Tragediile care au loc în sălile de sport sau în timpul competițiilor sportive, ridică o serie de întrebări legitime legate de riscurile pe care efortul intens le implică. De ce mor sportivi de performanță, cu analizele la zi și al căror organism se presupune a fi obișnuit cu solicitarea? În ce măsură sportul crește riscul de atac de cord? Pot fi prevenite în vreun fel aceste drame? Este sedentarismul soluția?

Un caz care a cutremurat lumea fotbalistică a fost cel al internaţionalului român Michael Klein (33 de ani). În data de 2 februarie 1993, Klein, care avea la activ 90 de selecţii în naţionala “tricoloră”, a murit în timpul unui antrenament în sala de forţă a formaţiei germane Bayer Uerdingen. Raportul medicilor germani susţine că decesul lui Klein a fost cauzat de un atac de cord survenit pe fondul unei afecţiuni cardiace necunoscute de pacient, a oboselii fizice acumulate şi a stresului.

În data de 24 iulie 1999, în minutul 68 al meciului Rapid – Astra, fotbalistul Ştefan Vrăbioru (23 de ani), care intrase de 13 minute în joc, s-a prăbuşit pe gazon, el murind apoi în drum spre spital. La autopsie, lui Vrăbioru i s-a găsit o hemoragie internă, iar Institutul Medico-Legal a stabilit că acesta a murit din cauza unei afecțiuni a inimii.

Danny Kassap, 25 de ani, era unul din cei mai în formă sportivi din lume când a suferit un atac de cord cu câțiva kilometri înaintea finișului maratonului de la Berlin din 2008. El a supraviețuit datorită intervenției prompte a unui spectator care a început imediat resuscitarea.

Nu la fel de norocos a fost hockeistul rus Alexei Cherepanov, decedat la doar 19 ani în timpul unui meci din Liga Rusiei.

Cazuri ca acestea enumerate mai sus, te fac să te întrebi dacă nu întinzi prea mult coarda destinului atunci când încalți pantofii de alergare?

Nu există dubii că în timpul exercițiilor, riscul de potențial eveniment cardiac e crescut, spune Paul Thompson, cardiolog la Spitalul Hartford din Connecticut și cercetător de multă vreme a acestui fenomen. DAR de asemenea este stabilit că riscul pe care îl înfrunți în acea oră de exerciții este surclasat de reducerea riscului de atac de inimă (cu până la 50 %) pe durata celorlalte 23 de ore ale zilei.

Pentru a clarifica aspectele problemei, doctorul Donald Redelmeier a analizat datele a mai mult de 3 milioane de alergători la maraton, descoperind astfel că rata mortalității este de 2 la fiecare milion de ore de exerciții aerobice, o rată apropiată de riscul de deces natural al unui adult  de 45 de ani. Studiul, publicat în British Medical Journal din 2007, a mai relevat

Sigur că statisticile nu sunt de mare ajutor atunci când în joc se află viața ta, de aceea e naturală preocuparea pentru risc. Imaginile cu sportivi căzuți rămân în memoria colectivă mai pregnant decât rezultatele studiilor. Dar dincolo de asta, cifrele sunt cele care nu mint.

Autopsiile au arătat că în 94 % din morțile survenite în aceste condiții a fost vorba de afecțiuni existente ale inimii. În jur de 10 % din atleți prezintă electrocardiograme cu modificări iar la examinări mai aprofundate se pot găsi alte mici inadvertențe în functionarea inimii.

Studiul lui Redelmeier a arătat că dacă programele de prevenție nu sunt excepțional de exacte și detaliate, banii alocați ar fi mai bine să fie folosiți spre exemplu la îmbunătățirea acordării primului ajutor la evenimente ce prezintă astfel de riscuri (maratoane, competiții de sport în masă, etc..).

În concluzie, dacă îți dorești o viață lipsită de riscuri, trebuie să fii conștient că acest lucru e imposibil. Ține de fiecare dintre noi să alegem acele activități care să aducă satisfacții suficiente ca să contrabalanseze posibilele pericole. În ceea ce privește activitatea fizică, ea nu ar trebui nicidecum abandonată de frica infarctului atâta timp cât această afecțiune este mult mai probabilă dacă adoptăm un stil de viață sedentar.