Pe 11 decembrie, după ani mulți de așteptare, Anthony Joshua și Tyson Fury vor împărți, în sfârșit, același ring, boxul britanic și nu numai primind în sfârșit meciul după care a tânjit atâta timp, la pachet cu întrebarea pe care nicio campanie de promovare nu o poate evita: cât a mai rămas din cei doi?
În box, timpul nu semnează contracte. El doar trece, ducând cu sine câte ceva din jocul de picioare, reflexe, rezistența bărbiei. Promotorii pot renegocia procentele. Boxerii nu au același privilegiu cu anii trecuți.
Anthony Joshua și Tyson Fury se vor întâlni vineri, 11 decembrie 2026, pe Principality Stadium din Cardiff, într-o confruntare confirmată după multe runde de negocieri și incertitudini. Pentru o rivalitate purtată atât de mult la microfon, simpla existență a unei date și a unei arene reprezintă deja un eveniment.
Netflix va transmite gala la nivel global, fără cost suplimentar pentru abonați. La anunț, palmaresele celor doi sunt de 36 de victorii, 2 înfrângeri și un egal pentru Fury, respectiv 30 de victorii și 4 înfrângeri pentru Joshua. Cifre importante. Dar niciuna nu răspunde la întrebarea care a ținut această confruntare în viață: cine va fi marele învingător?
Aici se află puterea comercială a meciului. În decembrie, răspunsul ar putea fi livrat.
Florin Șerban a început cu o victorie înainte de limită colaborarea cu Gavril & Prodan Promotions. Românul l-a învins pe mexicanul David Torres Garcia în repriza a doua, într-un meci care deschide un nou capitol al carierei sale. Dincolo de acest succes, obiectivul său clar și fără ocolișuri: titlul mondial.
Un croșeu de stânga în prima repriză și o directă de dreapta în cea de-a doua au marcat momentele decisive ale victoriei lui Florin Șerban în Mexic. De opt ori campion național la amatori sub îndrumarea antrenorului Daniel Preda, aflat pentru a doua oară în ringul profesionist, pugilistul român și-a valorificat forța loviturilor și avantajul de alonjă pentru a încheia înainte de limită prima apariție sub sigla Gavril & Prodan Promotions.
Adversarul său, David Torres Garcia, cunoscut drept „Pupis”, este un boxer din Veracruz, cu un parcurs la profesioniști început în 1998. Pentru Șerban, întâlnirea cu mexicanul a reprezentat ocazia de a transforma începutul unei noi colaborări într-un rezultat convingător.
Potrivit relatării românului, prima numărătoare a venit încă din runda inaugurală, după un croșeu de stânga, pe care l-am declarat în mai multe rânduri drept cel mai puternic croșeu al unui boxer român din ultimii ani. În repriza a doua, Șerban a exploatat avantajul de alonjă în fața adversarului mai scund și a găsit ținta cu o directă de dreapta. A urmat numărătoarea care a încheiat lupta.
Meciul a făcut parte, conform informațiilor oferite de sportiv, dintr-o gală cu opt confruntări, la care au participat boxeri din Mexic și Statele Unite, inclusiv din Texas. Pentru publicul român, rezultatul aduce în atenție un nume format în competițiile interne, care încearcă acum să-și construiască un drum în boxul profesionist internațional.
Cele opt titluri naționale reprezintă baza acestui proiect. Experiența acumulată în boxul amator, calitățile fizice, și ambiția de a progresa sunt atuurile cu care Șerban pornește în noua etapă. Pentru boxer, semnificația serii depășește rezultatul din ring.
În centrul acestui proiect se află colaborarea cu Ronald Gavril și Anamaria Prodan. Șerban vede în experiența americană a lui Gavril o sursă de învățare, iar în sprijinul noii echipe, încrederea de care are nevoie pentru a face următorii pași. Vorbește cu recunoștință despre cei care au ales să-l susțină, dar și cu sentimentul unei responsabilități: aceea de a confirma în ring.
Sunt foarte fericit și recunoscător că am pornit pe acest drum alături de Gavril & Prodan Promotions. Primul meu meci alături de ei a fost în Mexic și l-am câștigat prin KO în runda a doua. Pentru mine, acest moment înseamnă mai mult decât o victorie, este începutul unui vis mare, acela să ajung campion mondial. Știu că drumul până acolo cere sacrificii, disciplină și enorm de multă muncă. Sunt pregătit să muncesc zi și noapte, să învăț, să cresc și să lupt pentru fiecare pas înainte.
Florin Șerban
Continuarea este deja în plan, Florin anunțând că intenționează să boxeze din nou în Mexic luna următoare, urmând să îmi comunice detaliile viitoarei confruntări atunci când acestea vor fi stabilite.
O arcadă deschisă și șase reprize în care românul a trebuit să-și câștige dreptul de a privi mai departe. La primul său main event, Giorgio „Dracula” Isăilă l-a învins pe argentinianul Facundo Arce și a făcut un pas important spre un meci de titlu.
Pentru Isăilă, miza depășea rezultatul unei întâlniri de șase reprize, fiindcă înregistra mai multe premiere. Era primul său meci sub noul management, Warren Boxing Management, și, evident, era foarte important să impresioneze. Lupta în premieră în evenimentul principal al unei gale, lucru care pune și el o presiune suplimentară și, în plus, experimenta o nouă categorie de greutate, 140 lbs (super lightweight), coborând de la welterweight/super welterweight, unde și-a disputat ultimele meciuri.
Isăilă intra în ring cu un palmares de zece victorii din zece meciuri, șase înainte de limită. Născut la Suceava și stabilit în Londra, și-a început cariera profesionistă în noiembrie 2023. Acum, la 25 de ani, avea în față un adversar cu mult mai multe seri petrecute între corzi.
Argentinianul Reuquen Cona Facundo Arce îl înlocuise în ultimul moment pe Abdul Utmanzai și venea cu mentalitatea celui care nu are nimic de pierdut. Fost deținător al centurii regionale WBA Fedebol, parcursese deja partea dificilă a meseriei: deplasări, adversari favorizați de public și întâlniri în care numele său figura pe afiș pentru a măsura progresul altcuiva și a-i strica sărbătoarea acolo unde i se oferea oportunitatea.
După primele șase reprize, nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze. Totul decurgea conform planului și pronosticului pe care îl dădusem. Moses Itauma câștiga repriză după repriză, lovindu-și adversarul din toate pozițiile cu tot arsenalul. Apoi, s-a întâmplat ceva ce am mai văzut doar de vreo două ori de când urmăresc box profesionist, și anume ca un sportiv să cedeze sistemic, să cadă fizic și să fie părăsit de coordonare în timp ce era în control total. În repriza a noua, după ce fusese trimis la podea și dominat aproape întregul meci, croatul a rămas singurul dintre cei doi capabil să continue.
Prosopul alb a venit din colțul lui Moses Itauma cu mai puțin de un minut rămas din repriza a noua. Aproape în același moment, arbitrul Howard Foster se pregătea să oprească lupta. Tânărul britanic se clătina printre corzi, cu picioarele incapabile să mai urmeze comenzile pe care mintea încerca să le dea. Filip Hrgovic a avut de îndeplinit doar o formalitate, nu cu eleganța unui om care dominase meciul, ci cu disperarea lucidă a unuia care înțelesese că singura lui șansă sosise. La 2:27 din repriza a noua, acea șansă a devenit titlul mondial IBF la categoria grea.
Cu câteva minute mai devreme, un asemenea final părea aproape absurd. Itauma fusese mai rapid, mai precis și mai inventiv. Îl trimisese pe Hrgovic la podea în repriza a doua. Îl lovise la cap și la corp, îl întorsese și îl obligase să reacționeze la o viteză pe care croatul nu o putea egala. După trei reprize, statisticile arătau imaginea unui măcel: raportul loviturilor de forță care și-au atins ținta era de 40-1 în favoarea britanicului. După șase reprize, 109 lovituri conectate de Itauma și numai 48 de Hrgovic. Britanicul părea să se apropie nu doar de victorie, ci de locul pe care industria boxului îl rezervase deja pentru el.
Dar Hrgovic nu dispăruse, iar într-un meci de box, a nu dispărea poate fi uneori o formă de strategie.
Pe 29 august, la O2 Arena din Londra, un fenomen de 21 de ani și un veteran croat aflat la ultima mare răscruce a carierei se întâlnesc pentru titlul mondial IBF vacant la categoria grea. Pentru Moses Itauma, meciul este o încercare de a grăbi istoria, în timp ce pentru adversarul său poate fi ultima ocazie de a-i da un sens deplin.
Boxul își iubește tinerii mai ales înainte ca aceștia să fie loviți cu adevărat. În perioada aceea scurtă și seducătoare dintre debut și primul moment de criză, un prospect poate părea lipsit de limite. Fiecare victorie rapidă devine o profeție, fiecare adversar doborât este prezentat drept încă o dovadă că viitorul a sosit deja. Dar centurile mondiale nu se acordă pentru impresia lăsată, ele se câștigă în seara în care talentul trebuie să reziste realității dure.
Pentru Moses Itauma, acea seară va fi sâmbătă, 29 august, la O2 Arena din Londra. Britanicul de 21 de ani, neînvins în 14 meciuri, dintre care 12 câștigate înainte de limită, îl întâlnește pe Filip Hrgovic, croatul de 34 de ani cu un palmares de 20-1 și 15 victorii prin KO.
În joc se află titlul mondial IBF vacant, lăsat vacant de Oleksandr Usyk. Frank Sánchez a acceptat să aștepte și va deveni adversarul obligatoriu al câștigătorului. Astfel, o luptă concepută inițial ca un test de maturitate a devenit, aproape peste noapte, un examen pentru coroana mondială.
Dacă învinge, Itauma va deveni al doilea cel mai tânăr campion mondial din istoria greilor, după Mike Tyson. Comparația este inevitabilă și, în același timp, inexactă. Tyson era o explozie controlată de furie, construită în jurul mișcărilor de cap, al schimbărilor de nivel și al unei agresivități care îi micșora pe adversari înainte de primul gong. Itauma este altfel. Mai liniștit. Mai calculat. Nu intră pur și simplu peste adversar; îl invită să greșească, îi citește reacția și apoi apare într-un unghi în care lovitura sa ajunge prima.
Pe 9 octombrie, într-o sală din Calangianus, Sardinia, Ionuț Băluță va urca în ring împotriva italianului Francesco De Rosa pentru titlul european EBU la categoria supercocoș. Centura este vacantă; promotorul, publicul și decorul aparțin adversarului. Pentru Băluță, nimic din toate acestea nu este nou.
La 32 de ani, românul stabilit în Spania nu mai este boxerul care așteaptă să fie descoperit, ci boxerul pe care promotorii îl cheamă atunci când vor să afle cât valorează cu adevărat un favorit. În ultimii șapte ani, cu o singură excepție a luptat doar în deplasare, în seri construite pentru altcineva și în fața unor adversari cărora li se pregătea următorul pas și, de multe ori, le-a stricat planurile.
Un palmares care trebuie citit dincolo de cifre
Francesco De Rosa intră în meci cu un bilanț perfect: 12 victorii, 8 obținute înainte de limită. Este mai tânăr, boxează acasă și vine cu autoritatea celui aflat în ascensiune. În decembrie 2025, chiar la EXPO Calangianus, l-a oprit în repriza a zecea pe Geram Eloyan și a cucerit centura EBU Silver. Va reveni, așadar, într-un loc în care are deja amintirea unei seri victorioase și sprijinul unei organizații care îi cunoaște fiecare detaliu al carierei.
Băluță are 18 victorii, șase înfrângeri și un egal, cu patru succese obținute înainte de limită. Privite superficial, cifrele par să favorizeze italianul. Numai că palmaresurile din box nu spun întotdeauna cine este mai bun. De multe ori, ele arată doar cine a fost protejat mai atent.
De Rosa nu a întâlnit încă un adversar cu experiența românului. Băluță a boxat cu Michael Conlan, Liam Davies, Dennis McCann și Peter McGrail. I-a învins pe fostul campion mondial TJ Doheny, pe olimpicul David Oliver Joyce, pe Brad Foster, Andrew Cain și Brad Strand. Majoritatea acestor meciuri au avut loc în Marea Britanie, împotriva boxerului local și într-un context în care românul pornea din colțul mai puțin avantajat. Niciun adversar nu l-a oprit vreodată înainte de limită, cele șase înfrângeri fiind toate la puncte.
Prichard Colón a murit joi, la doar 33 de ani. Deși cauza decesului nu a fost făcută publică și, deocamdată, nu se poate afirma că moartea sa a fost provocată direct de leziunea cerebrală suferită cu aproape 11 ani în urmă, cronologia vieții sale nu poate fi despărțită de seara de 17 octombrie 2015.
Înaintea acelei seri nefaste, Colón era un tânăr boxer portorican cu un viitor promițător: 16 victorii, 13 înainte de limită, prezență pe NBC și statut de prospect important în seria Premier Boxing Champions. Avea 23 de ani și lumea părea să fie a lui.
După aceea, timpul a căpătat un alt sens, fiind măsurat mai întâi în ore de operație, apoi în 221 de zile de comă și, în cele din urmă, în aproape 11 ani de îngrijire permanentă, recuperare și speranță.
O luptă care nu s-a încheiat la gong
Pe 17 octombrie 2015, la EagleBank Arena din Fairfax, Virginia, Prichard Colón l-a întâlnit pe Terrel Williams într-un meci programat pe zece reprize.
Partida a devenit dură, dezordonată și, privind retrospectiv, imposibilă de urmărit fără un sentiment de neliniște. Colón s-a plâns în repetate rânduri că este lovit în spatele capului. În repriza a șaptea, Williams a fost depunctat pentru o asemenea lovitură. Colón a căzut în genunchi, și-a dus mănușile la ceafă, apoi a fost examinat și lăsat să continue.
În repriza a noua a fost trimis de două ori la podea. La finalul rundei, oamenii din colțul său i-au scos mănușile, motiv pentru care a fost descalificat. Rezultatul oficial al acelei partide reprezintă una dintre ironiile crude ale poveștii: boxerul care avea să-și piardă sănătatea și mai apoi viața a fost trecut în palmares drept învins prin descalificare.
În vestiar, Prichard a început să vomite, a amețit și și-a pierdut cunoștința. A fost transportat la Inova Fairfax Hospital, unde medicii au descoperit o hemoragie cerebrală severă. A urmat o intervenție chirurgicală de urgență și o comă care a durat 221 de zile.
Când s-a trezit, nu mai putea merge și nu mai putea vorbi. Viața pe care o cunoscuse dispăruse.
O repriză a reușit Daniel Buciuc să controleze acțiunea în fața britanicului Louis Greene în cadrul galei Zuffa Bozing 10 desfășurate la Dublin. Planul cu care boxerul nostru a intrat în ring a fost unul bun, dar mijloacele pentru a-l susține s-au dovedit insuficiente. Daniel a început bine meciul, a lucrat curat cu brațul din față, a controlat distanța și a impus ritmul. Pentru o repriză, planul lui a funcționat exact așa cum trebuia să funcționeze un plan de meci împotriva unui adversar de presiune: ține-l la distanță, punctează, nu-l lăsa să intre aproape.
Apoi Greene a găsit răspunsurile. A crescut presiunea, a scurtat distanța, și-a găsit unghiurile din care loviturile lui de forță deveneau relevante, mutând meciul pe terenul lui. Daniel nu a mai reușit să reproducă siguranța din debutul luptei. Loviturile de întâmpinare ale lui nu au avut greutatea necesară nici să-l oprească pe englez, nici măcar să-i întârzie asalturile, iar din a doua repriză înainte, inițiativa a rămas aproape în întregime la adversar.
Partener de sparring al lui Conor Benn, Greene este obișnuit cu ritmul intens și agresivitatea. Benn îl descrisese după victoria împotriva lui Jack McGann drept un boxer puternic și flămând. Împotriva lui Buciuc, aceste două calități au contat mai mult decât rafinamentul tehnic, englezul refuzând să ia parte la partida de șah pe care Daniel i-o pregătise și preferând să răstoarne pur și simplu masa.
Din repriza a treia, meciul s-a mutat aproape definitiv pe terenul favoritului local, care a presat fără prea mult respect pentru loviturile care veneau din sens opus. A intrat în distanța medie, apoi în cea scurtă, unde putea lovi cu forță la corp și la cap. Buciuc a început să consume energie pentru a evita lupta, nu pentru a o controla.
Sâmbătă, 8 august, pe 3Arena din Dublin, Zuffa Boxing își organizează primul eveniment în Irlanda printr-o gală al cărei cap de afiș este confruntarea pentru titlul mondial IBF la categoria mijlocie dintre Aaron McKenna și Etinosa Oliha. În aceeași seară și pe aceeași scenă, va urca și Daniel Buciuc pentru a-și juca șansa pentru care a muncit mai bine de un deceniu.
Uneori, oportunitățile mari vin fără avertisment
Legendarul antrenor John Wooden spunea că atunci când apare oportunitatea, deja este prea târziu ca să te mai pregătești. Cu doar două săptămâni înainte de gală, telefonul lui Daniel a sunat, anunțându-l scurt: Louis Greene, fost campion Commonwealth, într-un eveniment organizat de Zuffa Boxing. Cei mai mulți ar fi refuzat; el nu a făcut-o.
Am acceptat provocarea. Eu sunt în pregătire tot timpul anului, așa că nu îmi este greu să intru în formă. Nu am nimic de pierdut și am încredere maximă că pot câștiga această luptă. Mă simt pregătit și sunt convins că voi face un meci spectaculos. Hai România!
Daniel Buciuc
Nu este un discurs construit pentru camerele de filmat, ci reflexia felului în care și-a trăit întreaga carieră.
Cine este Daniel Buciuc
Puțini își mai amintesc că Daniel Buciuc revenea în ring în 2015 după patru ani de inactivitate.
Duminică noapte, la New York, sub luminile primei gale Zuffa Boxing în care a evoluat, Mihai Nistor a suferit prima înfrângere a carierei profesioniste. Americanul Kashaun Davis i-a stricat palmaresul după opt reprize în care diferența nu a fost una de talent, ci de ritm, prospețime și adaptare la realitatea boxului profesionist. După ultimul gong, toți cei trei arbitri l-au văzut inferior pe boxerul nostru, punctând 79-72 și de două ori 80-71 pentru favoritul local și al caselor de pariuri.
Boxul este sportul în care timpul lovește mai tare decât orice croșeu. Nu pentru că îți ia puterea din pumni, ci pentru că îți fură fracțiuni de secundă, exact acele fracțiuni care fac diferența dintre a lovi la țintă și a ajunge prea târziu. Nistor a intrat în ring după aproape doi ani de inactivitate. Pentru un greu de 35 de ani, aceasta nu este doar o pauză statistică, ci de cele mai multe ori și o ruptură în ritmul competițional. Sacul, sparringul și antrenamentele nu pot reproduce intensitatea unui adversar care vine să-ți ia locul.
A dovedit că încă are reflexele de amator de elită. Citește bine anumite situații, poate găsi unghiuri pe care alții nu le văd. Problema este că boxul profesionist nu recompensează doar momentele spectaculoase, ci mai ales consistența și eficacitatea, capitole la care boxerul nostru a suferit amarnic.
