Printr-un concurs de împrejurări, am avut plăcerea și onoarea de a face parte pentru două zile din stafful lui Flavius Biea în pregătirea meciului cu mexicanul Jesus Gurrola. Am acceptat provocarea și am încercat să-mi pun experiența și cunoștințele în spijinul performanței lui Flavius.

Ajuns în miezul problemei, am văzut ce înseamnă organizarea unei gale, câte condiții și amănunte trebuiesc avute în vedere și ce eforturi titanice făcute până să vezi sportivul pășind către ring.

Rolul meu a fost de a-l aduce pe Flavius cât mai aproape de starea psihică optimă pentru un meci deloc ușor și împreună cu antrenorul să corelăm statisticile cu realitatea astfel încât planul de meci să fie unul cât mai bun în condițiile date.

Majoritatea observațiilor mele au coincis cu cele ale domnului Alec Wilkey, acesta fiind de acord că Flavius are nevoie de un volum mai mare de lovituri, că trebuie să lucreze mai mult din spatele jabului, că brațul stâng trebuie ținut mai ridicat și statul la bătaie cu Gurrola nu reprezintă o opțiune.

A fost fascinant să asist la întreg procesul pregătirii pugilistului pentru intrarea în ring, desfășurat de un profesionist desăvârșit. Cu startul galei anunțat la 19, domnul Wilkey a solicitat să fie dus la sală la ora 17. Ce a urmat apoi a semănat a operă de artă, cu pereți acoperiți de sute de plasturi într-o ordine și organizare perfecte. Fiecare detaliu a fost respectat cu strictețe pentru ca înainte de meci totul să fie la locul lui.

Meciul a fost unul greu, așa cum ne-am așteptat, dar din fericire Flavius a reușit să rămână conectat până la gongul final, chiar și în momentele în care resursele fizice erau pe final. A trecut peste reprizele a 4-a și a 8-a când a fost prins de loviturile în cascadă ale mexicanului, a reușit să pună brațul din față între el și adversar, să temporizeze acțiunea când a fost nevoie și să fie mai activ în ultimele runde în condiții de epuizare totală apropiindu-și astfel o victorie muncită din greu dar meritată.

A plătit în pumni încasați prețul imobilității și a unei viteze scăzute de reacție, deficiențe cronicizate dar sper eu ajustabile cu puțin realism și receptivitate.

Mai este mult de muncă și cum în box fiecare succes îți cumpără biletul spre o provocare mai mare, greul abia de acum începe odată cu apropierea de top 100, dar eu cred că Flavius este capabil de mai mult și poate atinge niveluri de performanță  demne de talentul său.

Două cuvinte despre meciul unei alte promisiuni a boxului românesc, Cătălin Paraschiveanu, care a revenit după o prea lungă inactivitate și a arătat că rămâne același sportiv disciplinat și onest. În condițiile unui adversar incomod, Cătălin a boxat curat, reușind în chiar repriza a doua să-l trimită la podea pe Ionuț Trandafir Ilie după o combinație finalizată la corp. Din câte am vorbit cu el, perspectivele îi sunt favorabile, având în acest moment o echipă serioasă care sper eu să-l pună la locul lui în ierarhie.

În încheiere, două mesaje pentru publicul timișorean:

Prima e pentru cei care au venit la sală și au așteptat răbdători în ciuda decalării cu două ore a programului. Voi ați înțeles cu adevărat că susținere înseamnă efort și câteodată disconfort. Felicitări, sunteți suporterii adevărați. Discreți, civilizați, v-ați rupt din timp și buget pentru a fi alături de cei care urmau să lupte și pentru voi. L-ați ridicat pe Flavius atunci când nu mai putea, ați fost foța care l-a împins înapoi în luptă când voința îi era slăbită de loviturile adversarului. Voi, cei câteva sute de spartani timișoreni, ați fost fulgerul ce a luminat “Noaptea spartanilor”. Voi,  și acei puțini asemeni vouă din alte locuri, țineți aprinsă încă palida flacără a speranței că se mai poate.

Al doilea mesaj este pentru cei care au lipsit. Este dincolo de puterea mea de înțelegere cum un oraș ca Timișoara să nu poată să umple o sală de 1800 de locuri în condițiile unei gale mai mult decât decente și a unui main event în care luptă reprezentantul cel mai bine clasat al orașului în boxul mondial. Nu pot să înțeleg cum la reducerile de cuptoare cu microunde și tigăi e moarte de om în timp ce la manifestări de suport a valorilor locale bate vântul indiferenței. Orașul ce a dat tonul Revoluției nu e fost în stare să trimită nici măcar un batalion ca să-și susțină reprezentantul în lupta vieții. Ați ratat o șansă pe care o mână de oameni inimoși v-a pus-o pe tavă. Alegând să rămâneți pasivi când e nevoie de voi, în curând vom mai asculta imnul național doar în adierile de mici de la zilele orașelor sau prin  remixurile maneleliștilor.