Distrugător versus distrugător, aspirant contra aspirant. Pe 5 iunie, la Londra, Bogdan Dinu va avea o nouă șansă de a testa înălțimile. Previzibilul meci tare care s-a arătat la orizont odată cu clasarea lui pe poziția a doua la versiunea WBA, va fi împotriva englezului Daniel Dubois. Miza, una mare de tot, un loc în ring pentru titlul mondial.
O oportunitate imensă pentru boxerul nostru de a-și arăta clasa și a îndeplini speranțele celor care cred în talentul lui. Poate a treia oară va fi cu noroc, deși în box rareori norocul decide. Vor fi seriozitatea cu care va aborda pregătirea, determinarea și ambiția cele care vor hotărî soarta acestei înfruntări și implicit viitorul celor implicați. Mult succes, Bogdane!

Ii voi tine pumnii lui Bogdan Dinu care, pe unde l-am vazut, a aratat lucruri bune, din pacate fara a fi suficient de consistent.
Recunosc totusi ca am fost surprins sa il vad pe locul 2 in clasamentul WBA dupa infrangerire clare cu Miller si Pulev.
Excelent meci pentru Dinu. Daca s-a antrenat serios in perioada asta, eu cred ca are sanse sa castige. M-a surprins placut croseul care i-a deschis arcada lui Pulev, iar Dubois mi s-a parut ca s-a descurcat destul de greu cu Cojanu cand romanul a renuntat la non combat, desi Cojanu are multe carente, pe toate planurile. Cu mult curaj si o conditie fizica buna cred ca putem spera la o surpriza placuta din partea lui Dinu. Ma rog, ramane eternul risc cu covid-ul, dar parca Dinu a fost deja pozitiv acum ceva vreme, daca nu ma insala memoria.
Bogdan: VICTOOORIE!!!
Bogdan e un boxer cu potential enorm. Nu pot sa uit ca l-a avut pe Pulev in mana in conditiile unei pregatiri cum a putut. El daca se mobilizeaza si abordeaza stiintific un ciclu de pregatire, se poate bate cu cei mai multi grei de la egal la egal.
Avem un meci, conlan vs baluta, pt in posibil meci eliminatoriu de centura mondiala.
La o luna și o săptămână după apare acest meci pt titlu interimar.
Cred ca de pe vremea lui Bute, Diaconu și Dan nu am mai avut asa ceva.
Trebuie felicitați ambii sportivi.
Dinu isi face numarul obisnuit.
4 saptamani de pregatire,vine lupta o repriza,incaseaza 2 pumni seriosi si pune genunchiul jos.
Omul se topeste in fata adversitatii ca oamenii de zapada in 40 de grade.
Hai sa o lasam pe aia cu talentul,s-a dus.Omul e un mascat care mai si boxeaza din cand in cand,nu invers.
La nivelul asta daca nu esti full time o iei de fiecare data.
Sper din tot sufletul sa nu ai dreptate. In ciuda pesimismului tau cronic, ar trebui totusi sa apreciezi nivelul provocarilor pe care le ia. Chiar daca banii sunt principalul motor, sa-i iei pe Miller, Pulev si Dubois …. nu e putin lucru.
Corect.
Nivelul adversarilor e bun.
In ciuda manevrelor la WBA(sa il vad pe ala care imi zice fara sa rada ca Dinu e al doilea greu din lume) a luat oponenti tari mereu.
Este si talentat-poate cel mai talentat greu roman de dupa Revolutie dar fara management nu poti face nimic in box.Asa a fost mereu.