
Dacă n-aș ști că e sfârșit de februarie, aș zice că e 1 aprilie. După anunțarea despărțirii de PBC a lui Canelo, lucrurile se desfășoară cu o viteză neobișnuită și pe traiectorii mai puțin logice.
Împotriva cursului jocului și a presupunerilor mele anterioare, un meci care părea extrem de greu de pus în practică și care fusese mărul discordiei în negocierile cu PBC, este anunțat ca fiind chiar următorul pentru Alvarez. Jaime Munguia este anunțat ca adversar pentru data de 4 mai. Chiar cu știrea în față, tot îmi vine greu să cred că poate fi atât de ușor. Sincer nu îl vedeam pe Canelo dornic să-și pericliteze momentul cu neînvinsul Munguia, care a arătat o creștere a calității exprimării de când a trecut la supermijlocie, acolo unde a produs un spectacol candidat pentru meciul anului cu Derevyanchenko și o victorie înainte de limită împotriva lui John Ryder, pe care Canelo îl învinsese doar la puncte.
Gândirea mea pugilistică îmi spunea că în condițiile acestea nu ar fi logic ca Alvarez să și-l dorească pe Munguia foarte curând, dar realitatea arată încă o dată cât de întortocheate sunt căile boxului profesionist și cum pentru suma potrivită, rotițe odinioară ruginite se pun dintr-o dată în mișcare. Dar vorbele sunt ieftine. Adevărata întrebare o pune Oscar De La Hoya, promoterul lui Munguia: cine va scoate banul pentru acest meci?
Nici o șansă. Nu cred, pe bune nu cred. Ca și sportiv și promoter, cred că e o luptă grozavă, dar care sincer nu cred că se va întâmpla pe 4 mai. Canelo doar ce a părăsit PBC. Nu știu dacă e în discuții cu DAZN. Cine îi va plăti bursa imensă pe care o cere? Țineți minte că el solicită bani garantați și pentru ca cineva să îi dea banii ăia ar trebui să fie cel puțin 1 milion de pay per view-uri, iar asta nu e garantat. Așa că e extrem de riscant. Cine ar fi dispus să dea banii ăia?
Oscar De La Hoya
În caz că se vor găsi soluții, ar fi un lucru excepțional, care ar îmbunătăți considerabil anul pugilistic, meciul fiind dorit de toată suflarea mexicano-americană și nu numai. Ar fi un eveniment care ar onora carierele ambilor boxeri, venind natural și la timpul potrivit pentru fiecare dintre ei. Deocamdată tratați informația cu prudența impusă de volatilitatea vremurilor pe care le trăim și bucurați-vă de box. Voi reveni cu detalii.
Suna bine acest meci. Ar fi interesant pt noi. Cred ca Munguia trebuia sa dea absolut tot ce are în acest meci și sa mizeze pe un meci spectaculos. Asa ar câștiga o mulțime de fani.
Ca și favorit, rămâne clar Canelo. Cred ca va lupta mai economicos Canelo de acum înainte și va încerca să obțină burse cât mai mari.
Rămâne sa vedem dacă va fi finalizat acest meci.
Eu sunt extrem de sceptic in ceea ce priveste finalizarea meciului. Pur si simplu nu-l vad pe Canelo sa riste atat de mult. Dar sincer sper sa ma insel, sa avem meciul si sa ne incante cu o reprezentatie mexicana veritabila. Amandoi cu bărbie de fier, nu poate sa iasa decat spectacol.
Nu cred ca era adevarata stirea cu PBC il vrea pe Munguia vs Canelo. In primul rand Munguia este semnat cu Golden Boy, care lucreaza cu DAZN. Din ce am citit Canelo si PBC s-au inteles pt 3 meciuri , cu adversari pre-stabiliti, Jermell Charlo, apoi fratelui Jermall , urmat de Errol Spence. Cum PBC a pierdut bani cu meciul lui Jermell, iar comeback ul fratelui sau a fost sub asteptari, n-au vrut sa mai mearga pe pista Charlo. Mai ramanea Errol Spence, carea decis luna trecuta sa se opereze la ochi. Practic in momentul acesta, trebuie renegociat alt contract, dar tinand cont de probleme la PBC, nu vad cum pot sa-l mai semneze inca o data pe Canelo. Mexicanul are drum liber spre DAZN, care are o gramada de optiuni pt el, tinand cont ca lucreaza cu Golden Boy, Matchroom si cat si cu Turki Alakshish, ultimul jucator intrat in lumea asta fascinanta a prizefighting-lui
Foarte posibil sa ai dreptate. Pe undeva e de inteles si PBC-ul ca au incercat sa se scoata financiar, fiindca la ora asta Canelo e a un risc pentru oricine, bursa garantata ceruta de el de 35 de milioane de dolari indiferent de adversar, fiind un cadou otravit daca meciul nu este pe masura.
Nici chiar pe arabi nu-i vad sa investeasca intr-un meci cum a fost Canelo vs Ryder.