Tags

, , , , ,

(foto: Federația Română de Box)

Pe măsură ce fazele competiției avansează, urcușul devine tot mai greu, adversarii mai dificili. Ieri a fost o zi împărțită, Loredana Marin apropiindu-se la doar un pas de calificarea la olimpiadă, în timp ce Cosmin Gîrleanua terminat cu brațul jos înfruntarea cu bahreinezul Azat Makhmetov.

Loredana a învins-o pe japoneza Taguchi Ayaka cu o decizie de 3-2, ea fiind preferată de arbitrii din Kirghizstan, Argentina și Canada, cei din Ucraina și Maroc vâzând-o câștigătoare pe adversara sa. Ultimul hop în drumul spre Paris îl va reprezenta italianca Alessia Mesiano, care a învins-o cu 4-1 pe mexicanca Solis Guadalupe.

În competiția masculină, din păcate Cosmin Gîrleanu a pierdut prin decizie unanimă confruntarea cu fostul kazahstanez, actual bahreinez, Azat Makhmedov, părăsind turneul. Trei arbitri au văzut meciul la limită, 29-28 pentru Makhmedov, iar ceilalți doi l-au creditat cu toate reprizele.

Astăzi avem trei români în ring. Claudia Nechita va lupta cu legenda filipineză Nesthy Petecio, Loredana Marin se va bate pentru un loc în semifinală cu Alessia Mesiano iar Robert Jitaru va avea de trecut de brațele lungi ale ugandezului Tukamuhebwa Joshua. Succes tuturor!