Profesioniștii amatori

Prin victoria din finala categoriei 57 de kilograme, rusul Albert Batyrgaziev a devenit primul boxer profesionist din istorie care câștigă aurul olimpic din această postură. Dacă la Rio în 2016, cei trei profesioniști prezenți au dezamăgit, la Tokyo numărul lor a fost considerabil mai mare (40), cei mau mulți dezamăgind și aici, dar totuși câțiva au reușit să-și croiască drum până la medalii.

Și oponentul său din finală, americanul Duke Ragan avea deja patru meciuri la profesioniști, el semnând anul trecut cu Top Rank și având la ora aceasta patru partide câștigate. Batyrgaziev stă și aici mai bine, deși are doar trei meciuri, le-a câștigat pe toate înainte de limită în fața unor oponenți superiori ca palmares celor ai americanului. Finala olimpică ar putea fi începutul unei rivalități frumoase, cei doi devenind categoric mai marketabili după această participare, putând reedita duelul în ringul profesionist pe bani frumoși.

Parcursul. Corupția

La cum au arătat însă lucrurile acum, Batyrgaziev ar câștiga zece din zece, evoluția lui fiind de-a dreptul fulminantă iar volumul de lovituri extraterestru. Până la rus, nu am crezut că e posibil ca un pugilist să poată lovi continuu pe durata celor trei reprize. Parcursul lui la Tokyo a fost unul incomparabil mai greu decât al lui Ragan, el încrucisând mănușile în tururile precedente cu dominicanul Alexy de la Cruz, cu titratul mongol Tsendbaatar Erdenebat (bronz la mondialul din 2019) și cu triplul medaliat olimpic și campion mondial, cubanezul Lazaro Alvarez, meci care, din punct de vedere estetic și valoric, a fost finala categoriei. A fost capabil să crească nivelul de fiecare dată când lucrurile au stat sub semnul echilibrului și să câștige strâns dar indiscutabil.

Dacă pot să spun că pe treapta cea mai înaltă a podiumului a urcat întradevăr cel mai bun, nu același lucru se poate oponentul lui din finală a ajuns aici în urma unui ajutor cu iz de corupție pe care l-a primit în primul tur, împotriva francezului Samuel Kistohurry. Un lucru pe care l-a demonstrat această olimpiadă este că arbitrajul în boxul amator nu are leac. După calamitatea numită Rio 2016, în urma căreia boxul a fost la un pas să fie scos de pe lista sporturilor olimpice, AIBA pierzând rolul de organizator la Tokyo, nu s-a văzut absolut nicio schimbare în bine.

Decizii de-a dreptul scandaloase, cu reprize în care boxerul care nu a lovit deloc a fost recompensat halucinant cu 10-9 pe cărțile de arbitraj (vezi Haimaduche vs Potkonen, ). A fost și cazul reprizelor doi și trei din meciul cu Kistohurry, când Ragan s-a limitat să fugă pe toată durata, puținele lui lovituri trecând pe lângă țintă. Cu toate acestea, a fost văzut câștigător de doi judecători în rundul doi și de unul în repriza a treia, suficient cât să-i atribuie o victorie pe deplin nemeritată. A mai primit apoi încă un bonus în partida cu irlandezul Anthony Walker când a fost preferat de trei judecători după o evoluție economicoasă.

Cea mai bună evoluție a lui Ragan a fost cea din turul doi, contra kazahului Serik Temirzhanov.

Finala. Podiumul. Perspectiva

În finală însă nu a putut face față volumului imens și presiunii puse de Batyrgaziev și, cu toate că meciul a curs într-o singură direcție, doi arbitri l-au văzut pe american învingător, cărțile arătând 29-28, 29-28 și 30-27 pentru Batyrgaziev și de două ori 29-28 pentru Ragan. Ar fi fost prea mult chiar și pentru un sport corupt până în măduva oaselor ca americanul să ia aurul.

Cei doi se vor întoarce cu siguranță în ringul profesionist, unde perspectivele mai bune le are rusul atât prin prisma CV-ului cât și a stilului de box practicat. Dar nu înseamnă că dacă eu nu îl văd pe Ragan de perspectivă, el nu poate ajunge mare. Are un management care îl va proteja cât de mult posibil și îi va construi răbdător cariera. Mulți alții au arătat că există viață și după argint olimpic (Shakur Stevenson, Joe Joyce, Roy Jones Jr.) în timp ce nu puțini deținători ai aurului au eșuat lamentabil în ringul pe bani (Zou Shiming, Audley Harrison, Evgeny Tishchenko).

Pe celelalte trepte ale podiumului au urcat cubanezul Lazaro Alvarez, care își trece în palmares al treilea bronz olimpic și ghanezul Samuel Takyi, surpriza plăcută a categoriei.

Dezamăgirile s-au numit Mirazizbek Mirzakhalilov, campionul mondial din 2019, care s-a prezentat sub așteptări fiind învins chiar la primul meci de irlandezul Kurt Walker, și britanicul Peter McGrail care a înclinat și el neașteptat steagul în fața argentinianului Mirko Cuello.

Una peste alta, o categorie frumoasă, ce a consacrat nume ca Vasyl Lomachenko sau Floyd Mayweather Jr., continuă să facă spectacol și să propună noi nume de viitor. A adus bucurie acum rușilor în timp ce americanilor le-a amânat cu cel puțin încă trei ani visul la aurul obținut ultima dată acum 37 de ani la Los Angeles de Meldrick Taylor.