Tags
Dacă meciul dintre Jesse Hart și Joe Smith Jr din această dimineață a arătat ceva, asta a fost că atunci când îți dorești cu adevărat un lucru și faci tot ce ține de tine pentru a-l obține, atunci nu te pot împiedica nici adversari mai talentați ca tine, nici arbitri corupți sau sorți potrivnici.

Intrat cu șansa a doua în meci, Smith și-a jucat la perfecție partitura presiunii constante și a loviturilor neobosite, obținând la final o victorie mai clară decât cărțile arbitrilor, unii influențați de faima din spatele favoritului.
Statistica loviturilor a arătat și ea dezechilibrul din ring, loviturile de forță ce și-au atins ținta fiind mai mult decât duble de partea lui Smith (115-54).
https://youtu.be/8p7WR5JilWA?t=7
În box, vorbele contează doar până la primul gong. Amenințările și gândurile de răzbunare ale lui Hart nedublate de pumni nu au cântărit nimic. Cu un plan de meci excesiv de defensiv, bazat doar pe lovituri izolate pe plecare sau întâmpinare, Hart nu putea să spere la mai mult. Incapabil să schimbe sensul și soarta meciului, pus la podea în repriza a 7-a și dominat pe toate criteriile în celelalte, nu a mai avut ce face decât să se panseze la final cu decizia orbului care l-a văzut câștigător.

Cât despre învingător, tot respectul. A vorbit modest,a boxat corect și a câștigat rotund o partidă în care prea puțini îi dădeau șanse. Acum ușile i se vor deschide pentru cel puțin încă un meci notabil, cel mai probabil împotriva învingătorului dintre Eleider Alvarez și Michael Seals, ce va avea loc săptămâna viitoare.
Surpriza cea mai mare, din punctul meu de vedere, nu e ca a câștigat Smith, deși îl vedeam pe Hart favorit, ci ca meciul a ajuns la decizie. Eu ma așteptăm la un KO.
A fost foarte aproape in repriza a 7-a sa se termine totul. La decizie s-a ajuns din cauza stilului abordat de Hart, aparare pana la enervarea publicului. Nu a stat la bataie decat in foarte putine momente, atacurile lui au fost unele de gherila si hartuire. Meci sub asteptari pe ansamblu.
Nu am apucat sa vad meciul.
Mica surpriza.
Smith e genul de boxer pe care pierd multi bani la pariuri,nu arata bine pe caseta insa este dificil in ring.
El a facut ceea ce face intotdeauna, presiune – presiune – presiune. Hart a fost cel care nu a reusit sa adapteze partitura la joc. Poate ca l-a luat si putin de sus avand in vedere diferenta de pedigree. Scuzele de dupa meci ca a fost accidentat nu stiu cand, l-au facut sa arate si mai penibil.
Fite.tv transmite gala lui Alvarez vs Seals si pe 2 februarie Postol vs Ramirez.