“Goodbye boxing.” Așa s-a încheiat discursul de retragere din ring al celui mai titrat boxer al ultimilor zeci de ani. Am evocat în mai multe rânduri aici personalitatea și realizările lui Manny Pacquiao și de aceea nu am să le mai înșir și de data aceasta. Azi, îl las pe el, la fel de elegant și impresionant ca în momentele esențiale care i-au marcat parcursul.
„Este dificil să accept că timpul meu ca boxer s-a încheiat”, a spus Pacquiao în videoclipul său, în care a vorbit atât în engleză, cât și în filipineză. „Astăzi îmi anunț retragerea. Nu m-am gândit niciodată că va veni această zi. În timp ce îmi pun mănușile de box deoparte, aș dori să mulțumesc întregii lumi, în special poporului filipinez, pentru sprijinul acordat lui Manny Pacquiao. ”
„Chiar și eu sunt uimit de ceea ce am realizat. Cel mai în vârstă boxer care a deținut titluri mondiale în patru decenii diferite și care a deținut un titlu mondial la welterweight – o realizare uimitoare.”
„La revedere box. Îți mulțumesc că mi-ai schimbat viața. Mi-ai dat șansa să găsesc o cale de ieși din sărăcie. Datorită ție am putut să inspir oameni din întreaga lume, să schimb vieți. ”
Manny Pacquiao
Îți mulțumesc si eu Manny Pacquiao, pentru modul în care ai ales să ajungi la glorie.
Chiar dacă pentru marea majoritate a specialiștilor rezultatul înfruntării dintre Anthony Joshua și Oleksandr Usyk a fost o surpriză, el este mai degrabă o reintrare a lucrurilor pe făgașul firescului. Am spus-o atât în prezentarea partidei cât și celor care m-au chestionat în ultimele zile în legătură cu cine va câștiga, că în mod natural acesta ar trebui să fie meciul lui Usyk, Joshua având doar șansa loviturii devastatoare dată la momentul perfect. Și momentul perfect vine foarte rar dacă nu îl provoci.
Când forța brută stă în fața tehnicii, cea dintâi câștigă doar dacă este considerabil mai mare și e dublată de curaj nebunesc, așa cum a fost în cazul lui Mike Tyson. Azi noapte forța lui Joshua nu s-a putut manifesta în fața tehnici rafinate a lui Usyk. Ucraineanul a respectat perfect un plan de meci simplu dar eficient, bazat pe mișcare permanentă și lovituri executate în viteză din unghiuri.
În ultimul timp am avut parte de din ce în ce mai multe întâlniri penibile în ringul de box, unele ascunse sub termenul de demonstrații, altele pur și simplu împerecheri contra naturii pentru care a fost croit acest sport. Nu am scris despre ele și nu am să le fac reclamă nici în continuare, considerând că aduc grave prejudicii ideii de artă nobilă, dar imaginea lui Evander Holyfield îngenuncheat la 58 de ani, mă obligă la o reacție.
Din cele mai vechi timpul poporul a fost însetat de sânge. Dorința nestăvilită a publicului pentru circ a generat în toate epocile înfruntări care mai de care mai ciudate, de la pitici contra uriași, la oameni versus animale și tot felul de alte aberații făcute să atragă atenția. Nu e ceva nou ca dorința publicului de a vedea nemaivăzutul să dea naștere la anomalii, dar atunci când limitele decenței sunt întrecute, trebuie luată atitudine. În această lume condusă de interese și bani, puțini au curajul și își pot permite să o facă.
Tot respectul din acest punct de vedere pentru venerabilul comentator Jim Lampley, care văzând cum se mișcă Holyfield la antrenament, a refuzat să facă parte din proiect, retrăgându-se din postura de comentator. S-a dovedit că a avut dreptate, meciul fostului campion mondial la grea și supergrea fiind o tristă demonstrație de cât de jos pot unii să coboare pentru un pumn de dolari (mai mic sau mai mare).
Evident, cinicul președinte al WBC, Mauricio Sulaiman a declarat evenimentul un succes, raportându-se doar la vânzările de PPV-uri iubitorilor de grotesc, care au depășit 150 000. Dacă Mayweather vs Paul a mai fost cum a mai fost, amândoi fiind relativ tineri și capabili încă să ducă lovituri la cap, în cazul lui Holyfield, ale cărui reflexe s-au putut vedea cu ochiul liber din filmările de la antrenamentre ca fiind grav deteriorate de timp, lucrurile ar fi putut să devieze în tragedie. La aproape 60 de ani, după mai bine de zece ani de pauză, pumnii primiți puteai fi fatali.
Ne arătăm oripilați când câte un interlop neghiob lovește vreun bătrân care nu-i acordă prioritate la trecerea de pietoni, dar suntem dispuși să plătim ca să vedem același lucru în ring. Unde ne oprim? Care e limita? Cine trasează granițele decenței? Organizatorii sau organismele care guvernează acest sport, cu siguranță nu, ei fiind interesați doar de venit. Comisiile par și ele mai interesate de bănuți decât de securitatea și sănătatea oamenilor. Sportivii? Se pare că nu, ei fiind atrași de cântecul de sirenă al banilor ușor obținuți după ce au tocat milioanele câștigate la apogeu. Ce se va întâmpla când cele care vor suna vor fi sirenele ambulanței? Cine va răspunde? Ca de atâtea ori în istoria boxului, NIMENI. Vom spune ca în atâtea alte cazuri că așa a fost să fie.
Oscar De La Hoya anunță și el revenirea, Riddick Bowe la fel. Deja Roy Jones Jr și Mike Tyson s-au făcut de râs. Cât e de trist să îți vezi idolii tinereții agonizând în urale demente. Ce tragedie pentru box să își onoreze legendele punându-le să se bată între ele la vârste la care ar trebui să își legene nepoții. Cât de departe mai pot merge forța banilor și lipsa de scrupule? Pare că nelimitat. În realitate însă, ține de noi, câtă atenție acordăm, pentru că fiecare dintre noi suntem piața.
Așa cum există meciuri de vis, sunt și meciuri care nu ar trebui să aibă loc. Dacă visul tău e o înfruntare între un Evander Holyfield de 58 de ani și un Vitor Belfort de 44, poate ar trebui să te trezești, să-ți dai două palme și să-ți reevaluezi pasiunea pentru box.
După multe tergiversări, gândiri și răzgândiri, Terence Crawford face un nou pas în mult prea prudenta sa carieră, urmând să-l întâlnească pe Shawn Porter pe 20 noiembrie în Las Vegas.
Rețeta financiară este una de succes pentru ambii luptători, Crawford urmând să încaseze 6 milioane de dolari iar Porter 4. La banii aceștia, lui Crawford nici nu i se merită să boxeze foarte des, el având deja statutul de boxer care încasează milioane și atunci când luptă cu adversario dinainte învinși (vs Horn 3 milioane $, 3.5 milioane vs Brook, 5.5 milioane $ vs Khan).
„Sunt foarte entuziasmat. Acum îmi pot arăta talentul și poate arăt ceva pentru publicul larg, ceva ce nu au mai văzut până acum. Pentru că nu cred că le-am arătat încă tot ce-mi stă în putință. ”
Terence Crawford
Deși Porter este in teorie o creștere de nivel, având în vedere că ultimele nume din palmaresul lui Crawford au fost Kell Brook și Egidijus Kavaliauskas, nu îl văd capabil să îi pună probleme reale lui Crawford, el fiind unidimensional și relativ rudimentar în exprimare. Vor fi probabil reprize strânse, puse de arbitri în mod tradițional în contul campionului iar la final o decizie mai mult sau mai puțin unanimă care îi va aduce lui Crawford victoria cu numărul 38 și lui Porter bani suficienți cât să acopere amărăciunea celei de-a patra înfrângeri.
După cinci luni de pauză, Cristian Ciocan revine în ring și o face în stil mare, având ca un adversar cu nume sonor în persoana englezului Hughie Fury (25-3-0), într-o partidă programată pe durata a zece runde ce se va desfășura pe Utilita Arena din Newcastle. Meciul lui Cristian este evenimentul principal al unei gale care mai are pe card înfruntarea dintre Savannah Marshal și Lolita Muzeia pentru centura WBO și meciul favoritului local Lewis Ritson împotriva unui adversar care încă nu a fost anunțat.
În ceea ce îl privește pe Cristian, are parte de un nou meci bine retribuit, aflându-se în acel punct al carierei în care e ales de boxeri importanți pentru a-și resuscita carierele. Fără un management capabil să investească masiv pentru a crește, Cristi trebuie să se mulțumească cu acest statut, dar pentru care a muncit din greu în ultimii ani, ducând lupte la baionetă cu oponenți de temut, evitați de cea mai mare parte a boxerilor (Tony Yoka, Louis Ortiz, David Price) și cărora le-a făcut față cu brio arătând inimă de luptător dincolo de punctul în care fizicul nu a mai vrut să-l ajute.
Ultima vizită a lui Cristian în Anglia a fost încununată de succes, el spulberând atunci speranțele gazdelor în revenirea medaliatului cu bronz la olimpiada din 2008, David Price, pe care l-a pus definitiv la podea în repriza a șaptea a unui meci spectaculos, în care și românul a fost numărat în rundul al cincilea.
Hughie Fury e un boxer foarte puțin spectaculos, cu un stil incomod, capabil de evoluții înfiorător de plictisitoare și puțin plăcute ochiului. Are însă o cotă bună de piață în special datorită rezonanței numelui de familie. Duce bine loviturile din punct de vedere al rezistenței la pumni dar se sparge ușor, multe din meciurile lui fiind adevărate băi de sânge. Să sperăm că Cristi se va prezenta în formă și îi va redeschide tăieturile. Mult succes!
“AND STILL ….” s-a auzit atât de trist în această dimineață la finalul întâlnirii dintre Manny Pacquiao și Yordenis Ugas consfințind cel mai probabil finalul carierei unuia dintre cei mai apreciați și iubiți practicanți ai nobilei arte din toate timpurile. Chiar dacă în termeni de box, lovituri care și-au atins ținta, dominare, etc,.. cubanezul Ugas a fost superior, pentru toți aceia care l-au mai văzut pe Manny cel puțin o dată, a fost clar că învingătorul din această dimineață s-a numit TIMPUL și nicidecum vreun locuitor al acestei planete. Spun asta pentru că oricare variantă precedentă a filipinezului l-ar fi amețit pe Ugas cu schimbările halucinante de unghiuri urmate de avalanșe de lovituri nimicitoare. Acum însă nu a mai fost ploaie, nici deplasare, nici nimic. Doar o inimă imensă care s-a ținut în viață cu energia amintirilor și a speranțelor celor care au crezut în el.
Sintetizând perfect declinul, marele Willie Pep spunea că trei sunt lucrurile care te părăsesc în box odată cu trecerea timpului: reflexele, bărbia și apoi prietenii. La aproape 43 de ani, a fost evident că Manny a trecut de prima fază. Au mai fost pierderi de viteză și urme ușoare de deprecieri ale abilităților de-a lungul timpului, dar de fiecare dată miezul era acolo. Acum însă, pentru prima oară picioarele n-au mai ascultat iar schimbătorul pentru viteza de reacție a rămas blocat într-o treaptă inferioară. Fără armele principale, a fost o victimă sigură și facilă pentru un adversar disciplinat, care și-a respectat planul de meci, înțepând cu jabul urmat de croșee largi de dreapta sau lovituri la un corp care refuza să asculte de creier și să plece de acolo.
Canelo Alvarez a luat o pauză mai lungă de la a-și mulțumi fanii pentru un obiectiv mult mai măreț în viziunea sa, acela de a face istorie. Ultimul lui meci adevărat datează din 2018 și a fost revanșa cu Genaddy Golovkin, de atunci, el alegând calea banilor ușori, luându-și ca parteneri de ring boxeri dinainte învinși în meciuri a căror miză nu a reprezentat-o spectacolul cât atingerea unor borne istorice.
Pe aceeași linie vine și următoarea lui confruntare, una naturală, împotriva deținătorului singurei centuri care îi lipsește de la supermijlocie, Caleb Plant (21-0-0, 12 KO). Dacă va învinge, Canelo va deveni primul campion absolut al categoriei 76 de kilograme din era cu patru centuri. El a cucerit deja titluri în patru categorii de greutate fiind într-o companie selectă a celor care au măturat categoriile de la 69 la 79 de kilograme, doar doi boxeri mai reușind această performanță, Sugar Ray Leonard și Thomas Hearns.
A fost un weekend extrem de încărcat de box, cu carduri promițătoare, care în cea mai mare parte au onorat așteptările. Cea mai convingătoare evoluție a fost a lui Vergil Ortiz Jr., care după ce a trecut prin cei mai buni pumni ai lituanianului Egidijus Kavaliauskas (22-1-1, 18 KO), l-a îngenuncheat cu clasa în repriza a opta, după ce îi provocase cinci numărători, arătând că are tot ce trebuie pentru a testa înălțimile. La doar 23 de ani, Ortiz a ajuns la 18 victorii, toate prin KO, declarîndu-se pregătit pentru detronarea lui Terence Crawford.
Mai poate Ringondeaux la 40 de ani să facă ce nu a reușit când a fost în apogeul carierei? Primim răspunsul duminică dimineața, când titratul amator cubanez îl va întâlni pe mai tânărul John Riel Casimero într-un meci cu centura WBO pe masă.
Sorții nu sunt de partea lui, atât pariorii cât și cea mai mare a specialiștilor din box văzându-l învins, dar asta poate să-i fi oferit liniștea de care avea nevoie și să îi ia presiunea celebrității și a așteptărilor exagerate de pe umeri. La drept vorbind, după ce carieră dezolantă a avut în ringul profesionist, nici nu prea are ce să piardă. E vorba doar de a arăta clasa pe care a tot promis-o CV-ul lui de amator încununat cu două medalii olimpice de aur, și care, din diverse cauze, nu s-a mai materializat în meciurile pe bani.
Errol Spence Jr a fost depistat cu o ruptură de retină la ochiul stâng la unul din controalele medicale, ceea ce îl face indisponibil pentru partida din 21 august pe care ar fi trebuit s-o dispute împotriva lui Manny Pacquiao. Americanul va suferi o operație miercuri și în cazul în care lucrurile vor evolua bine, se așteaptă ca meciul cu Pacquiao să fie reprogramat, desigur dacă acesta va câștiga în fața înlocuitorului, cubanezul Yordenis Ugas (26-4, 12 KO).
Lucrurile s-au mișcat rapid după ieșirea lui Spence din peisaj, Ugas intrând rapid în cărți ca cel mai natural adversar al lui Pacquiao. Cubanezul era programat să își apere centura WBA la 147 lb în undercardul galei în fața lui Fabian Maidana, promovarea în main event fiind șansa pe care a tot așteptat-o în cei unsprezece ani de carieră la profesioniști. De cealaltă parte, Pacquiao va fi în poziția de a-și putea recâștiga centura de care fusese deposedat pentru lipsa de activitate.
Chiar dacă pentru Pacquiao pare o scădere în calitatea oponentului, meciul cu Ugas nu o să fie deloc ușor. Cubanezul este recunoscut ca unul din boxerii de elită a categoriei welter, ultima lui înfrângere datând de acum doi ani și jumătate și fiind una controversată în fața lui Shawn Porter.
Pacquiao va avea ceva de lucru pentru a găsi modalitățile prin care să poată să se apropie de Ugas, acesta din urmă având avantajul înălțimii, a brațelor mai lungi, dublate de un box pe contră eficient. Ugas a demonstrat în meciul cu Porter că e capabil să stea la bătaie atunci când situația o cere și că are inimă și bărbie care duc lovituri puternice.
Rămâne de văzut în ce măsură va fi capabil stafful filipinezului să adapteze strategia de luptă la noile condiții, dar la ce experiență are Manny, acest lucru nu ar trebui să fie deloc o problemă.
Magazin de ring 