Tags

, ,

Evenimentul principal al acestei săptămâni din punct de vedere pugilistic este înfruntarea dintre mexicanul Jaime Munguia (42-0-0, 33 KO) și veteranul John Ryder (32-6, 18 KO). Unul caută recunoaștere, celălalt o încheiere onorabilă a unei cariere frumoase. În cazul unei victorii, pentru Munguia se prefigurează uși deschise spre Canelo Alvarez sau David Benavidez.

Văzut și promovat ca și un campion, Munguia a întârziat să rupă gura târgului, evoluțiile lui din ultimii ani expunându-i mai mult slăbiciunile decât calitățile. Cu toate acestea, și cu ajutorul promotorului Oscar De La Hoya, a reușit să-și păstreze palmaresul intact, deși glonțul de gheață al eșecului i-a trecut de câteva ori pe la ureche, ultima dată chiar la meciul cu Sergey Derevyanchenko din iunie anul trecut, candidat serios la meciul anului, când doar numărătoarea suferită în ultima repriză l-a privat pe ucrainean de un egal meritat.

Și acum meciul e făcut pentru Munguia, Ryder venind din postura de victimă sigură. Șansa englezului este să rupă distanța și să-și dea loviturile cu încredere, așa cum a făcut-o și împotriva lui Canelo Alvarez sau Callum Smith, unde chiar dacă a pierdut a lăsat o bună impresie. Cu Munguia, care se bazează mai degrabă pe rezistența la pumni decât pe tehnică rafinată, îi poate fi chiar mai ușor, apărarea rarefiată a mexicanului oferindu-i cale liberă la luptă deschisă. A fost oprit doar o dată din cele șase înfrângeri, de către Nick Blackwell în 2015, dovedind inimă de luptător și bărbie puternică.

La 27 de ani Munguia caută acum consacrarea la supermijlocie după ce nu a făcut valuri foarte mari în cei trei ani în care s-a bătut la mijlocie, De La Hoya având grijă să-i aducă adversari facili și a căror nume nu produc frisoane nimănui: Kamil Szeremeta, Garry O’Sullivan, Gabriel Rosado, D’Mitrius Ballard. Războiul dus cu Derevyanchenko a arătat că uzura celor peste 40 de meciuri începe să-și spună cuvântul și trăgând un semnal de alarmă că dacă își dorește cu adevărat un meci pentru care să fie ținut minte, ar cam trebui să facă demersurile până nu începe timpul să-și spună cuvântul iremediabil.

Gala va fi transmisă de DAZN duminică dimineața, începând cu ora 3 ora României, main eventul fiind cel mai probabil să înceapă în jurul orei 6.