
Evenimentul principal al sfârșitului de săptămână îl reprezintă fără doar și poate partida dintre Oleksandr Usyk (20-0-0) și Daniel Dubois (19-1-0). Partida se va desfășura teoretic pe teren neutru, pe stadionul Tarczynski de 45,000 de locuri din Wroclaw, cel mai mare oraș din vestul Poloniei. Spun teoretic, pentru că practic Usyk va fi ca și pe teren propriu având în vedere învecinarea Poloniei cu Ucraina și fluxul foarte mare de refugiați ucraineni care s-au stabilit aici împinși de război.
Lucruri mai puțin știute
În 2018 Usyk a debutat și pe marile ecrane în desenul animat The Stolen Princess, varianta ucraineană, interpretând vocea unui gangster.
Zvonurile spun că pe când avea 18 ani, Dubois l-ar fi făcut knockdown în sparing pe Anthony Joshua, neînvins și campion mondial pe atunci. Întrebat a confirmat parțial “Da, categoric e adevărat, nu am să neg, am făcut sparing cu el și i-am prins câteva lovituri puternice”
Bursele
Licitația pentru organizarea acestui eveniment a fost câștigată de echipa managerială a lui Usyk, K2 Promotions, 75% din suma licitată , urmând să-i revină deținătorului centurilor, Usyk ($6,042,750), iar restul de $2,014,250 adversarului său. Bani buni puși în joc, având în vedere că Dubois va rămâne cu milionul în mână în condițiile în care încă nu a confirmat nimic în ringul profesionist.
Ce șanse are Dubois?
Ce șanse are Dubois?
Voi șoca lumea
Daniel Dubois
În termeni statistici, șansele lui Daniel Dubois sunt infime. Practic nu există niciun alt fel de argument în afară de noroc coroborat cu o lovitură de duminică pentru a întrevedea un final fericit pentru englez. Are de partea sa greutatea, înălțimea și vârsta dar nu-mi dau seama cum ar putea ele să-i compenseze lipsurile majore arătate până acum. Are meritul de a fi luptat până acum doar cu adversari cu palmarese pozitive, a învins câteva nume respectabile dar din eșaloanele inferioare valoric, în schimb a clacat în marile teste ale carierei fiind zdrobit fizic și mental de Joe Joyce în meciul pierdut în 2020 și pus la podea de trei ori în chiar primul rund de Kevin Lerena într-un meci cu cântec în care a arătat o fragilitate a bărbiei incompatibilă cu performanța pugilistică. Are dinamită în pumni, dar cum spunea regele Muhammad Ali: “Să lovești puternic nu înseamnă nimic dacă nu găsești nimic de lovit”.
Chiar dacă și-a schimbat antrenorul, nu văd cum i-ar putea schimba Don Charles lui Dubois într-un timp atât de scurt bărbia de sticlă, condiția fizică dicutabilă în a doua parte a meciurilor lungi și voința care-l părăsește când este lovit puternic. Usyk nu este infailibil, dar cu ce are Dubois în rucsac la ora asta, i-ar fi imposibil să-l învingă.
De cealaltă parte, Usyk vine după cele două victorii la Anthony Joshua. Cel născut în aceeași zi cu idolul său Muhammad Ali, 17 ianuarie, a reușit tot ce și-a propus în viață. Campion Olimpic la amatori, neînvins la profi și campion absolut la cruiserweight plus deținător al centurilor IBF, IBO, WBA și WBO, luate de la Anthony Joshua acum doi ani. Cam tot ce urmează de acum încolo este bonus. Sigur că mulți l-ar vrea luptând cu Fury, dar asta cred că înțelege și el că e o misiune care-i depășește aptitudinile și nu va forța direcția aceasta.
Mulți oameni nu cred în mine. Ei cred că sunt prea mic pentru categoria grea. Așa cum mulți mi-au spus cu mult timp în urmă și că nu ar trebui să boxez. Că nu am să reușesc. Dar eu continui să-mi spun: sunt capabil. O pot face.
Oleksandr Usyk
Practic avem un meci care stă la dispoziția și forma de moment ale ucraineanului. Dacă Usyk vine pregătit, Dubois nu are ce să îi facă. Chisora a reușit să-l facă să arate rău acum trei ani presându-l fără oprire și lovindu-l din toate pozițiile, dar Dubois nu are calitățile fizice pentru a face asta, stilul lui fiind unul bazat pe căutarea obsesivă a loviturii de KO. Joshua l-a îndoit în meciul doi cu loviturile la corp și cel mai probabil asta ar trebui să facă și Dubois acum dacă își dorește cu adevărat și altceva în afară de bani de la acest meci. Dar în condiții normale, partida ar trebui să se afle în totalitate la discreția lui Usyk care ar urma să boxeze din unghiuri deplasându-se permanent și făcându-l pe Dubois să lovească umbre.
Experiența, abilitățile, IQ-ul de ring, deplasarea, garda inversă, toate acestea sunt atuurile care ar trebui să-i facă meciul ușor lui Oleksander Usyk sâmbătă seara. Dar tocmai caracterul câteodată imprevizibil al boxului îl face atât de iubit. Să așteptăm deci și să ne bucurăm de spectacolul din pătratul magic.