
Cel mai așteptat meci al anului a adus după sine o dezamăgire proporțională. Impresia lăsată de Lomachenko a fost una de non combat, făcând din punctul meu de vedere pe parcursul partidei tot ce i-a stat în putere pentru a ieși învins din ring.

Începutul anemic l-am pus pe seama încrederii exagerate în sine. Mi-am spus că îi lasă deliberat câteva reprize adversarului pentru a-i slăbi din elan și a mai scădea din viteza de reacție. Modul în care a făcut-o însă a fost unul inadmisibil și ridicător de semne de întrebare. Patru lovituri expediate în prima repriză cred că e cea mai slabă activitate de la Willie Pep încoace, singurul boxer creditat că a reușit să câștige o repriză fără să trimită niciun pumn. Apoi câte nouă în reprizele 4 și 5 arată o inapetență cronică pentru luptă. De fapt, ucraineanul a dat în șase reprize cât o făcea înainte în una singură (58 de lovituri). Cum să clamezi victoria în condițiile astea?

Ca suspiciunile să fie și mai mari, în reprizele în care a dat drumul la box, 8, 9, 10 și 11, l-a ridiculizat pe Lopez lovindu-l din toate direcțiile, luându-i armele cu care își câștigase precedentele runde, jucându-se cu el ca un toreador cu taurul pe care îl controlează perfect și reducându-l la condiția de adversar talentat dar pământean. Apoi din nou subit cădere în ultima repriză parcă pentru a nu risca echilibrul.
Nimic din ce a făcut nu a adus cu campionul de ieri. Evoluția oscilantă, ieșirea precipitată din ring, lipsa de realism din interviul de după meci, toate au arătat un om aflat în profund disconfort cu situația în care se află, un om învins de alți factori decât de adversar.

În concluzie, n-am înțeles nimic din ce a arătat dublul laureat olimpic, omul care nu coborâse cu mana jos din ring decât de două ori din cele 412 partide disputate. Una din cele mai fără de sens evoluții la care am asistat de când urmăresc acest fenomen. Ceva ce am mai văzut doar în filmele cu mafioți care răpesc familia campionului sau pariază sume imense contra lui și mai apoi îl șantajează să piardă.
Toti am fost surprinsi poate chiar socati dar n-a fost vorba de non combat ci pur si simplu Loma l-a subestimat pe copilul asta. Hai s-o spunem si pe aia dreapta, Loma ii un super talent, dar la 135 de pounds ii va fi greu, mai ales cu un boxer mult mai puternic fizic si in vana. Daca Loma ar fi inceput de la primul gong in forta ar fi castigat, dar a ales o tactica gresita, a crezut ca Lopez va obosi si-l va face KO in ultima treime a meciului, greseala capitala la nivelul asta dar pe care o vedem destul de des in box. Teofimo Lopez a fost foarte inteligent, a atacat in forta de la prima secunda, nu s-a aruncat prosteste in schimb si n-a intrat in capcanele puse de Loma. A venit super pregatit baiatul, hai sa dam Cezarului ce-i al Cezarului. Chiar pare sa aibe un viitor frumos Lopez, nu-i un boxer rau deloc. Steaua lui Lomachenko nu a apus, v-a reveni si mai bun, asa cum a facut si dupa Salido.
Sa speram ca vom vedea rematch-ul cat mai curand, pt ca Lopez va urca la 140, a spus-o chiar de ceva timp ca nu mai poate ramane la 135 mult vreme, corpul nu-i permite. Nu-l vad pe Loma mai sus de 135, din pacate
Mi-ar plăcea sa vad un remach, dar cu sala plina.
Sunt de acord cu tine, l-a subestimat total.
Primele 7 reprize au fost ale lui Lopez, din punctul meu de vedere, dar scorul de 119-109 mi s-a părut total deplasat. Cu siguranță nu as dori acest arbitru la remach. Oricum, UD pt Lopez a fost decizia corecta.
Daca vom vedea un rematch, greu de crezut ca va fi cu sala plina, poate in Texas pe Cowboys Stadium la 50% din capacitate, acolo au voie fanii, in multe alte parti n-au voie, depinde de politic, nu de altceva. Teofimo a zis ca vrea sa lupte cu invingatorul dintre Ramirez si Taylor, la 140lbs. Slabe sanse pt un rematch, desi cred ca ar face bani buni din PPV. Pacat ca Loma nu a pus in contract rematch-ul, si de aici pare ca la cam subestimat pe Lopez, a crezut ca va fi ca ceilalti cu care s-a luptat pana acum, o joaca. Julie Lederman ar trebui exclusa din sport, dar nu va fi asa, mai ales ca-i vorba de comisia din Nevada, de departe cea mai corupta din box. Money talks, iar Lopez la 23 de ani ai sai reprezinta viitorul
La experienta lui Loma nu cred ca se poate pune problema in termeni de subestimare. Lopez a facut ceea ce stie dar nu a fost nici atat de puternic pe cat credea si nici asa rapid cum il recomanda varsta. In reprizele 8, 9, 10 a aratat exact ca ceilalti adversari ai lui Loma, lovit de peste tot, incapabil sa contreze pe unghiurile gasite de ucrainean.
Si de fapt ce inseamna subestimat? In primele reprize Lopez nu l-a lovit cu nici o lovitura solida pe Loma, el a ales sa fuga si sa refuze lupta total, eu unul nu am vazut o lovitura devastatoare sa zici ca i-a simtit forta. A asteptat 7 reprize fara sa reactioneze, apoi a dat din brate si si-a aratat superioritatea dar era mult prea tarziu. Loma nu a parut incapabil ci inactiv.. Parerea mea.
Loma s-a operat la umar, aceeasi problema care a avut-o si in meciul contra lui Linares. Poate de asta a fost mai retinut in prima jumatate. Oricum parea ca-i ceva in neregula cu el de dinainte de fight.
Poate, dar asta vine in totala contradictie cu declaratiile din prezentarea meciului in care spunea ca dupa multa vreme este perfect sanatos si s-a pregatit ireprosabil. La ce bun tot spectacolul daca era accidentat?
Arbitra aia cu 119-109 chiar n-a avut nici o treaba cu meciul.
Cristian ciocan pozitiv la sars cov 2
Nu mai boxează cu David allen
Carlos Cuadras a fost si el pozitiv saptamana trecuta, acum vad ca va lupta vineri seara cu El Gallo Estrada. Probabil ca la Hammer e mai complicat fiindca trebuie sa zboare in Anglia. Sper ca omu e ok si doar a primit un rezultat aiurea, la multi se intampla asta, uitati-va la fotbal cate rezultate pozitive sunt si nimeni nu are nimic, joaca peste o saptamana doua fara probleme.
Ce ghinion pentru Ciocan.
Cristian ciocan v-a boxa cu tony yoka pe 27 noiembrie într-un meci de 12 reprize
E super meci pentru Cristi, mult mai util decat cel cu Allen. El a mai fost in cartile lui Yoka dar meciul a cazut atunci. Are o sansa extraordinara daca ajunge la barbia francezului.