Din păcate, așa cum era de așteptat Răzvan Cojanu a fost învins de englezul Daniel Dubois în mai puțin de două reprize. Intrat în calitate de victimă, Răzvan și-a “respectat” statutul adoptând un stil mult prea defensiv pentru cerințele unui astfel de meci.
Răzvan nu a învățat nimic din trecut, calitățile fizice excepționale fiindu-i sabotate de tehnica precară. E indamisibil ca la un boxer cu statura lui să-i lipsească jabul, e de neconceput ca la gabaritul pe care-l are, adversarii să nu se clintească la directa de dreapta.
Cariera i-a ajuns într-un punct de unde nu o mai poate lua decât în jos. Susțin și în ceasul al 12-lea că Răzvan e un boxer care s-a manifestat mult sub potențial. Pentru sănătatea lui, sper să se retragă imediat fiindcă ce urmează e doar suferință și durere.
Pe Dubois nu-l văd ajungând foarte departe. Lovește mult prea slab pentru masa musculară supradimensionată pe care o are, nu simte distanța, va avea dificultăți mari când va da peste luptători care nu-i vor sta în față.
În altă ordine de idei dar în aceeași gală, Liam Williams și-a făcut praf adversarul, pe mult mai puțin experimentatul Joe Mullender, iar în main event Anthony Yarde a adus prea mult în ring pentru Travis Reeves, pe care l-a oprit în repriza a 5-a. Yarde e cu un ochi pe Kovalev și la cum se mișcă, ar putea fi un meci foarte interesant.
Și eu cred ca Yarde va lupta cu Kovalev. E posibil sa ajungă mandatory pt WBO.
Warren a zis ca o sa ofere Gorman-Dubois spre sfarsitul anului.
Personal as merge pe Gorman,chiar daca are fizic de macelar are un volum mai bun,mai fluid desi Dubois probabil loveste mai tare si are factorul x.
Nu am incredere in Yarde deloc,tipul s-a batut numai cu panarame.Eu cred ca viseaza daca vrea sa se bata cu Kovalev.
Eu ii dau mai multe sanse de viitor lui Yarde decat lui Dubois. E mai rapid, are tupeu de campion. Dar vorba ta, sa vedem cand va fi si testat cum va reactiona. E cam devreme pentru Kovalev dar daca nu visezi, nu ajungi nicaieri.
Are atata tupeu de se bate numai cu panarame si nu vrea sa puna videouri cu el facand sparring.
Sa nu uitam ca Dubois are 21 ani iar Yarde 27.
E nebun daca se arunca cu Kovalev cu volumul sau mic,stamina si barbia cu semnul intrebarii,lipsa de jab,etc.
Yarde trebuie sa lupte cu unul-doi boxeri seriosi pana sa lupte cu unul de top.
categoria semigrea este una foarte interesanta. Aici as vrea sa văd un turneu cu cei 4 campioni. Plus ca și ramirez a urcat la cearta categorie. Pe beterbiev îl văd ca fiind cel mai bun, dar din păcate pt el nu prea are meciuri.