• Despre

Ring Magazin

~ Ora exactă în box

Ring Magazin

Tag Archives: Alexandru Marin

Meciul lui Alexandru Marin a fost anulat

21 Sunday Jun 2026

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

Alexandru Marin, box profesionist, Liam Wilson, meci anulat

În boxul profesionist, contractele sunt scrise cu cerneală, dar viitorul este desenat cu creionul. E sportul în care viitorul poate fi rescris printr-un knockout sau, în afara ringului, printr-un simplu telefon.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, totul părea pregătit pentru ceea ce ar fi fost una dintre cele mai importante oportunități ale carierei lui Alexandru Marin. Am dat știrea cu bucurie și așteptam meciul cu interes. Apoi, neașteptat, un comentariu de pe blog mi-a atras atenția că Liam Wilson apare pe cardul galei unde main event este înfruntarea dintre Tim Tszyu și Errol Spence Jr., urmând să îl întâlnească pe fostul campion mondial Stephen Fulton

L-am contactat pe Alexandru, care a confirmat că australianul a ales banii mai mulți și expunerea superioară.

Da, este adevărat. Nu știu exact ce s-a întâmplat. Mi-au schimbat contractul. Cred că nu era pregătit și a preferat să boxeze luna viitoare cu Fulton. Acum sunt în căutări pentru un alt meci. Asta e. Oricum, nu era categoria mea. Trebuia să urc patru categorii de greutate.

Alexandru Marin

Declarația românului spune multe despre realitatea nevăzută a boxului profesionist. În spatele fiecărui meci există negocieri, interese comerciale, manageriale, televiziuni și calcule de risc, ceea ce face ca uneori, un boxer să nu piardă meciul în ring, ci la masa negocierilor.

Alexandru Marin nu a fost învins de Liam Wilson. Pur și simplu, lumea boxului, în cinismul său, a decis că există o poveste mai importantă de spus.

Spartanul în vizuina leului: poate Alexandru Marin să rescrie povestea la Brisbane?

09 Tuesday Jun 2026

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 6 Comments

Tags

Alexandru Marin, box profesionist

Alexandru Marin revine după un an de pauză și caută pe final de carieră victoria care l-ar putea transforma din aspirant într-un nume pe care lumea boxului nu îl mai poate ignora.

Pe 24 iunie, în Pat Rafter Arena din Brisbane, Alexandru „The Spartan” Marin va urca în ring împotriva favoritului local Liam Wilson într-un duel programat pe durata a zece reprize la categoria super featherweight.

Pe hârtie, australianul este favorit. A împărțit ringul cu nume precum Emanuel Navarrete și Oscar Valdez și a fost la câteva minute de a deveni campion mondial acum trei ani când l-a obligat pe Navarrete să asculte numărătoarea arbitrului în repriza a patra, fiind mai apoi oprit de arbitru într-un mod care a suscitat discuții. Are un palmares de 18 victorii și 3 înfrângeri, dintre care 10 succese înainte de limită, fiind renumit pentru croșeul devastator de stânga. În ultimii doi ani și-a reconstruit cu răbdare poziția în ierarhiile mondiale și pare mai matur decât boxerul care pierdea dramatic în fața lui Navarrete în 2023. Este clasificat #2 WBO, #10 IBF și ocupă locul 21 în clasamentul boxrec, clsament în care compatriotul nostru este pe 123.

În box însă există un adevăr simplu: nimeni nu îți oferă respectul. Îl câștigi. Iar cel mai sigur este să o faci în curtea adversarului. Marin are ca nume de ring „Spartanul”, iar contextul acestei lupte poate să-i valideze porecla. Un alt român care călătorește la capătul lumii pentru a înfrunta favoritul publicului. O misiune dificilă? Fără îndoială. Imposibilă? Istoria boxului ne-a învățat de prea multe ori că acest cuvânt nu are ce căuta într-un ring de box.

Pentru Wilson, miza este clară. O victorie îl menține pe traseul care poate duce spre o nouă oportunitate mondială. O înfrângere în fața unui adversar considerat outsider ar însemna un pas uriaș înapoi. Presiunea este pe umerii lui. El este cel care boxează acasă. Pentru el e făcut meciul. El este cel care trebuie să câștige.

Pentru Marin, în schimb, există o libertate aparte. Libertatea celui care are totul de câștigat și foarte puțin de pierdut. Boxul este teatrul adevărului. Când luminile se aprind și mulțimea începe să vibreze, cuvintele își pierd sensul. Nu mai contează pronosticurile, nu mai are importanță cine este favorit și cine outsider.

Contează doar cine poate impune ritmul, poate suporta presiunea și poate găsi răspunsurile atunci când oboseala și loviturile încep să își ceară tributul.

Liam Wilson are de partea sa vârsta, publicul și experiența marilor bătălii. Alexandru Marin are șansa carierei. Și uneori, în box, asta este mai mult decât suficient.

Pe 24 iunie, la Brisbane, vom afla dacă această poveste va avea finalul previzibil sau dacă Spartanul va pleca din Australia cu victoria care îi poate face din finalul carierei unul de vis.

Alexandru Marin – Gideon Buthelezi pe 15 decembrie în Africa de Sud

28 Monday Oct 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 22 Comments

Tags

Alexandru Marin, centura IBO, Gideon Buthelezi

Mult așteptatul meci pentru centura IBO al lui Alexandru Marin, campion IBO Intercontinental și aspirant obligatoriu la centură, locul 22 mondial în clasamentul boxrec, #3IBF, 4#WBO,  va avea în sfârșit loc.

marin2

Vestea mai puțin bună e că locul de desfășurare va fi Africa de Sud și nu America așa cum speram. Părțile au evitat licitația, convenind ca partida să se dispute pe terenul campionului, ceea ce pune un  plus de presiune pe Alex care e obligat să aibă o evoluție mai mult decât convingătoare pentru a se întoarce în America cu centura la brâu. Pe de altă parte, asta spune câte ceva și despre managementul boxerului nostru care nu are forța de a-i ține spatele la greu, trimițându-l pe calea mai anevoioasă.

Buthelezi are 33 de ani și a boxat doar 2 minute în acest an învingându-l în prima repriză pe mexicanul Adrian Jimenez (13-1-2). Punctele lui forte sunt experiența, stilul ofensiv, jocul de picioare, viteza brațelor la polul celălalt stând slăbiciunea bărbiei speculată de trei din cei cinci adversari care l-au învins.

Aflat în continuă ascensiune în ultimii ani, Alexandru va avea ocazia să-și verifice potențialul cu un adversar perfect pentru această fază a carierei sale, Buthelezi fiind trecut pe de o parte de cea mai prolifică perioadă dar fiind suficient de solid pentru a-i arăta lui Alexandru unde se află exact la acest moment.

Victorie uriașă pentru Alexandru Marin (video)

12 Sunday May 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 8 Comments

Tags

Alexandru Marin, centura, Luis Concepcion, victorie

În meciul carierei, împotriva unui adversar care nu a venit să piardă, Alexandru Marin a boxat inteligent, reușind să-și impună alonja și forța, astfel că la finalul celor zece runde cărțile de arbitraj au arătat 97-93 și de două ori 96-94 în favoarea sa.

40818571_10217178825966750_3363745410437873664_n

O victorie corectă, pentru care Alexandru a tras din greu, Concepcion punând o presiune constantă din primul până în ultimul minut și lovind fără menajamente atunci când i s-a dat ocazia. Dar românul a gestionat bine momentele grele, a reușit să stea la distanță și să nu intre în jocul adversarului, loviturile mai clare și puternice fiind ale lui.

Alex și-a folosit foarte bine jabul, mai ales în prima parte a meciului. Inevitabil însă, a trebuit să se și angajeze în schimburi, a încasat câteva lovituri puternice revenind de fiecare dată cu replici solide.

Foarte bine pregătit fizic,  fiind nevoit să evite în permanență atacurile panamezului care a căutat să rupă distanța, Alex a gestionat bine și lupta de aproape, lovind eficient cu croșee scurte de dreapta acolo unde  brațul stâng mult prea coborât a lui Concepcion i-a lăsat spațiu de manevră.

O tăietură urâtă la ochiul stâng a complicat lucruriule în partea a doua, dar stafful lui Alex și-a făcut foarte bine datoria, cu un cutman competent și un antrenor inteligent  a reușit în cele din urmă să-și apropie victoria și să-și deschidă orizontul spre un meci de titlul mondial. Felicitari Alex!!

Main eventul acestei gale, a consemnat o surpriză de proporții, deținătorul centurilor IBF, WBA și IBO la categoria super-welterweight, Jarrett Hurd fiind pus la păodea în repriza a doua și mai apoi învins la puncte de outsiderul Jullian Williams.

Meci de gală pentru Alexandru Marin contra unui fost dublu campion mondial

10 Wednesday Apr 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 5 Comments

Tags

Alexandru Marin, Luis Concepcion

Ajuns pe poziția a 35-a în lume la categoria 52 de kilograme  și clasificat al 3-lea în versiunea IBF, pentru Alexandru Marin fiecare din înfruntările care urmează vor purta titulatura de “meciul carierei“.marin alex

El se află într-un punct în care nu mai există loc de eroare, fiecare pas de acum înainte putându-l duce direct spre un meci de titlu.

Pe 11 mai, în gala ce va avea ca main event intâlnirea cu 3 centuri pe masă dintre Jarret Hurd și Julian Williams, Alexandru îl va avea ca adversar pe fostul campion mondial și unul dintre cei mai spectaculoși boxeri pe care i-a dat nobila artă în ultimii ani, Luis Concepcion.

Ajuns la 33 de ani, cu un palmares de 37 de victorii și 7 înfrângeri, Concepcion e adversarul perfect pentru ca Alexandru să-și verifice potențialul și să înceapă să bifeze în palmares nume sonore. Trecut de perioada de vârf a carierei dar cu renumele intact, panamezul se gândește mai degrabă la retragere decât la un nou titlu.

luis_concepcion

Chiar dacă are 3 înfrângeri în ultimele 5 meciuri, toate sunt la nume importante ale categoriei, Iran Diaz, Khalid Yafai și Andrew Moloney, o eventuală victorie punându-l pe Alexandru într-o companie extrem de selectă.

În box se spune că pentru a ajunge campion, trebuie să bați campioni. Peste o lună, Alexandru Marin va avea ocazia s-o facă. Mult succes!

Victorie importantă pentru Alexandru Marin

13 Thursday Sep 2018

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 14 Comments

Tags

Alexandru Marin, box, Bruno Escalante, IBF

Alexandru Marin a mai făcut un pas spre o luptă mare prin victoria obținută duminică dimineața în fața incomodului Bruno Escalante.

După un început curajos de meci, controlat de Alexandru, lucrurile s-au complicat din repriza a patra odată cu o ciocnire ce a deschis arcada dreaptă a românului.

Marin

În ciuda accidentării, Alexandru și-a urmat disciplinat planul de luptă, punând presiune pe adversar și ducând o luptă la baionetă cu filipinezul care a contrat periculos pe tot parcursul partidei.

Chiar dacă s-a relaxat puțin în reprizele a 7-a, a 8-a și a 10-a permițându-i lui Escalante să treacă la conducere, victoria lui este una absolut meritată. Cărțile de arbitrau au fost  contradictorii: 96-94 și 98-92 Marin, 93-97 Escalante, primul arbitru fiind cel mai aproape de realitate. E important  ca după ce trec aburii victoriei, Alexandru împreună cu stafful să tragă concluziile corecte din această experiență, fiindcă îl așteaptă ape din ce în ce mai adânci și periculoase.

Clasificările lui Alexandru la ora aceasta sunt #4 IBF, #12 WBO, 33 în clasamentul boxrec. Așa cum se poate vedea, cel mai aproape este de centura IBF, unde ar putea deveni în curând challenger obligatoriu mai ales că locurile 1 și 2 la această versiune sunt vacante.

Victorie și pas înainte pentru Alexandru Marin

08 Wednesday Nov 2017

Posted by Cristian Nechita in interviu

≈ 4 Comments

Tags

Alexandru Marin, box, centura

Victorie importantă obținută de Alexandru Marin duminică dimineața în fața dominicanului Juan Gabriel Medina (10-1-0, 9 KO). Și-a adăugat astfel al 15-lea succes în palmares, urcând în clasamentul categoriei super flyweight până pe locul 54.

marin

L-am rugat pe Alexandru să spună câteva cuvinte despre meci și ceea ce îl așteaptă în continuare. Continue reading →

Loviturile săptămânii: jabul deschizător de gardă, upercut contra jab

05 Sunday Nov 2017

Posted by Cristian Nechita in Analize, Antrenament

≈ 5 Comments

Tags

Alexandru Marin, antrenament, Bermane Stiverne, Deontay Wilder, jab, lovituri, Rafael Chiruta, Scott Quigg, upercut

A fost o săptămână încărcată de spectacol, mize și vești bune pentru noi. Avem două victorii, a lui Rafael Chiruță și Alexandru Marin, tranșarea definitivă a duelului Wilder-Stiverne și alte câteva victorii așteptate.

Prima lovitură analizată e cea care a dat startul demolării lui Stiverne (meciul întreg aici). Un jab interesant al lui Wilder care a avut un rol mai puțin obișnuit, acela de a deschide garda adversarului pentru a elibera calea directei de dreapta. Am mai văzut procedeul excecutat cu succes la Wladimir Klitscho.

wilder-stiverne11

Cheia stă în traiectoria jabului, care diferă puțin de cea obișnuită în sensul că Continue reading →

Alexandru Marin, drumul spre victorie

14 Tuesday Jun 2016

Posted by Cristian Nechita in Motivationale

≈ 2 Comments

Tags

Alexandru Marin

Despre Alexandru am mai scris (aici) în urmă cu doi ani, prezentându-l ca studiu de caz în legătură cu modul în care nu știm să ne tratăm valorile. Pe atunci avea trei meciuri și ocupa locul 544 în lume.

Azi, e pe 118. Are 24 de ani și 12 victorii în palmares, dintre care 9 înainte de limită. Ultimul adversar pe care l-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, avea zece victorii și o înfrângere. Acum are două, Alexandru oprindu-l în repriza a treia. Vorbește cu plăcere de box. Asta știe să facă și o face bine.

 “Am avut un adversar cu palmares foarte bun si bun boxer. În prima repriza l-am analizat foarte mult doar cu directa de stanga, pentru a vedea ce poate. În sala a fost foarte cald dar am încercat să nu mă las afectat, fiind foarte bine pregătit fizic pentru 10 runde. In a 2 repriza l-am pus la podea cu un croșeu de dreapta și  imediat după numărătoare l-am pus din nou jos cu upercutul de stanga. S-a ridicat iar. In a 3 repriza am schimbat garda si l-am facut ko din croșeu de stanga. Un meci foarte important pentru mine. La anul voi boxa cu siguranta pentru titlu mondial”.

Alexandru Marin are talent, perspective și mai presus de toate, motivație. Glasul fiicei de patru ani, care-l întreabă în fiecare zi la telefon când vine acasă, pune greutate în fiecare pumn. Nu e ușor drumul ce-l așteaptă dar știe ce înseamnă greul. Nu s-a pierdut atunci când destinul l-a pus la încercare. Ambiția și încrederea în forțele proprii au dat până la urmă rezultate. E în locul potrivit la momentul potrivit. Acum ține doar de el și de acea pișcătură de noroc predestinată campionilor. Mult succes!

Victorie rapidă pentru Alexandru Marin

19 Tuesday Jan 2016

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

Alexandru Marin, box

Marin l-a învins în repriza a doua din cele 8 programate pe maghiarul Robert Kanalas (10-6-0) adaugându-și la palmares cea de-a zecea victorie și a șaptea înainte de limită. Rezultatul de duminică l-a propulsat peste 100 de poziții în clasamentul boxrec, el ocupând acum locul 259 mondial.

Începutul de an se anunță extrem de solicitant, în planurile lui fiind încă un meci luna viitoare iar în aprilie o partidă pentru centura IBF International. Să fie!

 

← Older posts

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Mirel Drăgan luptă în Cehia pe…
Radu's avatarRadu on Mirel Drăgan luptă în Cehia pe…
eusinimenialtcineva's avatareusinimenialtcineva on Meciul săptămânii: Xander Zaya…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Meciul săptămânii: Xander Zaya…
eusinimenialtcineva's avatareusinimenialtcineva on Meciul săptămânii: Xander Zaya…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Meciul săptămânii: Xander Zaya…
radupidu's avatarradupidu on Meciul săptămânii: Xander Zaya…

Top popularitate

  • Mirel Drăgan luptă în Cehia pentru o centură pe care a mai deținut-o
  • Daniel Ciuma, victorie importantă la Târgu Jiu
  • Meciul săptămânii: Xander Zayas - Jaron Ennis
  • Spartanul în vizuina leului: poate Alexandru Marin să rescrie povestea la Brisbane?
  • Omul care a refuzat să rămână învins. Povestea incredibilă a lui Quirino Garcia
  • Cătălin Paraschiveanu cap de afiș pe 29 octombrie
  • Wladimir Klitschko - Bryant Jennings pe 25 aprilie în SUA
  • Bivol - Beterbiev III: Epilogul unei rivalități epice
  • Dramă la Londra. David Allen face dreptate cu un knockout brutal asupra lui Johnny Fisher în revanșă (video)

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (154)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (15)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (540)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (189)
  • Video (137)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Ring Magazin on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Dine Chef's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Immerse Food's avatar
  • Unknown's avatar
  • Cayden Carlson's avatar
  • Owen Wilkerson's avatar
  • Unknown's avatar
  • Nicholas Franco's avatar
  • Jada Sloan's avatar
  • Unknown's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Ring Magazin
    • Join 39 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Ring Magazin
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar

Loading Comments...