Tags

, , , ,

Pe 3 aprilie, la Zalău, în cadrul galei de box profesionist ,,FFC 3 – Memorial Rudel Obreja“, Daniel Buciuc va urca din nou în ring într-un meci de zece reprize contând pentru centura WBF Intercontinental a categoriei super welter (69.9 kg). Adversar îi va fi venezueleanul Gregorio Mercano, un boxer cu un palmares de cincisprezece victorii și opt înfrângeri.

Având în vedere evoluțiile solide a le lui Daniel și profilul oponentului său, sportivul nostru are prima șansă la victorie, una chiar înainte de limită, dar nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că Mercano are 13 victorii obținute prin KO din cele 15.

Cu 14 victorii și o singură înfrângere, Daniel ocupă în acet moment locul 255 în clasamentul boxrec, un succes concludent urmând să-l propulseze chiar în primii 150 de boxeri. A fost foarte aproape în două rânduri să lupte în gale importante din Statele Unite împotriva lui Vito Mielniki Jr, dar probleme organizatorice și de management l-au împiedicat să-și manifeste talentul la cel mai înalt nivel. Nu s-a demotivat, și-a continuat pregătirea cu conștiinciozitate în așteptarea unei noi șanse:

Sunt pregătit să adaug o nouă victorie în palmares și un nou titlu. Sper ca după aceasta victorie, să apară o oportunitate să lupt la cel mai înalt nivel.

Și noi sperăm la fel. Mult succes, Daniel!

Biletele pentru gala de la Zalău, în al cărei main event va lupta sportivul sălăjean Florian Andrei Cristian (19 ani) pentru, pot fi achiziționate de aici.