Sâmbtătă la Ekaterinburg, Rusia, s-a încheiat Campionatul Mondial de Box al seniorilor, ediția 2019. Așa cum boxul amator ne-a obișnuit de-a lungul timpului și aici au fost controverse, meciuri frumoase și mai puțin frumoase, decizii în marea majoritate corecte dar și unele dubioase (una întoarsă în favorea gazdelor după terminarea partidei și anunțarea învingătorului).

Ca o concluzie generală, am văzut un box nereformat suficient în care spectacolul e sufocat în continuare de pragmatism și subiectivitate. Deși a încercat să se apropie mai mult de boxul profesionist prin renunțarea la căști și schimbarea sistemului de punctaj, numărl mic al reprizelor, lipsa luptei din apropiere și modul destul de neclar în care judecătorii decid câștigătorul unei runde, scade mult din spectacol.

Modul de luare a decizie în cazul meciurilor întrerupte prematur este de asemenea un capitol  care poate da naștere la controverse favorizând sportivul mai tare de cap care chiar dacă nu e mai valoros, dacă pornește bine și își ciocnește adversarul la momentul potrivit, poate ieși învingător independent de decalajul valoric.

De asemenea, măsura ce permite sportivilor ce au trecut la profesioniști să boxeze și în competiții de amatori, a dus în loc de creșterea gradului de spectaculozitate așa cum probabil s-a dorit, la creșterea celui de periculozitate prin dezechilibrul creat între competitori, consecința cea mai evidentă fiind knockoutul devastator suferit de reprezentantul SUA la categoria + 91 de kilograme în fața uzbekului Jalolov Bakhodir, care are și 6 meciuri la profi în Statele Unite, toate câștigate înainte de limită.

Lucru clar, polul s-a mutat dinspre Americi, primele trei națiuni în ordinea medaliilor fiind Uzbekistanul (5 medalii – 3 aur, 1 argint, 1 bronz), Rusia (4 medalii – 3 aur, 1 bronz), Kazakhstan (6 medalii – 1 aur, 1 argint, 4 bronz). Cuba poate fi considerată marea perdantă a acestui campionat dar cred că o mare pondere o are locul de desfășurare a competiției, în alte condiții cred că lucrurile ar fi stat puțin diferit.

Am mai văzut că se poate face performanță și la 32 de ani, rusul Andrei ZAMKOVOI câștigând medalia de aur la 10 ani după argintul de la Milano din 2009, dar și la vârste fragede, americanul Keyshawn Davis (20 de ani) medaliat cu argint la 63 de kilograme anunțându-se deja ca o mare speranță prin calitățile pe care le-a etalat iar kazacul Nurdauletov Bekzad (21 de ani) și uzbecul Ruzmetov Dilshodbek (21 de ani, învingătorul lui Andrei Arădoaie) câștigând aurul și argintul la 81 de kg.

Despre noi

În ceea ce ne privește pe noi, cred că se poate considera un mondial ratat. Prezenți cu patru sportivi și ascultând cu brațul jos deciziile în 4 din cele 5 meciuri disputate de sportivii noștri, vom ocupa unul din locurile codașe printre cele 78 de națiuni, foarte departe încă o dată de pretențiile afișate de oficiali înainte de competiție. Încă un an cu zero în dreptul nostru, iar ecartul de vremurile când contam în boxul mondial se mărește constant.

Motive de regret? Categoric da.

Susțin cu tărie că Cristian Filip a fost în postura de a-și putea câștiga meciul cu georgianul, iar Andrei Arădoaie era îndreptățit să spere la mai mult.

Despre Cristian am discutat în articolul trecut așa că acum îmi voi îndrepta atenția spre boxerul de la care așteptările erau cele mai mari la acest campionat.

La valoarea pe care o are, și după ce am vizionat toate meciurile de la categoria lui, afirm cu convingere că Andrei ar fi trebuit să lupte cu șanse la medalii. Boxul și calitățile pe care le-a arătat, îl recomandau pentru finala categoriei, dar planul de meci neinspirat pe care l-a avut în partida cu uzbecul Dilshodbek i-a ruinat imensa oportunitate pe care a avut-o.

Dacă în cazul lui Cristian, analiza statistică relevă clar cauzele înfrângerii, la Andrei putem vorbi de o abordare nepotrivită adversarului pe care l-a întâlnit. Ca dovadă stau și indicațiile pe care le-a primit în pauzele din cele două partide disputate, indicații care au fost în mare aceleași deși adversarii erau diferiți ca gardă, valoare și stil de luptă.

Andrei Arădoaie vs Artjom  Kasparian – “Înaintea lui, nu mai stai cu el cu brațele sus,  hop hop cu croșeul de dreapta și după ce dai croșeul de dreapta ieși”,  “și pe picioare, dans dans, dans, condu tu“

Andrei Arădoaie vs Dilshodbek  Ruzmetov du-te după el și stai cu el o dată și dă-i un croșeu de dreapta“, “imediat după el și conduci” sau “dă 1-2-3-4 lovituri că trebuie să puncteze una din astea“, “și pe picioare, pe picioare”

Nici un cuvânt despre traiectorii de ieșire sau lovituri/combinații care să-l scoată din dificultate când era clar încă din primele secunde că uzbecul l-a citit pe Andrei. Dacă în prima partidă, recomandarea croșeului de dreapta era oportună, Kasparian având gardă normală și fiind mult mai mic de înălțime, contra lui Ruzmetov, boxer de gardă inversă, atletic, puternic, practicand al unui box în linie, rapid dar și de forță, o astfel de lovitură îl expunea pe Andrei pentru directa cu brațul din spate al uzbecului, fiind total nepotrivită în acest context.

Îndemnul “Du-te după el și stai cu el odată”  este de asemenea inoportun în fața unui boxer mai puternic, al cărui obiectiv era tocmai anihilarea decalajului fizic prin reducerea distanței și expedierea loviturilor din apropiere sau semidistanță.

Andrei ar fi avut șanse mult mai bune dacă ar fi boxat pe plecare și l-ar fi ținut la lungimea brațului din față pe uzbek iar pe presiunea acestuia să lovească în întâmpinare cu combinații în care directa de dreapta și croșeul de stânga să fie loviturile de bază, ori să-l aștepte deliberat și să-l facă să rateze pentru a revini imediat cu combinație.

Simpla vizionare a cătorva meciuri de la acest campionat în care au boxat sportivi cu profile asemănătoare, demonstrează cele spuse mai sus, deciziile aparținând în marea lor majoritate sportivilor superiori fizic dar care au reușit să-și impună superioritatea printr-un plan pragmatic și eficient.

Obiceiul de a eschiva permanent pe partea dreaptă l-a expus pe Andrei în permanență în fața unui adversar care l-a căutat din primele secunde cu croșeul larg de stânga. Aceasta a fost lovitura de refugiu a uzbecului, la care a apelat de fiecare dată când era în lipsă de idei și cu care din păcate l-a găsit descoperit de cele mai multe ori pe sportivul nostru.

Pentru edificare, am pus mai jos 4 capturi de ecran din primul minut al luptei, în care Andrei este lovit cu același tip de lovitură pe același procedeu defensiv.

Păcat în primul rând pentru faptul că nu reușim să creem un mediu care să le permită boxerilor noștri, atâția puțini câți sunt, să-și atingă potențialul maxim pentru a putea coborî din ring cu capul sus. De cele mai multe ori ei nu știu nici măcar de ce au pierdut, principala preocupare a oficialilor fiind să bage cât mai repede eșecurile sub preș sperând ca uitarea să se aștearnă peste declarațiile lor iresponsabile.

Confucius spunea că “Un om care comite o eroare si nu o corectează, tocmai comite o altă eroare și mai mare”. Cu acești tineri se greșește în mod repetat. Programele de pregătire depășite, lipsa de profesionalism în ceea ce privește alcătuirea strategiilor, la care se adaugă greutatea promisiunilor fără acoperire atârnă greu pe umerii lor nepregătiți pentru o sarcină atât de mare. În aceste condiții, cei mai mulți dintre ei nu vor afla niciodată cât de sus ar fi putut să ajungă, gloria rămânând doar un vis ce se va transforma cu timpul în  dureroase regrete.