E sărbătoare în box de fiecare dată când în ring intră o legendă. Statutul acesta nu îți e dat de bani, numărul meciurilor câștigate sau marketing. E pur și simplu o stare care transcede  ringul, o îmbinare între talent, carismă, felul în care lupți și capacitate de a electriza publicul.

S-a putut vedea lucrul acesta cu ochiul liber la antrenamentul deschis al lui Vasyl Lomachenko. Sute de englezi au venit să-l vadă și l-au aclamat mai tare decât pe favoritul lor de sâmbătă, Luke Campbell, în ciuda frustrării managerului Eddie Hearn care nu și-a ascuns dezamăgirea.

Nu l-au ovaționat pentru cele două medalii olimpice de aur câștigate, pentru că și Campbell are una,  nici pentru trăsăturile fizice, englezul fiind mai atractiv la acest capitol. Nu a fost nici pentru palmares, pentru că ucraineanul a cunoscut gustul amar al înfrângerii de la al doilea meci la profesioniști. A fost aplaudat pentru datorită felului în care boxează, în care se antrenează și se mișcă în ring, a modului în care strălucit chiar și atunci când a pierdut.

Când ai în față un supraom cu abilitățile lui Loma, când vezi de ce este capabil la un simplu antrenament, cazi inevitabil în vraja  admirației. O simplă minge de tenis prinsă de cap devine sub pumnii lui un obiect ce sfidează legile fizicii în timp ce un minut la palmare se transformă la sunetul gongului într-o lecție de desen tehnic, dans și eleganță.

Nu poți fi decât recunoscător că te-ai născut odată cu el și ai ocazia de a-l vedea pe viu cum modelează timpul sub privirile tale. Dacă pentru campionul englez ziua de sâmbătă este una a reabilitării în cursa continuă după recunoaștere, pentru Lomachenko ea vine ca o confirmare a dimensiunii planetare a numelui și renumelui său.

E greu să concepi un plan de meci în astfel de condiții. Dacă Loma e el, nu ai ce să-i faci, singura opțiune a lui Campbell fiind o lovitură norocoasă într-un schimb care pe care. Așa cum nu îți poți face planuri în lupta cu Superman, ar fi inutil de imaginat o strategie contra celui mai complet boxer al planetei.

Sub aspectul statisticii, Lomachenko are ratinguri stelare, cu un inuman +20,9 la diferența lovituri date vs lovituri primite (doar Maywether este deasupra lui cu + 24,5) fiind urmat de Andre Ward și Gennady Golovkin la mare distanță cu + 15,1. El domină autoritar și clasamentul defensivelor  doar 16% din loviturile adversarilor reușind să-l atingă, fiind la acest capitol peste Guillermo Rigondeaux sau Andre Ward, maeștri recunoscuți ai apărării. Campbell nu face parte din nicunul din aceste clasamente.

În timp ce boxeri precum Mayweather sau Rogondeaux sunt criticați pentru stilul ultradefensiv, Lomachenko reușește să exceleze în apărare rămânând totodată și ultraofensiv.

Statistica ultimelor 6 partide ale celor doi, arată un plus de 12% lovituri care-si ating ținta de partea ucraineanului, el lovindu-și adversarii de 22 de ori pe repriză, față de 13 de partea lui Campbell. Media loviturilor expediate pe repriză e de partea lui Campbell, cu 68 la 66, deci la nivel pur teoretic, el ar putea spera la un meci dus pe distanță în care arbitri să-l favorizeze pentru activitate dar mă îndoiesc că Lomachenko ar lăsa lucrurile neclare după ce a pățit cu Salido.

Ca o concluzie personală, Campbell nu are nevoie nici de 68 de pumni trimiși pe repriză, nici de 18 care să-și atingă ținta ….. ci doar de unul singur, dat în momentul perfect. Acel pumn istoric care să înghețe timpul și să schimbe istoria. Îl va reuși? Încă puțin până vom afla.