Alexander Povetkin continuă să mă surprindă așa cum nu a făcut-o atunci când era în vârful carierei și așteptările erau mari de la el. Pare că s-a deșteptat la final și a început să-și etaleze calitățile, predând lecții de box mai tinerilor aspiranți și devenind un prag greu de trecut pentru cei aflați în căutarea gloriei.

A fost primul care l-a oprit înainte de limită pe Takam, i-a așezat la locurile lor pe Charr, Perez, Duhaupas, Wach și pe vărul Fury și a impresionat în egalul discutabil cu Michael Hunter. A realizat la 40 de ani că pumnii de ieri nu câștigă meciurile de azi iar boxul îl răsplătește prin meciuri demne de valoarea sa.

Acum, mai joacă o carte importantă, acceptând să urce în ring pe 2 mai pentru a-l înfrunta pe fiorosul Dillian Whyte în fața propriilor spectatori. Fără complexe, rusul promite un meci mare și o victorie epică.