• Despre

Ring Magazin

~ Ora exactă în box

Ring Magazin

Tag Archives: DAZN

Șoc total la Londra: Filip Hrgovic învinge un Itauma epuizat (video)

30 Sunday Aug 2026

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

box profesionist, DAZN, Filip Hrgovic, Moses Itauma

După primele șase reprize, nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze. Totul decurgea conform planului și pronosticului pe care îl dădusem. Moses Itauma câștiga repriză după repriză, lovindu-și adversarul din toate pozițiile cu tot arsenalul. Apoi, s-a întâmplat ceva ce am mai văzut doar de vreo două ori de când urmăresc box profesionist, și anume ca un sportiv să cedeze sistemic, să cadă fizic și să fie părăsit de coordonare în timp ce era în control total. În repriza a noua, după ce fusese trimis la podea și dominat aproape întregul meci, croatul a rămas singurul dintre cei doi capabil să continue.

Prosopul alb a venit din colțul lui Moses Itauma cu mai puțin de un minut rămas din repriza a noua. Aproape în același moment, arbitrul Howard Foster se pregătea să oprească lupta. Tânărul britanic se clătina printre corzi, cu picioarele incapabile să mai urmeze comenzile pe care mintea încerca să le dea. Filip Hrgovic a avut de îndeplinit doar o formalitate, nu cu eleganța unui om care dominase meciul, ci cu disperarea lucidă a unuia care înțelesese că singura lui șansă sosise. La 2:27 din repriza a noua, acea șansă a devenit titlul mondial IBF la categoria grea.

Cu câteva minute mai devreme, un asemenea final părea aproape absurd. Itauma fusese mai rapid, mai precis și mai inventiv. Îl trimisese pe Hrgovic la podea în repriza a doua. Îl lovise la cap și la corp, îl întorsese și îl obligase să reacționeze la o viteză pe care croatul nu o putea egala. După trei reprize, statisticile arătau imaginea unui măcel: raportul loviturilor de forță care și-au atins ținta era de 40-1 în favoarea britanicului. După șase reprize, 109 lovituri conectate de Itauma și numai 48 de Hrgovic. Britanicul părea să se apropie nu doar de victorie, ci de locul pe care industria boxului îl rezervase deja pentru el.

Dar Hrgovic nu dispăruse, iar într-un meci de box, a nu dispărea poate fi uneori o formă de strategie.

Continue reading →

Meciul săptămânii: Moses Itauma vs Filip Hrgovic

28 Friday Aug 2026

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 4 Comments

Tags

box profesionist, DAZN, Filip Hrgovic, Moses Itauma

Pe 29 august, la O2 Arena din Londra, un fenomen de 21 de ani și un veteran croat aflat la ultima mare răscruce a carierei se întâlnesc pentru titlul mondial IBF vacant la categoria grea. Pentru Moses Itauma, meciul este o încercare de a grăbi istoria, în timp ce pentru adversarul său poate fi ultima ocazie de a-i da un sens deplin.

Boxul își iubește tinerii mai ales înainte ca aceștia să fie loviți cu adevărat. În perioada aceea scurtă și seducătoare dintre debut și primul moment de criză, un prospect poate părea lipsit de limite. Fiecare victorie rapidă devine o profeție, fiecare adversar doborât este prezentat drept încă o dovadă că viitorul a sosit deja. Dar centurile mondiale nu se acordă pentru impresia lăsată, ele se câștigă în seara în care talentul trebuie să reziste realității dure.

Pentru Moses Itauma, acea seară va fi sâmbătă, 29 august, la O2 Arena din Londra. Britanicul de 21 de ani, neînvins în 14 meciuri, dintre care 12 câștigate înainte de limită, îl întâlnește pe Filip Hrgovic, croatul de 34 de ani cu un palmares de 20-1 și 15 victorii prin KO.

În joc se află titlul mondial IBF vacant, lăsat vacant de Oleksandr Usyk. Frank Sánchez a acceptat să aștepte și va deveni adversarul obligatoriu al câștigătorului. Astfel, o luptă concepută inițial ca un test de maturitate a devenit, aproape peste noapte, un examen pentru coroana mondială.

Dacă învinge, Itauma va deveni al doilea cel mai tânăr campion mondial din istoria greilor, după Mike Tyson. Comparația este inevitabilă și, în același timp, inexactă. Tyson era o explozie controlată de furie, construită în jurul mișcărilor de cap, al schimbărilor de nivel și al unei agresivități care îi micșora pe adversari înainte de primul gong. Itauma este altfel. Mai liniștit. Mai calculat. Nu intră pur și simplu peste adversar; îl invită să greșească, îi citește reacția și apoi apare într-un unghi în care lovitura sa ajunge prima.

Continue reading →

Flavius Biea, învins prin TKO de Ferdinand Pilz după cinci reprize în Germania

14 Sunday Jun 2026

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

box profesionist, DAZN, Ferdinand Pilz, Flavius Biea

Sâmbătă seara, la Flensburg, povestea lui Flavius Biea nu a fost scrisă de arbitru, statistici și nici măcar de Ferdinand Pilz, ci de timp și uzură. A rezistat din voință și a boxat din amintiri atât cât corpul i-a permis să o facă, apoi, când daunele au depășit beneficiile, a oprit lupta.

În condiții normale și în timpuri mai bune, Pilz ar fi fost o misiune ușoară. Neamțul a afișat o ținută ciudată în ring, lovituri a căror dinamică ar putea fi cu greu încadrată în disciplina box și o tehnică lipsită de eleganță sau rafinament. Însă boxul nu este concurs de stil, ci unul de eficiență.

Compensând lipsa abilităților pugilistice cu rigurozitate și perseverență, Pilz a reușit să-și impună plusurile de la capitolele condiționare și forță brută obținând în cele in urmă rezultatul dorit. Adevărul este că deși amândoi au lovit puternic în cele 15 minute, urmele s-au văzut doar pe fața lui Flavius. Și asta a începând deja din rundul al doilea, culminând cu deschiderea arcadei ochiului stând în rundul următor.

Chiar într-o seară dificilă, au existat și secvențe care au reamintit publicului de ce Flavius Biea a fost ani la rând unul dintre cei mai respectați profesioniști români. Boxerul nostru a avut momente bune, contre reușite în plin, dar nu a fost capabil să le lege în secvențe mai lungi pentru a putea revendica reprizele.

Boxul este, în esență, o conversație între prezent și trecut. Fiecare luptător intră în ring cu toate victoriile sale. Dar și cu toate războaiele pe care le-a purtat de-a lungul timpului.

Sâmbătă seara, Ferdinand Pilz nu a demonstrat că este un boxer mai talentat decât Flavius Biea, ci doar că, în acest moment al carierelor, a fost omul mai proaspăt, mai disciplinat și mai capabil să execute planul de luptă.

Pentru Flavius, înfrângerea de la Flensburg nu șterge anii în care a reprezentat cu demnitate boxul profesionist românesc pe scene internaționale. Ea ridică însă inevitabil întrebarea pe care niciun boxer nu dorește să o audă și pe care fiecare boxer este obligat să o înfrunte la un moment dat: nu dacă poate continua, ci dacă mai are sens să continue. În box, aceasta este întotdeauna cea mai grea luptă și care nu se poartă între corzi.

Flavius Biea revine în ring. Unde se poate vedea meciul?

11 Thursday Jun 2026

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 2 Comments

Tags

box profesionist, DAZN, Ferinand Pilz, Flavius Biea

La finele acestei săptămâni, Flavius Biea își pune palmaresul la bătaie în fața neamțului Ferdinand Pilz, boxer de 34 de ani, clasat pe locul 63 în clasamentul boxrec al categoriei mijlocii, cu un palmares de 27 de victorii, 21 obținute înainte de limită și 1 înfrângere, prin KO, la starul canadian Steven Butler, în singura ieșire din afara granițelor germane.

Din start e lesne de observat că meciul este făcut pentru neamț, Flavius fiind adus pentru palmaresul foarte bun (24 de victorii și doar 2 înfrângeri) pe care îl are. Dacă ar fi să analizez în termeni de calitate a oponenților, Flavius ar fi avantaj, neamțul petrecându-și toată cariera în lupte cu sportivi din eșaloane inferioare valoric. Doar că ultimele evoluții ale românului, catastrofa numită Josh Kelly și înfrângerea la Daniel Corbeanu, nu sunt în măsură să umfle foarte tare balonul încrederii într-un rezultat pozitiv.

Deși Flavius declară că revenirea în ring este pentru suflet, inclin să cred că o mai mare pondere în această decizie o are bursa oferită de nemți. Și adevărul este că, la cât s-a străduit familia Biea în ultimii ani să mențină aprinsă flacăra boxului profesionist românesc, merită să îi fie recompensat efortul. Păcat că e nevoie pentru asta să intri în ringuri ostile și în condiții defavorabile.

Referitor la rezultatul luptei, din punctul meu de vedere, orice altceva decât o înfrângere prin KO în primele runde ar fi o performanță pentru boxerul nostru, care are nevoie de o gură de oxigen pentru a-și putea duce la final o carieră construită cu greu, în vremuri complicate și într-o țară în care boxul profesionist este mai degrabă o glumă tristă decât un mod de asigurare a subzistenței pentru practicanții nobilei arte.

Gala în care luptă Flavius Biea și care are cap de afiș partida dintre Freddy Kiwitt (29-3-0) și Henry Kasunja (13-1-1), va fi transmisă de platforma DAZN, sâmbătă 13 iunie începând cu ora 20. Succes Flavius!

Meciul săptămânii: Jesse Bam Rodriguez – Antonio Vargas

10 Wednesday Jun 2026

Posted by Cristian Nechita in Analize

≈ 4 Comments

Tags

Antonio Vargas, box profesionist, DAZN, Jesse Bam Rodriguez

Un campion care urcă în greutate. Un outsider care refuză să creadă în cote. O luptă pentru ierarhia la vârf a boxului mondial.

În box sunt meciuri despre centuri, despre bani sau meciuri care sunt despre ceea ce urmează. Înfruntarea de duminică dintre Jesse “Bam” Rodriguez și Antonio Vargas face parte în mod cert din ultima categorie. Lumea boxului privește deja peste umărul lui Antonio Vargas și încearcă să vadă silueta lui Naoya Inoue la orizont, iar în boxul profesionist asta poate fi adesea un măr otrăvit. Când toți vorbesc despre următorul adversar, actualul devine cel mai periculos om din încăpere.

Față în față

Jesse “Bam” Rodriguez

  • Neînvins în 23 de partide
  • Campion mondial unificat la 112 lb (IBF, WBO) și 115 lb (WBC, WBO)
  • Urcă la 118 lb pentru a deveni campion mondial în a treia categorie de greutate
  • Considerat de mulți unul dintre cei mai buni boxeri pound-for-pound din lume
  • Doar 26 de ani și deja o carieră care îl plasează în elita boxului mondial
  • A încheiat înainte de limită ultimele 5 meciuri
  • A fost învins de Cosmin Gîrleanu la amatori în finala mondială de juniori de la Sankt Petersburg din 2015
  • A luptat ultima oară în noiembrie 2025, dominându-l și oprindu-l pe Fernando Martinez, care era numărul 2 la acel moment în divizia 115 lb.

Antonio Vargas

  • Palmares: 19-1-1 (11 KO)
  • Campion mondial WBA la categoria 118 lb
  • A făcut parte din lotul olimpic al SUA
  • A început boxul la 9 ani, când tatăl său a respins recomandarea școlii primare, care susținea că Antonio avea nevoie de medicație pentru ADHD. În loc să urmeze această recomandare, tatăl său l-a dus la o sală de box, pentru a-și consuma energia debordantă într-un mod constructiv.
  • A supraviețuit unor momente dificile în ultimii ani și a ajuns în această poziție prin perseverență, nu prin promovare agresivă. S-a refugiat în credință, pe seama căreia pune revenirile de la podea din meciurile cu Jonathan Rodriguez și Winston Guererro, precum și puterea de a lupta până la ultima picătură de energie cu japonezul Higa pentru a-și ține centura la brâu.
Continue reading →

‘Il Capo’ atacă din umbră: Ionuț Băluță preia main event-ul de la Birmingham

05 Thursday Jun 2025

Posted by Cristian Nechita in Uncategorized

≈ 5 Comments

Tags

box profesionist, DAZN, Ionut Baluta, Matchroom Boxing, Peter McGrail

Nu degeaba se spune că soarta îi răsplătește pe cei curajoși. Curajul de a înfrunta orice adversar i s-a pus în față i-a adus lui Ionuț o oportunitate de zile mari. Pe 21 iunie în Resorts World Arena din Birmingham, Anglia, Ionuț “Il Capo” Băluță (17-5-1, 3 KO) va urca în ring pentru a-l înfrunta pe britanicul Peter McGrail (11-1, 6 KO), înlocuindu-l în ultimul moment pe accidentatul Shabaz Masoud în main event-ul galei.

Ionuț și-a construit o reputație de temut în boxul european în ultimii ani, stricând de mai multe ori planurile britanicilor de a-și promova prospectele și câștigându-și pe bună dreptate statutul de “Professional Headache” (Durere de Cap Profesională) de când l-a învins pe TJ Doheny în 2020. Ultima sa victorie, din martie 2025 asupra lui Brad Strand, nu a făcut decât să-i întărească renumele de boxer care evoluează dincolo de palmares și de sorții cu care este creditat de casele de pariuri sau specialiști.

Adversarul lui, Peter McGrail (11-1, 6 KO) este un produs al școlii de box amator a Marii Britanii, el fiind cuprins în programul lor olimpic timp de mai mulți ani și făcând parte de asemenea din echipa națională. A cucerit bronzul la Jocurile Olimpice de Tineret din 2014, a ieșit campion european în 2017 la Kharkiv iar un an mai târziu a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Commonwealth-ului. Este de asemenea medaliat cu bronz mondial în două rânduri (2017 și 2019), iar în 2021 a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a fost învins în primul tur.

Continue reading →

Dramă la Londra. David Allen face dreptate cu un knockout brutal asupra lui Johnny Fisher în revanșă (video)

18 Sunday May 2025

Posted by Cristian Nechita in Stiri, Video

≈ 3 Comments

Tags

box profesionist, Dave Allen, DAZN, Johnny Fisher, ko spectaculos

Frumusețea inimitabilă a boxului stă și în aceea că, indiferent de poziția în ierarhie, de faima sau sprijinul mediatic și financiar de care se bucură adversarul tău, totul se reduce, în cele din urmă, la ceea ce poți face tu, cu propriile forțe, în ring. În clipa în care gongul sună, faima, previziunile sau favoriții se topesc în fața realității implacabile a ringului — destinul se află, literalmente, în puterea propriilor pumni.

A confirmat-o încă o dată Dave Allen (24-7-2, 19 KO), unul dintre cei mai respectați boxeri britanici pentru inima sa de luptător, care a pus punct într-un mod dramatic rivalității cu Johnny Fisher (13-0-0, 11 KO) după ce l-a învins pe acesta într-un mod devastator în runda a cincea a mult așteptatei revanșe de la Copper Box Arena din Londra.

Contextul: O Răzbunare Mult Așteptată

Prima întâlnire dintre cei doi, pe 21 decembrie 2024, în cadrul galei Usyk vs. Fury 2 din Riyadh, a fost marcată de controverse. Fisher, cu un record perfect de 12-0, a fost pus la podea în runda a cincea, dar a rezistat până la decizie, câștigând printr-o decizie dubioasă (95-94, 93-96, 95-94), mulți fani și analiști considând rezultatul un „jaf la drumul mare”, având în vedere dominația lui Allen din a doua jumătate a întâlnirii. Allen, un veteran care a trecut prin provocări cu nume precum Dillian Whyte, Luis Ortiz, Tony Yoka sau David Price, a primit rematch-ul ca pe o reparație morală dar cu speranța că va pierde din nou.

Strategia perfectă

“Am știut că Johnny va veni cu toată forța de la început, dar am avut un plan bine pus la punct,” a declarat Allen după meci. “L-am lăsat să se consume în primele runde, apoi mi-am impus ritmul și am găsit momentul perfect pentru a încheia lupta.”

Așa cum era de așteptat, Fisher a început meciul în forță, dominând primele patru runde cu o combinație de viteză și agresivitate. Cu toate acestea, Allen a rămas calm și a așteptat momentul potrivit pentru a contraataca. În runda a cincea, aceeași în care l-a trimis la podea și în primul meci, Allen a lansat o serie de lovituri puternice, culminând cu un croșeu de stânga care l-a trimis pe Fisher definitiv la podea, acesta revenindu-și după minute bune și intervenția personalului medical cu supliment de oxigen.

Continue reading →

Două regate, un singur tron: Canelo vs Crawford a devenit oficial

05 Monday May 2025

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

box profesionist, Canelo Alvarez, DAZN, Terence Crawford

Imediat după anunțarea deciziei din partida Canelo Alvarez – William Scull, Terence Crawford a urcat în ring pentru un “față în față” intens, marcând startul promovării pentru ceea ce Alalshikh a numit „lupta secolului”.

Așadar, ceea ce părea doar un vis pentru fanii boxului este acum oficial confirmat: Saul „Canelo” Alvarez (63-2-2, 39 KO), campionul undisputed al categoriei supermijloci, îl va înfrunta pe Terence „Bud” Crawford (41-0, 31 KO), considerat unul dintre cei mai buni pugiliști pound-for-pound, pe 12 septembrie 2025. Evenimentul, organizat sub egida Riyadh Season și susținut financiar de Turki Alalshikh, va fi primul meci de box găzduit de Allegiant Stadium, cu o capacitate de 65.000 de spectatori, urmând să fie transmis de DAZN în sistem pay-per-view.

Negocierile pentru această luptă au început cu multă vreme în urmă, Canelo și Crawford întâlnindu-se cu Alalshikh în Londra. Inițial, Canelo a fost reticent, preferând adversari precum Jaime Munguia sau Edgar Berlanga, dar presiunea lui Alalshikh și promisiunea unui contract de 400 de milioane de dolari pentru patru lupte au schimbat jocul. Crawford, care a cerut această luptă încă din 2023, după victoria sa asupra lui Errol Spence Jr., vede în Canelo șansa de a-și cimenta statutul de cel mai mare pugilist al generației.

📊 O confruntare între titani ai statisticilor

Când vine vorba de realizări, puțini boxeri activi pot rivaliza cu cei doi protagoniști. Canelo (60-2-2, 39 KO) a dominat categoriile de la superwelter până la semigrea, cucerind titluri mondiale în patru categorii diferite de greutate. La 34 de ani, mexicanul se află în perioada de maximă maturitate pugilistică, combinând experiența vastă cu abilitățile fizice încă la vârf.

Continue reading →

Riyadh, locul unde nu s-a întâmplat nimic

04 Sunday May 2025

Posted by Cristian Nechita in Stiri, Video

≈ 6 Comments

Tags

Badou Jack, box profesionist, Bruno Surace, Canelo Alvarez, DAZN, Efe Ajagba, Jaime Munguia, Martin Bakole, Noel Mikaelyan, Riyadh, William Scull

Riyadh a găzduit o nouă gală grandioasă de box, având în main event numele cel mai vândut în era actuală, Saul Canelo Alvarez. Însă, după stingerea luminilor, putem trage o concluzie clară: în ciuda bugetului colosal și a așteptărilor ridicate (din partea lor, fiindcă așteptările mele le-am arătat într-un articol anterior), nu s-a livrat nimic memorabil, unele dintre meciuri fiind efectiv greu de privit fără să dai pe repede înainte. Să aruncăm o privire asupra unei seri de box a oferit puțin extrem de puțin.

🏆 Canelo Alvarez, din nou necontestat, dar fără strălucire

Saul “Canelo” Alvarez a reușit să devină, încă o dată, campion necontestat la categoria super-mijlocie, după ce l-a învins pe William Scull pentru centura IBF. Victoria sa marchează un moment istoric în carieră, dar performanța în sine a fost departe de a impresiona, volumul loviturilor trimise de cei doi în douăsprezece reprize înregistrând un nou minim istoric pentru cele mai puține lovituri date vreodată: 445 de lovituri date de amândoi în 36 de minute. Îngrozitor.

Într-un meci în care mobilitatea lui Scull i-a creat probleme mexicanului, Canelo a obținut victoria prin decizie, însă fără să ofere momentele de spectacol cu care și-a obișnuit fanii. A fost o victorie calculată, metodică, dar lipsită de elementele care fac un meci de box memorabil. Îmi este foarte greu să realizez cum digeri o astfel de evoluție ca fan care a plătit o grămadă de bani ca să vezi acțiune.

Canelo își consolidează astfel poziția în istoria boxului modern, dar această victorie nu va rămâne în memoria fanilor drept una dintre performanțele sale de referință. A fost, pur și simplu, o zi la birou pentru mexicanul care, la 34 de ani, își gestionează tot mai atent energia și riscurile.

Continue reading →

Surpriză în main eventul “Galei fricoșilor”

03 Saturday May 2025

Posted by Cristian Nechita in Stiri, Video

≈ 6 Comments

Tags

box profesionist, DAZN, Devin Haney, Reito Tsutsumi, Rolando Romero, Ryan Garcia, Teofimo Lopez Jr

Gala de la New York din această dimineață a fost unul din evenimentele mult așteptate ale anului, reunind trei dintre cele mai sonore nume ale categoriei super ușoare: Ryan Garcia, Devin Haney și Teofimo Lopez Jr, însă așa cum se întâmplă adesea în box, așteptările au fost spulberate de realitate. Evenimentul, transmis pe DAZN PPV, a fost promovat ca un pas către o revanșă Garcia-Haney, dar rezultatele au răsturnat așteptările.

🧨 Rolly Romero victorie șoc asupra favoritului Ryan Garcia

Într-o desfășurare pe care puțini ar fi anticipat-o, Rolando “Rolly” Romero a reușit cea mai mare surpriză a carierei, învingându-l pe marele favorit Ryan Garcia. Momentul definitoriu a venit în runda a doua, când Romero l-a trimis la podea pe Garcia, acesta schimbând complet dinamica confruntării. Înfruntarea dinytre două bărbii de sticlă, care se anunța incendiară, s-a fâsâit pe măsyra trecerii timpului, în principal din cauza fricii lui Garcia de a da drumul brațului din spate, el pierzând repriză după repriză fără să reacționeze sau să încerce să schimbe ceva.

Pas major înapoi pentru Garcia, la al cărui orizont stătea un megameci cu Devin Haney, orizont care s-a îndepărtat brusc după această evoluție dezamăgitoare. Că va urma revanșă la Romero sau confruntarea cu Haney, după ce au arătat cei trei în ring astăzi, nu văd ce fraier ar mai cumpăra bilet.

Continue reading →
← Older posts

Calendar:

  • Programare REGINA MARIA 28/09/2026 at 9:00 am Campus Medical Baia Mare Programarea ta la medicul Recoltare Copii Si Adulti la specialitatea Analize Laborator

Top comentarii:

Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Victorie pentru Giorgio Isăilă…
radupidu's avatarradupidu on Victorie pentru Giorgio Isăilă…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Șoc total la Londra: Filip Hrg…
radupidu's avatarradupidu on Șoc total la Londra: Filip Hrg…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Meciul săptămânii: Moses Itaum…
radupidu's avatarradupidu on Meciul săptămânii: Moses Itaum…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Meciul săptămânii: Moses Itaum…

Top popularitate

  • Croșeul a deschis drumul, dreapta a închis meciul: Florin Șerban, victorie prin KO în Mexic
  • Victorie pentru Giorgio Isăilă la primul main event al carierei
  • Joshua vs Fury: factura anilor pierduți se plătește la Cardiff
  • Mihai Nistor pe cardul galei Zuffa din Madison Square Garden
  • Viorel Simion - Marco McCullough, 11 octombrie, Belfast
  • Festival de KO-uri în Bulgaria. Bogdan Dinu și Daniel Buciuc, victorii convingătoare
  • Spectacol total în Brooklyn. Jaron Ennis îl oprește pe Xander Zayas după șapte reprize de foc.
  • Mihai Nistor, învins la puncte de Khasaun Davis
  • Răzvan Cojanu - Manuel Alberto Pucheta pe 25 iulie
  • Ronald Gavril victorie rapidă cu Aikens

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (163)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (15)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (557)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (191)
  • Video (138)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Ring Magazin on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Florinel Duta's avatar
  • Nicholas Franco's avatar
  • Eugen Ionescu's avatar
  • Owen Wilkerson's avatar
  • Dine Chef's avatar
  • Heather's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Jada Sloan's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar

4Brands

Treizaruri

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    Ring Magazin
    Join 39 other subscribers

    Have a WordPress.com account? Log in now.

  • Ring Magazin
    View site in Reader
    Manage subscriptionsSign upLog in
    Report this content
    Collapse this bar
Loading Comments...