Am avut un sfârșit de săptămână plin cu înfruntări interesante, care mi-au generat trăiri diverse, de la încântare veritabilă la frustrare și dezgust. Am văzut efortul necondiționat și dăruirea totală în Estrada vs Chocolatito, măiestria care a refuzat să confirme pronosticurile specialiștilor în Taylor vs Williamson, nume care promit (Diego Pacheco sau Karol Itauma) dar și show-ul ieftin și activarea mecanismelor infame ale corupției în Fury vs Chisora și Dubois vs Lerena. Dar să le luăm pe rând.

Premianții

Josh Kelly

Pornind cu șansa a doua în analizele specialiștilor și considerat încă nerefăcut psihic după prima înfrângere a carierei în fața lui David Avanesyan din februarie anul trecut, britanicul Josh Kelly a oferit o demonstrație de coordonare, tehnică fină, viteză și stăpânire de sine, surclasându-l pe neînvinsul și mai puternicul Troy Williamson, căruia nu i-a lăsat nici o șansă. Se spune în box că degeaba ai cea mai puternică lovitură, dacă ea nu-și atinge ținta și exact pe principiul acesta s-a bazat și stretegia lui Kelly. Mișcarea permanentă a trunchiului, jocul de picioare superior și viteza mai mare de reacție au făcut ca loviturile lui Williamson să lovească permanent o țintă care nu mai era acolo.

Au fost douăsprezece reprize de triumf al tehnici asupra forței brute. Rarele momente pe care Williamson le-a avut au constat în lovituri izolate, care n-au reușit să-l încetinească pe Kelly, acesta reușind să păstreze ritmul ridicat până la gongul final, final care a consfințiti victoria meritată a lui Kelly cărțile de arbitraj reflectând realitatea din ring: 118-110, 119-109 și 119-111.

Roman Gonzales și Juan Francisco Estrada

Adevărata trilogie a săptămânii, pentru că cealaltă (Tyson Fury vs Dereck Chisora) a fost mai degrabă parodie, nu a dezamăgit. Estrada și Gonzales au dat încă o dată totul în ring, ridicând tribunele în dese rânduri în picioare și oferind momente de suspans și alterare a timpului. Așa cum era de așteptat, Estrada a început mai bine, Gonzales venind puternic în a doua jumătate a partidei. După 54 de înfruntări în pătratul magic, multe dintre ele fiind adevărate războaie, timpul a părut că și-a luat tributul în cazul nicaraguanului. Deși victoria asupra lui Martinez din luna martie a acestui an dădea speranțele unei revanșe în fața lui Estrada, care făcuse un meci mediocru cu Argi Cortes, în ring regulile au fost impuse de boxerul mai tănăr, Estrada, care și-a însușit lectia Cortes și a ajustat volumul și deplasarea până la punctul la care a fost prea mult pentru veteranul Gonzales. Tot respectul pentru efortul depus și pentru ceea ce ne-au oferit cei doi în remarcabilele lor cariere.

Prospectul

Diego Pacheco (17-0-0, 14 KO)

Americanul de doar 21 de ani și-a pulverizat pur și simplu adversarul, pe mexicanul Ricardo Adrian Luna (24-9-2), cu o lejeritate extremă. Fizicul îi este dublat de o maturitate în ring mult peste anii din buletin, care împreună cu forța pe care o dezvoltă explică procentajul de invidiat de partide terminate înainte de limită (82%). Spiritul de anticipare, face ca loviturile lui să pornească aproape concomitent cu ale adversarului, căruia nu-i rămâne timp de reacție. Săracul Luna era deja la podea înainte să se obișnuiască bine cu suprafața de luptă și până să-și dea seama ce i se întâmplă, deja arbitrul ii ridica mâna lui Pacheco. Dacă-și păstrează ritmul și atitudinea, în 2023 ar trebui să auzim de el la modul cel mai serios.

Rușinea

De câte ori renaște speranța că boxul ar putea redeveni la statutul său nobil, apar și tentaculele corupției care-l trag iarăși în întuneric. Aparența binelui și a corectitudinii este menținută atâta timp cât calculele celor mari nu sunt deranjate, în momentul în care apare cea mai mică amenințare, ea activând mecanismele corupției instalate deja în ADN-ul unui sport condus de interese financiare.

Aseară am mai văzut o dată fața urâtă a nemerniciei duse până la absurd, în meciul dintre Daniel Dubois și Kevin Lerena. Sudafricanul, adus ca victimă pentru temutul Dubois a intrat mai repede în meci decât anticipau cei care făcuseră calculele și l-a trimis la podea pe englez de trei ori în primul rund. De fapt l-a trimis o dată din lovitură, apoi Dubois punând genunchiul jos la fiecare apropiere a adversarului.

Și când toate calculele păreau date peste cap de acel pumn nefericit al lui Lerena, s-au declanșat ca prin minune toate resorturile de restabilire a ordinii mondiale prestabilite de sistem. Arbitrul de ring a devenit extrem de exigent cu sudafricanul, trimițându-l la colț și trăgând de timp la modul cel mai evident. Cum asta nu părea a fi suficient, gongul a sunat și el cu 11 secunde mai rapid decât era programat, truc pe care-l credeam uitat și îngropat în vremea managerului de tristă amintire Ahmet Oner, care acum mulți ani lua ciocanul și bătea singur gongul pentru a-și salva sportivul de la knockout.

Nici asta n-a fost tot, în horă intrând chiar Lerena, care în modul cel mai inexplicabil, după ce și-a văzut adversarul numărat în trei rânduri, speriat că strică socotelile, n-a mai considerat de cuviință să forțeze și a temporizat la maxim acțiunea în repriza a doua, punând brațele în cap și lăsându-l pe Dubois să își găsească pozițiile în care genunchiul accidentat îi permitea să lovească. Apoi s-a apropiat grațios pentru a fi atins cu o dreaptă vizibilă din spațiu care a pus la loc inimile celor ce-și puseseră banii pe englez. Și deși era final de repriză, la următoarea șarjă ofensivă a șchiopătândului Dubois, penibilul Howard Foster, același care-l lăsase pe Josh Warrington să încaseze până aproape de colaps în meciul cu Mauricio Lara în speranța unei minuni, și-a inversat brusc simțul măsurii arătând grijă părintească și oprind partida pentru a-l proteja pe oaspetele care crease deja destule probleme.

O rușine de meci, o pată pe obrazul tuturor celor implicați și o dovadă în plus că escrocii nu dispar, ei doar se adaptează la timpuri.