La mulți ani, iubitori ai boxului și bine v-am regăsit! În primul rând vreau să vă mulțumesc sincer celor care ați călcat pragul acestui blog în lunga perioadă de inactivitate. Perseverența voastră de a vă rupe din minutele zilnice pentru a trece pe aici si a aduce informații a fost primul argument al revenirii mele.

Un 2024 de vis

Cred că se poate spune fără a greși despre anul ale cărui ultime file tocmai le-am răsfoit că a fost unul de excepție din punct de vedere pugilistic. Implicarea sauditului Turki Alalshikh în box a adus carduri de vis pentru fanii nobilei arte, petrodolarii ușurând mult negocieri care în în cel mai bun caz ar fi durat ani mulți sau nu s-ar fi putut finaliza niciodată.

De două ori Oleksandr Usyk vs. Tyson Fury, Artur Beterbiev vs Dmitri Bivol, Devin Haney vs Ryan Garcia, Daniel Dubois vs Anthony Joshua, Canelo Alvarez vs. Edgar Berlanga, Canelo Alvarez vs. Jaime Munguia, Vergil Ortiz Jr. vs. Serhii Bohachuk, Katie Taylor vs. Amanda Serrano 2, Gervonta Davis vs Frank Martin, Terence Crawford vs Israil Madrimov au făcut ca fiecare lună a anului trecut să fie intens așteptată pentru a mai vedea un show și a mai tranșa o dispută.

A fost de la cap la coadă un tribut adus nobilei arte, o frumoasă nebunie

Ce să așteptăm de la 2025?

Va fi 2025 la fel de interesant? Sincer, mă îndoiesc. Deși avem deja programat pe 22 februarie revanșa dintre Dmitri Bivol și Artur Beterbiev, nu văd cum anul în curs l-ar putea depăși sau măcar egala pe cel trecut. Multe din neclaritățile referitoare la care pe care s-au lămurit deja, meciuri care ar fi fost de interes maxim acum ceva vreme au devenit colace de salvare (Anthony Joshua vs Tyson Fury, Shakur Stevenson vs William Zepeda, Chris Eubank Jr. vs. Conor Benn), iar o mare parte din boxerii care au asigurat spectacolul sunt la vârste la care agățarea mănușilor în cui este mai aproape decât speranța unei noi centuri la brâu (Vasyl Lomachenko 36, Naoya Inoue 31, Canelo Alvarez 34, Terrence Crawford 37, Artur Beterbiev 39, Oleksander Usyk 37, Dmitri Bivol 34).

Deci și să vrei, nu prea mai e de unde.

Cum s-a văzut din România?

Trist. A fost un nou an de chin și luptă pentru supraviețuire. Galele autohtone, chiar dacă mai multe ca număr, au fost de un nivel scăzut ca și nivel al spectacolului oferit. Atenția publicului pare mutată spre circ și grotesc, dar asta nu e valabil doar la noi.

Fără sprijin, promovare și perspective, locomotivele boxului românesc au obosit. Ionuț Băluță a avut un singur meci, pierdut la Denis McCann, Ronald Gavril și Flavius Biea au avut câte două partide cu adversari cu palmarese cumulate de 98 de victorii și 39 de înfrângeri, iar Mihai Nistor a luptat doar o dată, în aprilie.

Perspective de viitor? Palide. Infuzia de boxeri care să treacă granițele și să rupă barierele se lasă așteptată. Puținii care vin din urmă încă nu au fost testați cu adevărat, iar cei care au găsit curajul de a păși în ape adânci s-au ales cu înfrângeri. Centurile mondiale pe care le fluturăm nu păcălesc decât novicii și naivii. Boxul este un sport greu, în care iluziile nu țin de foame. Respectul se câștigă prin inima pe care o arați și calibrul adversarilor cu care te lupți, iar valoarea îți este dată de calitatea spectacolului pe care îl oferi.

De la nivelul actual, pare că 2025 nu poate fi mai rău. Iar speranța este oricum ultima care moare. Și chiar după ce ea a murit, așa cum spunea Mircea Lucescu, rămâne pasiunea. Așadar, să sperăm cu pasiune că va fi mai bine.

Un an nou plin de alegeri înțelepte vă doresc tuturor!