Cristian a intrat, și-a jucat șansa și a plecat. După cinci reprize încărcate cu lovituri de ambele părți, românul a refuzat să mai vină din colț pentru a începe rundul șase, invocând o accidentare a bicepsului. Așa cum anticipam, nu s-a pus nici un moment problema învingătorului, astrele fiind aliniate pentru ca Hughie Fury să înainteze spre meciuri mai mari și mai bine plătite.

Deși Cristian a contat în anumite momente, croșeele lui atingându-l binișor pe englez, nu e existat consistența care să ne dea prilejul să sperăm la mai mult. Englezului i-a ieșit planul A, cu lovituri puternice și deplasare circulară, repetat sistematic până reduta românului a cedat. Cristian a ieșit mai bine ca după meciul cu vărul Tyson, o explicație fiind mai bună ca nicio explicație.

Cu toată victoria lui previzibilă, din punctul meu de vedere Hughie rămâne copia nereușită a lui Tyson și nu îl văd făcând istorie. El va rămâne cel mai probabil la statutul de mare speranță neafirmată pe măsura așteptărilor.

Și dacă tot vorbeam în articolul trecut despre ce înseamnă să crezi în șansele mici, au demonstrat-o în acest weekend Sandor Martin și Jonathan Gonzales care au produs surprize imense învingând adversari mult mai bine cotați (Mikey Garcia și Elwin Soto), respectând planuri de meci atent pregătite și arătând curaj și lipsă de complexe. Deci se poate.