Tags

, , ,

Prima întrebare care se pune ori de câte ori se parafează o revanșă este “răzbunare sau reeditare?”, așa stând lucrurile și în cazul meciului de sâmbătă seara dintre Joe Joyce și Zhang Zhilei. Am văzut pusă și problema finalului de carieră în cazul în care Joyce pierde din nou, dar aici tind să cred că întrebarea este una mai mult cu nuanțe retorice, la 38 de ani, dacă va fi expus din nou de un boxer de 40 de ani care nu a bătut niciun nume de rezonanță, fiind greu de crezut că va mai crede cineva în steaua lui Joyce, aici incluzându-l chiar și pe el.

Din punctul meu de vedere englezul nu-și pune la bătaie cariera, aflată pe partea descendentă, cât orgoliul grav rănit de faptul că prima înfrângere i-a fost aplicată într-un meci pe teren propriu în care pornea mare favorit și care ar fi trebuit să-i îmbogățească moștenirea, o eventuală victorie având să-i asigure mai mult un somn liniștit decât să-i deschidă alte uși spre glorie.

Visul lui actual de a-l bate pe Zhang ca mai apoi să atace titlurile lui Usyk pare la fel de realizabil ca o victorie a naționalei de rugby împotriva Africii de Sud. O victorie la Zhang ar mai prelungi speranțele și i-ar mai aduce un meci două, dar la modul la care a fost expus nu-l văd să treacă granițele Regatului.

Ce poate face Joyce în plus pentru meciul 2? Să mai pună niște kilograme pe el, diferența de 10 kilograme din primul meci fiind mai mult decât resimțită și vizibilă, să miște mai mult capul în fața directelor și să-l ia mai rapid pe chinez la bătaie încercând să-l afecteze cât mai devreme, nemaimizând pe faptul că va obosi în partea a doua a meciului, fiindcă după cum s-a convins deja pe propria piele, e posibil ca scenariul ăla să nu mai vină niciodată. Ar mai putea pune la obiective încâlcirea cât mai mult a fazelor prin clinciuri repetate și ruperea repetată a acțiunii, așa încât să se ajungă la o decizie la puncte unde să fie activat planul englezesc de urgență atât de binecunoscut. Și bineînțeles, poate să spere că Zhang a fost ajuns de vârstă în aceste câteva luni trecute.

Soluții pentru directele cu brațul din spate și croșeele cu cel din față nu știu în ce măsură mai pot găsi la vârsta asta, ele implicând deprinderi defensive, plusuri de mobilitate și agilitate, capitole greu de dezvoltat atât de târziu și în așa scurt timp. Ar putea însă încerca să vadă ce poate plusa în zona forței de lovire și a vitezei de reacție, fiind jenant în primul meci cum a fost dominat la reacții de un sportiv și mai în vârstă dar și mai greu ca el și cum loviturile lui nu l-au deranjat pe Zhilei nici măcar în reprizele de start, când se presupune că ești la 100% din parametri.

Deși Joyce nu s-a remarcat ca fiind un boxer de forță, el terminându-și până acum adversarii prin reziliență și efect cumulativ al loviturilor, în aprilie, forța sa a fost sub orice standarde. Cele mai bune lovituri ale lui păreau mîngâieri pentru Zhilei în timp ce capul său pendula ca și jucăriile de pe bordul mașinilor în mers la orice directă sau croșeu ale asiaticului.

La pariuri Zhilei este favorit, cotele fiind foarte apropiate. Va reuși el să zdruncine încă o dată Regatul Unit și să pulverizeze speranțele fanilor lui Joe Joyce? Aflăm în curând. Rămâneți aproape.