E un lucru rar ca în penuria ce domină boxul profesionist românesc din ultimii ani să dai pe neașteptate de lucruri pozitive și dătătoare de speranță. Și totuși se mai întâmplă. În periplurile mele printre confruntările următoarei perioade am descoperit un nume cu rezonanță românească, despre care nu știam nimic: Andrei Dascălu. În vârstă de 25 de ani, boxează în Anglia, are un palmares foarte bun, 9 victorii, nici o înfrângere, ocupă locul 304 la supermijlocie în clasamentul boxrec iar pe 1 martie se va bate în co main eventul galei din Telford într-un meci de centură (British Boxing Board of Control Southern Area Super Middle Title) cu un sportiv de asemenea neînvins, Joe Jackson Brown (7-0-0).

În România probabil este mult mai cunoscut pentru participarea la Survivor, unde a fost și finalist, dar asta deja e altă poveste, fără legătură cu pugilismul și cu obiectul blogului.

L-am contactat pe Andrei pentru a afla mai multe despre el și mi-a răspuns imediat cu amabilitate. A creionat în câteva rânduri povestea parcursului său de până acum, una extrem de interesantă și dinamică, cu multe relocări dar și cu o pasiune constantă, boxul.

Născut în România, a plecat cu familia la 1 an și 8 luni în Turcia, de unde s-au întors după patru ani ca să ia mai apoi drumul Spaniei unde au locuit următorii zece ani. Aici, la vârsta de 11 ani, a descoperit boxul din întâmplare, fiind extrasezon la fotbal și aflând că există o sală de box aproape de locul unde stătea. În ciuda insistențelor antrenorului de la fotbal, care l-a descurajat spunându-i că e mic și slab pentru box, a preferat ringul, boxând de plăcere până la 16 ani, vârsta minimă permisă în Spania pentru meciuri oficiale la amatori. Destinul i-a recompensat răbdarea, după doar cinci partide, urmând o nouă schimbare de domiciliu, Anglia, loc unde și-a putut urma visul nestingherit.

În cele 50 de meciuri susținute în regat a fost campion al Londrei de 3 ori, a ajuns la naționale până în sferturile de finală, reprezentând capitala în trei rânduri și țara în alte două la diferite competiții pe care le-a câștigat. Lipsa pașaportului britanic l-a privat de șansa de a boxa pentru echipa armatei. Odată cu venirea pandemiei a decis că e momentul să treacă în ringul profesionist:

Am avut nevoie de o perioadă să mă adaptez cu boxul profesionist. Multă lume nu cred ca înțelege că boxul amator cu boxul profesionist nu au nici o legătură. Diferă stilurile, gândirea, ritmul, mănușile , reprizele iar antrenamentele sunt cu mult mai grele.

Am început cu meciuri cu adversari nu foarte grei, pentru deoarece echipa mea a preferat să încep ușor și să vadă cum mă descurc. Aveam nevoie să simt jocul. În ciuda faptului că aveau multe înfrângeri, nu erau adversari slabi. Aveau multă experiență, stăteau la bătaie, și am muncit din greu să trec de ei și să demonstrez de la meci la meci că pot urca și înfrunta adversari mai puternici.

Acum, după o perioadă de 2 ani în care am avut 9 meciuri, urmează să mă bat în al 10-lea pe 10 reprize pentru centura Southern Area în Telford International Centre în promoția Wasserman Boxing contra unui adversar puternic cu un record de 7-0, care a trebuit s‐a slăbească vreo 10 kg să ajungă la categoria mea, el normal boxând la două categorii peste. Am avut un training camp foarte bun, sparinguri reușite cu boxeri de top cum ar fi Dan Azzez, Craig Richards sau Zack Chelli, dar și mulți alți profesioniști.

Sunt gata să dau totul, sunt pregătit, motivat și sunt gata să iau prima centură, pentru că sunt sigur că vor urma mult mai multe și mai mari. Acesta este doar începutul, scopul meu este să ajung cel mai bun boxer pe care l-a avut România și evident să ajung campion mondial. Doamne ajută!

Andrei Dascălu

Ce ar mai fi de adăugat, Andrei? Ești la locul potrivit în momentul potrivit. Mult succes în atingerea obiectivelor îndrăznețe pe care ți le-ai stabilit! De acum voi fi cu ochii pe tine.