Mult așteptatul meci pentru centura IBO al lui Alexandru Marin, campion IBO Intercontinental și aspirant obligatoriu la centură, locul 22 mondial în clasamentul boxrec, #3IBF, 4#WBO, va avea în sfârșit loc.

Vestea mai puțin bună e că locul de desfășurare va fi Africa de Sud și nu America așa cum speram. Părțile au evitat licitația, convenind ca partida să se dispute pe terenul campionului, ceea ce pune un plus de presiune pe Alex care e obligat să aibă o evoluție mai mult decât convingătoare pentru a se întoarce în America cu centura la brâu. Pe de altă parte, asta spune câte ceva și despre managementul boxerului nostru care nu are forța de a-i ține spatele la greu, trimițându-l pe calea mai anevoioasă.
Buthelezi are 33 de ani și a boxat doar 2 minute în acest an învingându-l în prima repriză pe mexicanul Adrian Jimenez (13-1-2). Punctele lui forte sunt experiența, stilul ofensiv, jocul de picioare, viteza brațelor la polul celălalt stând slăbiciunea bărbiei speculată de trei din cei cinci adversari care l-au învins.
Aflat în continuă ascensiune în ultimii ani, Alexandru va avea ocazia să-și verifice potențialul cu un adversar perfect pentru această fază a carierei sale, Buthelezi fiind trecut pe de o parte de cea mai prolifică perioadă dar fiind suficient de solid pentru a-i arăta lui Alexandru unde se află exact la acest moment.
E un adversar pe care Alex il poate invinge si in Africa de Sud !
Asa e, doar ca trebuie sa il invinga mai categoric decat ar fi facut-o acasa, in America in sensul ca nu isi mai poate permite un meci echilibrat. Oricum, eu cred ca Alex trebuie sa merga pe KO. Poate face asta.
Poate fi și o mișcare a managementului lui Alexandru Marin de a câștiga centura pe terenul campionului pt a câștiga mai multa încredere boxerul nostru.
Cred ca acest meci o sa fie transmis la TV , Gala incepe la o ora destul de buna pentru rating ,iar un canal TV ca Pro Tv sau Tvr , cu o reclama foarte buna la acest meci , mai ales ca la acest meci Alex are sanse foarte mari ,eu consider ca se vor uita multi la ei . Nu poti compara acest meci cu meciurile lui Cojanu , Jojo Dan pentru titlu mondial , acolo era destul de clar ca nu au nici o sansa .
@Radu – eu cred ca e mai degraba o miscare financiara in sensul ca atunci cand accepti terenul adversarului, banii sunt considerabili mai multi; de regula nu-ti bagi boxerul in gura lupului daca ai forta financiara
@Alex – sper si eu sa se trezeasca odata si televiziunile noastre si sa inceapa sa sa-si educe telespectatorii si cu spectacole care merita
Am citit un articol în care zicea managementul lui ancajas ca primul ofertat pt a lupta era Alexandru Marin. E bine ca nu a acceptat, momentan ancajas e peste marin.
Sunt ignorant in privinta lui Buthelezi.
Marin are sanse reale aici?
Eu spun ca astrele nu vor fi niciodata mai aliniate ca acum pentru Alexandru. Varsta, forma, ascensiunea. Totul e sa nu-l lase pe sudafrican sa-si faca jocul. E obisnuit cu greul, nu cred ca terenul va face diferenta in boxul sau. El trebuie sa urmeze un plan solid care sa se finalizeze cu Buthelezi in corzi si sa nu lase loc de interpretari. Sper cat de curand sa reusesc sa fac o analiza detaliata a evenimentului.
Marin face usor categoria?Observ ca a luptat peste tot pe cantar chiar si la 130 dar tinteste titlul la 115.
Probabil ca moare sa faca categoria.
Eu as fericit sa gasesc meciul lui Marin pe internet, nu-mi fac sperante ca-l vor da in Romania. Daca il va invinge pe Butheleze romanul nostru trece la nivelul urmator si poate vara viitoare vom avea din nou un campion mondial. IBO nu se pune, asta stiu si posturile tv din Romania, atfel te duceai la ei daca meciul era pt IBF sau WBC
Un alt lucru pt care este/ar putea fi evitat de catre marketingul intern este-si stiu ca voi deschide o polemica interminabila dar macar de dragul discutiei-etnia sa.
Fie ca ne place sau nu acest lucru va deveni mai devreme sau mai tarziu un subiect printre toti internautii sau oamenii care discuta box/sport.
Au fost contestati altii mai buni ca el care nu erau de etnie insa sunt sigur ca va aparea si acest subiect la un moment dat daca va deveni celebru.
Marin este un caz atipic care a tras din greu pentru ceea ce are si a contrazis cutumele. A urcat pe barba si pe munca lui si pana in acest moment cred ca la adresa lui pot fi alocate doar cuvinte de lauda fiindca pozitia in care se gaseste ne face si noua cinste. Sper sa nu vad niciodata lucrurile sugerate de tine dar asta desigur va depinde si de modul in care va sti sa gestioneze celebritatea, lucru care cateodata este mai greu decat sa o dobandesti.
Nu cred ca va fi o problema chestia asta. Daca va deveni campion mondial, fii sigur ca nu-l vor ignora. Si Banel e tigan si a fost si este foarte apreciat, nu am citit niciodata un cuvant rau despre el. In plus Marin chiar are o poveste interesanta, acum ca nu o sara Dedeman sau mai stiu eu cine sa-l sponsorize daca despre asta zici, nici asta nu o cred, depinde de cat de mare va ajunge
Eu sunt de acord Cristi dar daca ajungi la un anumit nivel e inevitabil.
Vad discutii despre Halep si faptul caneste machidoanca,la Marin este inevitabil.
Adica Tyson Fury primeste abuz online pt asta si el este la un nivel mult mai ridicat.
Tu vorbesti de comentarii online ? Pai e foarte bine sa aibe si niste hateri Marin. Inseamna ca a ajuns undeva, a facut ceva. Ii vor face mai mult bine decat rau.
Nu neaparat.
De multe ori ce vezi online incepe sa se vada si in discutii face to face.
Sigur nimeni nu o sa-i zica in fata lui Fury ca e un tigan de 2 lei(ceea ce se intampla online) ca o iau si probabil cazul si la Alex Marin.
Dar de acord,fara hateri nu existi.
In aceste timpuri-era digitala-e din ce in ce mai comin sa gasesti fata in fata ceea ce citesti online.
Sa dea Domnul vorba lui BT sa ajunga sa fie luat in seama la un asemenea nivel. Nu cred ca ar trebui nici el si nici noi sa ne facem griji pentru drobul de sare ce va sta deasupra lui odata cu dobandirea celebritatii. Deocamdata misiunea lui e Buthelezi si sper sa nu-l deturneze nimic de la ea fiindca ar fi o mare realizare pentru boxul romanesc o centura adevarata.
Canelo vs Krusher Kovalev weekend-ul asta
Canelo 1.25 si Krusher 3.00 din ce vad la bookies
Cine pariaza pe Kovalev ? Are .5.50 la victorie prin KO/TKO/DQ
Cotele te can obliga sa joci pe el insa clar mexicanul e favorit.
Eu zic ca de jucat e si over-ul daca prinzi cota buna la un numar redus de reprize.
Au pus gala de la Iasi pe boxrec . Flavius Biea si Lucian Atana vor participa la o gala pe 16 noiembrie , in Anglia . Mai stiti ceva de restul baietilor?
Canelo castiga prin Ko ,dar sper totusi intr-o minune.
Astept un articol despre meciul asta. E foarte ciudat ce s-a intamplat, Buthelezi spune ca Marin s-a retras in ziua meciului pentru ca s-a simtit slabit. Ca desi ar fi venit mult peste categorie ar fi fost vazut mancand in ziua cantarului si nu a acceptat sa lupte chiar fara centura pe masa. Ai cumva mai multe informatii?
Deocamdata nu. Am sa incerc sa obtin o pozitie mai detaliata de la Alex, eventual un interviu dar am zis sa-l las o perioada sa se linisteasca fiindca sunt convins ca el este cel mai afectat de toata treaba asta.