Tags
2023, Anthony Joshua, Deontay Wilder, Dillian Whyte, Gervonta Davis, Oleksandr Usyk, Ryan Garcia, Tyson Fury
Anul se apropie de final iar oamenii boxului fac planuri pentru cel care vine. Cele mai multe sunt meciuri nerealizate în 2022 și care se reportează cu tot cu speranțele ce le înconjoară pentru 2023. Am să trec în revistă patru dintre cele mai interesante înfruntări care se prefigurează:
Anthony Joshua vs Dillian Whyte

Am început cu acesta pentru că pare cel mai ușor de realizat. E aici implicat și un “dacă”, dacă Whyte îl bate pe Jermaine Franklin (21-0-0) pe 26 noiembrie, altfel probabil că locul îi va fi luat de Otto Wallin. Whyte vine după meciul pierdut la Tyson Fury și pare a nu avea foarte multe de pierdut dintr-o nouă încercare de a-l dărâma pe Joshua. Dacă pierde, va fi cum a mai fost și va pleca acasă cu banuții. Dacă bate, va urca iarăși pe scara încrederii de sine de unde va mai obține ceva întâlniri pe bani buni, deci win-win din punctul lui de vedere. Anthony Joshua e în căutarea sinelui după eșecurile cu Usyk iar Whyte pare a fi remediul potrivit. Dacă îl bate, poate începe iarăși ascensiunea, în caz contrar trebuind să își revizuiască serios prioritățile. Data estimată: ianuarie-februarie 2023
Anthony Joshua vs Deontay Wilder

Ăsta e mai degrabă vis aruncat în eter de Eddie Hearn pentru a ține viu suspansul speratorilor în box. Nu pare un meci foarte ușor de făcut, dat fiind că pierzătorul cel mai probabil va merge la culcare și va tot ieși la pensie. Eu unul îl văd pe Joshua luând somn, având în vedere inconsistențele mentale și de formă din ultimii ani. E un meci pe care l-aș aștepta cu mare interes. Data estimată: finalul lui 2023
Gervonta Davis vs Ryan Garcia

Părțile spun că s-au înțeles pentru ianuarie 2023 în Las Vegas, dar eu îl văd ca fiind mult mai greu de finalizat decât anunțurile oficiale. În ciuda animozității declarate, cei doi sunt găinile cu ouă de aur ale managerilor lor și nu-l văd pe niciunul dornic de risc major. Greutatea de comprimis, 136 de lb l-ar avantaja pe Davis, care ar avea de crescut doar 1 lb, în timp ce Garcia ar trebui să dea jos 4. Mai e de clarificat și partea de media, Davis preferând Showtime în timp ce Garcia apare pe DAZN, aici fiind destul de greu de anticipat cine va fi dispus să cedeze. Data estimată: ianuarie 2023
Tyson Fury vs Oleksander Usyk

Pe Fury îl văd încercând să mai forțeze varianta Joshua, una mult mai de interes pentru britanici și cu riscuri infinit mai mici pentru el. Dacă nu va avea succes, pentru a ajunge la Usyk, are de trecut mai întâi de Dereck Chisora, dar asta nu pare a fi deloc o problemă. Ucraineanul a anunțat că nu exclude o revenire la cruiserweight, nemulțumit de regimul alimentar neceasr pentru a fi un greu veritabil. Ar fi un meci de vis, între doi strategi de calibru, neînvinși și dornici de glorie. Data estimată: martie 2023, Arabia Saudită
Ar mai fi Spence vs Crawford, doi dintre cei mai buni pound for pound la ora actuala.
Adevarat.
Fury vs Usyk cred ca e cel mai așteptat meci. Ar fi interesant să-l avem.
Wilder vs Joshua – nu-l vad pe Joshua cum ar putea rezista în fata loviturii lui Wilder. Pur și simplu nu cred ca are bărbia necesara.
Un meci care mi-aș dori să-l vad anul viitor ar fi câștigătorul dintre Bivol și Ramirez împotriva lui Beterbiev.
De aceeasi parere cu tine la toate punctele.