Pentru România Campionatul Mondial de Box Feminin s-a încheiat încă în faza sferturilor, unde toate cele trei reprezentante pe care le-am avut au fost învinse.

Meciul zilei a fost făcut de surpriza lotului, Crinuța Sebe, care a fost la un pas foarte foarte mic de a urca pe podiumul mondial după o primă repriză epică împotriva reprezentantei gazdelor Lokajic Anastasija. Așa cum a făcut-o și în optimi, Sebe a început incredibil meciul bombardându-și adversara cu serii interminabile de lovituri și obligând-o pe arbitră să o numere de două ori. Ar mai fi avut nevoie de o singură numărătoare în repriză pentru ca meciul să fie oprit, dar efortul inuman pe care l-a făcut și-a spus cuvântul și nu a mai reușit să ducă ritmul în ultimele 30 de secunde, adjudecându-și repriza clar, dar insuficient pentru a-i câștiga meciul. A fost 5-0 pentru sportiva noastră, cu 4 arbitri notând 10-8.

Din păcate pentru ea, în următoarele două runde nu mai are puterea de a-și pune adversara pe piciorul din spate, permițându-i să stabilească distanța de la care să-și facă boxul mai tehnic și să-și pună în valoare mobilitatea și jocul de picioare superioare. Se trece la un box pozițional, cu sârboica în rol de dirijor al acțiunilor și traiectoriilor din ring. În ciuda loviturilor încasate, Sebe nu se dă bătută și, chiar dacă e învinsă la preferință (4 arbitri aveau 28-28 după trei reprize), părăsește ringul și competiția cu capul sus fiind sportiva din delegația noastră care a oferit cele mai frumoase meciuri. Felicitări Crinuța Sebe!

Reprezentanta noastră la 81 de kilograme, Maria Cimpoeru nu e rezistat decât două minute și jumătate în fața rusoaicei Medenova Saltavat, după două numărători și o sumedenie de lovituri încasate, arbitra de centru oprind meciul pentru protecția sportivei noastre. Fără a avea sportiva vreo vină, cazul ei arată absurdul de situație în care poate fi interpretată performanța: cu 150 de secunde boxate la un campionat mondial poți fi pe locul 5 în lume fără să câștigi vreun meci și cu înfrângere prin inferioritate, posibilele premii de la organizatori care au anunțat bani până la locul 6 inclusiv (dacă se vor da și în acest caz mai special), plus alte eventuale premieri în țară de la ANS și club dacă legile nu s-au modificat după scandalul primelor de la canotaj. Sună logic pentru cineva?

La finalul zilei, așteptările erau legate de numele Amaliei Niță pe care o aștepta o misiune grea în bătălia cu reprezentanta Rusiei, Anastasiia Shamonova. Meciul a decurs conform așteptărilor cu rusoaica în rol de urmăritoare și Amalia pe plecare și viteză de reacție. Cu o experiență superioară, Shamonova a tăiat eficient ringul, nelâsându-i Amaliei spațiu de manevră și prea mult timp de organizare. Chiar dacă în repriza a doua sportiva noastră a încercat să fie mai incisivă, a simțit imediat forța superioară a rusoaicei și a revenit la un box de siguranță cu deplasare circulară și evitarea cât mai mult a schimburilor, box care însă nu avea să-i aducă victoria. 30-27 pe toate cărțile de arbitraj. Ca să bați Rusia la ora asta la nivel de senioare, ai nevoie de sparringuri de calitate, turnee puternice, formă maximă însoțită de o doză de noroc. Fără acestea, nu poți spera decât la înfrângeri onorabile.

Concluzii?

La moment de bilanț aș spune că ne-am prezentat FOARTE SLAB. Nu că ne-ar fi dat până acum medaliile mondiale afară din casă, în mod normal nefiind deloc ușor să accezi pe podiumul mondial, doar că de data asta situația a fost una specială, competiția fiind rarefiată atât numeric cât și valoric și oferind șansa nemaîntâlnită de a prinde medalie și o căruță de bani cu un singur meci câștigat, lucru de neimaginat în alte vremuri.

Palmaresul cu care încheiem aventura, de 4 victorii (una prin neprezentare și alta la Zimbabwe) și 10 înfrângeri (3 prin abandon și 1 descalificare) nu arată bine în nici o circumstanță, dar în condițiile pe care le voi arăta mai jos, este cu atât mai jenant. Privit de la distanță, se vede în primul rând că nu mai avem absolut nicio influență la nivelul forului mondial , iar în al doilea că ne lipsește și valoarea cu care să compensăm lipsa de susținere politică.

Dar să iau lucrurile în ordine. Din cauza scandalului IBA vs IOC, la acest mondial au lipsit un număr record de națiuni puternice în boxul feminin, cele mai multe din ele făcând trecerea la nou înființata organizație World Boxing, iar Ukraina fiind incompatibilă cu prezența Rusiei. Au absentat Anglia, India, SUA, Ukraina, Polonia, Ungaria, Italia, Egipt, Filipine ceea ce face ca titulatura de Campionat Mondial să fie una nepotrivită și exagerată.

Apoi, chiar și dintre cele prezente, multe au venit cu un număr redus de pugiliste: Bulgaria (4), Spania (6) Thailanda (4), Australia (1), Brazilia (1), după cele 6 națiuni care au avut delegații complete (Serbia Rusia, Uzbekistan, Turcia, China și Kazahstan), România fiind următoarea ca număr de participante (10). La unele categorii numărul de sportive a fost foarte mic, oferind șanse suplimentare accederii în faze superioare: 66 kg – 15 sportive, 75 kg – 14 sportive, 81 kg – 13 sportive, +81 – 11 sportive. În aceste condiții au ajuns la podium țări ca Vietnamul, Thailanda, Slovacia, Belarus sau Moldova, strecurate printre deținătoarele puterii: Rusia, Kazahstan, Turcia, China, Serbia și Uzbekistan.

În al treilea rând, au fost țări care nu au nici o treabă cu boxul dar și-au înscris sportivele pe liste pentru ca apoi să nu se prezinte la meciuri, dând doar impresia că au fost prezente, 17 meciuri tranșându-se prin walkover (de unul din aceste cadouri am beneficial și noi cu Loredana Marin), adică o sportivă a trecut mai departe fiindcă adversara ei nu s-a prezentat la start. Africa de Sud a avut înscrise 8 sportive, toate pierzând prin walkover.

Toate aceste lucruri fac ca acest așa zis Campionat Mondial, cu doar 239 de sportive înscrise (ca prezență cam la nivelul naționalelor noastre de juniori), să fie cel mult o simulare nereușită a unei competiții de rang mondial. Ca să aveți termeni de comparație, la Campionatul Mondial din 2022 din Turcia, au fost 310 sportive la start, doar 6 partide fiind decise prin walkover, iar la cel din 2023 din India 312 spotive, cu 4 meciuri decise prin walkover. Așa că nu exagerez când spun că acesta este cel mai slab campionat așa zis mondial feminin din istorie.

Prin numărul mare de sportive deplasate de noi, este limpede că am încercat să jucăm la maxim cartea tragerii la sorți, sperând că vom pica pe medalii direct din urne, doar că la fiecare categorie a trebuit ca până la podium să trecem de cel puțin câte un hop mai serios …. și n-am trecut. Adevărul este că atât la fete cât și la băieți suntem de ani buni la un nivel valoric în care tragerea la sorți este crucială. Am preferat însă scuzele în locul asumării de responsabilitate și orbirea cu farul câte unui succes episodic momentelor de analiză sinceră a adevărului necoafat.

Observând evoluția fetelor noastre, îmi este clar că ne-am bazat mai mult pe noroc decât pe organizare și pregătire riguroasă, o mare parte dintre ele evoluând la categorii în care au fost surclasate în primul rând fizic de adversare. Valoric vorbind, deși promisiuni și speranțe erau fondate, lotul fiind consistent la prima vedere, cu consacratele Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, deja experimentata Loredana Marin, alături de titratele promisiuni Amalia Niță, Mihaela Bădescu, Crinuța Sebe, și la acest capitol ne-am prezentat mult sub standarde. Boxul arătat de noi a fost unul rudimentar, lent, previzibil, fără forță și incisivitate. S-au putut vedea cu ochiul liber scăpări tehnice care la acest nivel sunt inadmisibile. Nu ne-am surprins cu nimic adversarele, fiind depășiți la capitolele care contează în acest moment în desemnarea învingătorilor. Pentru a respecta adevărul până la capăt, trebuie spus și partea mai puțin rea, aceea că nu am pierdut la adversare slabe, șapte din sportivele care ne-au învins fiind prezente pe podium, două pe cea mai înaltă treaptă, dar limitându-ne strict la ce am arătat, nu avem cu ce să ne lăudăm.

Sclipirile să le spun așa, Crinuța Sebe și Amalia Niță sunt rodul unui efort de familie mai mult decât a unuia de sistem, ele având în spate părinți care le antrenează și susțin cu sacrificii mari pentru a le pregăti pentru performanță. În mod ironic, sunt chiar cele care au lipsit de la turneul de pregătire premergător mondialului, cel din Spania, rămânând în țară pentru a-și susține competențele la bacalaureat.

Sintetizând totul într-o singură propoziție: noi la vale, ei la deal, am rămas mult în urmă, iar decalajul crește cu fiecare zi în care ne îmbătăm cu apă rece.