce eu numesc criza reprizelor de mijloc iar ultimile reprize au fost care pe care.
Jack insa pare sa urce la light heavy si nu cred sa vedem o revansa.
Gervonta Davis deasemenea si-a facut aparitia la nivel mondial cu acea disectie pe Pedraza.Davis e un nume la 130 lbs acum.
Amn pregatit un articolas despre Gervonta dar din pacate n=am avut timp sa-l fiunalizez