Toți cei trei români care au boxat ieri în turneul din Spania au pierdut, arătând că mai e mult până departe în boxul internațional. Doi dintre ei au făcut-o pe mâna lor, având meciurile la îndemână dar cedând din cauza lipsei suficiente de concentrare în momentele cheie și a autosuficienței, în timp ce altreilea, Saly Palapiuc a plătot prețul lipsei de experiență, fiind dominat clar în punctele esențiale de reprezentantul Țării Galilor.

Palapiuc a boxat primul ieri, avându-l adversar pe galezul Owain Harris-Allan. Chiar dacă a stat bine în ghete în prima repriză, Saly nu și-a putut impune superioritatea fizică. Galezul a fost mai activ, a avut lovituri mai multe și mai clare. Pe fond de oboseală, atenția lui Palapiuc a scăzut, oferindu-i lui Owain oportunitatea de a pune stăpânire complet pe ring. Momentele sportivului nostru sunt izolate, galezul fiind agresorul eficient și cel care dictează ritmul partidei. Numărătoarea destul de ușor acordată împotriva lui Saly nu face decât să adâncească amarul unei înfrângeri categorice.

Într-o țară în care boxul profesionist luptă de ani buni la limita subzistenței, fiecare gală reprezintă o gură de oxigen vitală. Supraviețuirea nobilei arte este asigurată doar de ambiția dusă dincolo de interese a unor oameni cu inimi în formă de mănușă de box, care pun pasiunea deasupra profitului. Am intrat de câteva ori în amănuntul organizării unor astfel de evenimente și m-am convins ce eforturi umane și materiale sunt făcute pentru a pune în fața publicului un eveniment pugilistic.

În trecut, idealist și privind lucrurile de la înălțimea unor sisteme care funcționau normal, am criticat gale și carduri care nu îmi îndeplineau standardele, dar pe măsură ce am cunoscut mai bine dedesubturile, am lăsat mult mai jos tonul, convins fiind de realitate că nu îmbunătățesc deloc lucrurile doar criticând chiar și puținul care se face. Am început să particip și la galele care erau mai îndepărtate, iar la unele din cele la care nu am putut ajunge am cumpărat bilete pe care le-am donat tinerilor practicanți ai nobilei arte. Ideea este că am realizat că poți ajuta în orice situație dacă îți dorești cu adevărat.

Vinerea aceasta, în Sala Sporturilor din Brașov, Ursache Boxing Club îi aduce în fața iubitorilor boxului pe unii dintre puținii gladiatorii ce au mai rămas să sufere sub albastrul cer românesc în loc să-și caute destinul prin alte zări. Avem pe card de la nume consacrate ca Bogdan Dinu, Viorel Simion, Daniel Buciuc sau Alexandru Jur, la tineri sau mai puțin tineri care-și doresc să arate de ce sunt în stare în fața propriilor suporteri. În speranța unor evoluții convingătoare și a unui spectacol agreabil, mult succes tuturor!

Gala va fi transmisă în direct de Digi Sport 3, începând cu ora 19

Biletele pot fi achiziționate de aici, prețul celor comune fiind echivalentul a două pachete de țigări, adică 50 de ron.

Nu degeaba se spune să fii atent cu cine te însoțești. O certifică încă o dată Amir Khan, care după ce a fost prins dopat cu ostarină anul trecut în urma partidei pierdute prin KO la Kell Brook, a ieșit acum la rampă cu niște declarații de o logică bovină. Pe scurt, domnul Khan zice că el are o mulțime de prieteni care is pe steroizi fiindcă vor mușchi vizibili. Și că ei împart băuturile la ocazii, drept care cu siguranță că a tras o dușcă din sticla vreunul amic doritor de masă musculară pe scurtătură, ceea ce a dus la acuzele nedrepte de dopaj.

Din ciclul dacă tăcea filosof rămânea, e clar că Khan își crede fanii mai proști decât sunt. Din ditai biblioraftul de scuze de boxeri prinși dopați, nu a tras-o nici pe departe pe cea mai credibilă, dacă mai există așa ceva. Mai bine o dădea pe aia că i-a adus chelnerul sticla gata desfăcută și i-a pus ostarină în limonadă.

Dar el nu și nu. Om cinstit, s-a decis să spună adevărul necoafat. Prieteni, neprieteni, realitatea trebuie asumat complet. Ieși la un suc de portocale cu băieții și te trezesti că dudui de substanțe interzise, tu fiind curat la conștiință ca lacrima lui Ovidiu. Și cum aveai meci, intri și în ringul nobilei arte ca să-ți iei încă un somn de zile mari, după care, ca ghinionul să fie complet, mai vin și ăia cu testul antidoping.

Bine, Khan a mai demonstrat și cu alte ocazii că nu e cel mai ascuțit creion din cutie, în urmă cu ceva vreme acuzându-l pe Anthony Joshua că s-a culcat cu soția lui, după care s-a acoperit de scuze cumpărându-i nevestei mașină scumpă. Apoi, a fost el acuzat că a trimis mesaje în care solicita poze deocheate de la o domnișoară model. Evident a negat, prost se pare, încât a acceptat să meargă ulterior la un terapeut în detextificare fotografică sexuală. Bravo Khan. Dacă box nu e, măcar circ să fie.

Celor care mai văd boxul ca pe un sport care te îmbogățește sigur, fascinați fiind de mașinile și gacicile cu care se afișează Mayweather sau McGregor, le supun atenției un studiu de caz recent, bazat pe fapte reale și anume licitația pentru un meci eliminator (asta înseamnă că se bat primii clasați din versiunea respectivă) pentru centura IBF la categoria welterweight (66 kg) dintre Cody Crowley și Ekow Essuman.

Crowley are 30 de ani, un palmares de 22 victorii, 0 înfrîngeri fiind clasat pe trei în ratingul IBF-ului. Esuman, 35 de ani, neînvins și el având 19 victorii adunate în cei șapte ani de carieră profesionistă, este cllasat al patrulea, primele două poziții fiind neocupate. Deci doi boxeri cu palmarese excelente, aflați la apogeul carierei sau chiar dincolo de ea, se bat pentru a accede mai apoi la centura deținută de Terence Crawford. Câți bani credeți că vor câștiga în urma acestui meci?

Împreună, “șocanta” sumă de 63 000 $, adică 31 500 $ dacă banii s-ar împărți egal. Din aceștia, probabil vor rămâne cam cu jumătate în mână, deci pe la 16 000 $. Hmm? După mii de pumni și ani de slăbiri și sacrificii … Parcă sună mai bine adusul mașinilor de pe Franța, nu? Citeam mai demult că doar 3% din boxeri reușesc să trăiască de pe urma banilor câștigați în ring.

Sigur că speranțele lui Crowley șiEssuman de îmbogățire se leagă de meciul cu Crawford, dar până acolo e cale destul de lungă și întortocheată, campionul, aflat pe cai mari după victoria convingătoare la Errol Spence, nefiind foarte încântat să boxeze cu sportivi sub un anumit grad de notorietate, așa încât cel mai probabil va urma pentru ei o cursă lungă de urmărit himere și speranțe. C’așa-i în box.

Într-o vreme în care boxul este și așa sărac în confruntări epice, pe lângă motivele obiective care anulează partidele, cum sunt accidentările sau îmbolnăvirile, apar multe altele care fac din acest sport o adevărată loterie a imprevizibilului. Mă enervează teribil să anunț o partidă care peste câteva zile este anulată fiindcă unul a fost prins dopat, adversarul nu mai vrea să boxeze pe banii ăia sau vine cu zece kilograme peste categorie.

Două din meciurile anunțate de mine pe blog în ultimele zile au fost anulate din cauze care frizează ridicolul. Sergio Martinez, omul care a reușit să învingă timpul fiind competitiv la 49 de ani, a fost la rîndul său învins și împiedicat să arate ce poate de un manager supărat. Așa cum spuneam, el primise și acceptase oferta de a boxa pe 25 noiembrie în Germania cu Etinosa Oliha pentru centura IBO, dar o neînțelegere cu cel care ar trebui să-i reprezinte în mod normal interesele, managerul Elvis Grant, i-a luat argentinianului această oportunitate. Martinez a anunțat că în aceste condiții se va retrage pe bune, nemaiavând niciun chef de antrenamente.

Și mai penibilă e povestea meciului Shakur Stevenson – Frank Martin, anunțat cu surle și trâmbițe, pentru ca doar câteva zile mai târziu să se afle că Martin nu mai vrea să boxeze, deși se pretinde cel mai bun din lume și urma să încaseze bursa carierei. Și ca absurdul să fie mai profund, Martin a ieșit deranjat de acuzațiile de lașitate, dar nu a dat niciun motiv solid pentru care se retrage din main event. Ce să mai înțelegi? Se vorbește că ar fi fost momit de un cec mult mai mare pentru o luptă cu Gervonta Davis, dar atunci de ce naiba a mai acceptat termenii contractului cu Stevenson? Unde e bărbăția de altădată? Unde e onoarea cuvântului dat?

Trăim un timp al ambalajului gol de conținut, în care sintagma “pentru a fi cel mai bun, trebuie să te bați cu cei mai buni” a devenit o simplă inscripție pe tricouri. Boxul modern se face în afara ringului, departe de principiile pe care marchizul de Queensberry le-a imaginat pentru acest sport cu pretenții nobiliare.

Fenomenalul Sergio Martinez a anunțat că va urca din nou treptele ringului pentru a lupta pentru un titlu mondial, IBO la categoria mijlocie.

Adversarul lui va fi un itailan care are aproape jumătatea vârstei lui, Etinosa Oliha (18-0-0, 8 KO), partida urmând să aibă loc în Germania, pe 25 noiembrie.

După o carieră respectabilă, pe parcursul căreia a fost campion mondial în două categorii de greutate și a învins nume ca Kelly Pavlik, Paul Williams, Julio Cesar Chavez Jr. sau Martin Murray, Martinez s-a retras pentru prima oară în 2014 după înfrângerea înainte de limită în fața lui Miguel Cotto. A revenit șase ani mai târziu, înregistrând de atunci 6 victorii la adversari mai puțini cunoscuți, dar cu palmarese rezonabile.

Eram cu un picior și jumătate lăsat de box. Nu mai simțeam că vreau. Mi-am spus că asta este. Toate șansele de titlu s-au dus, nu mai aveam energie să continui. Dar în urmă cu cinci zile am primit telefonul care-mi propunea un nou meci pentru titlul IBO și am acceptat imediat.

În ring cu nimeni nu e ușor, dar și băiatul ăsta are vulnerabilități. E foarte înalt, are alonjă dar nu este imposibil de bătut. Să spunem că este adversarul perfect pentru acutalul capitol al carierei și vieții mele. E un cadou minunat.

Sergio “Maravilla” Martinez

Oliha are 25 de ani, un palmares perfect cu 18 victorii dintre care 8 KO. A câștigat centura IBO pe 1 iulie când l-a învins pe chilianul Julio Alamos la puncte după un meci strâns. Să-l vedem ce poate în ring cu o legendă.

Pentru cei care nu sunteți la curent cu ultimele informații, Robert Helenius, care recent a fost făcut KO de Anthony Joshua în repriza a 7-a a unui meci care a arătat de fapt cât de slabi sunt amândoi la ora aceasta, a fost prins și dopat după un control făcut cu 24 de ore înaintea partidei. El îl înlocuise pe Dillian Whyte, care la rândul lui fusese descoperit ca fiind sub influența substanțelor interzise.

Evident că Helenius a ieșit la rampă curat și nevinovat, ca toți ceilalți de dinaintea lui, spunând că el nici ceapă n-a mâncat și nici gura nu-i miroase. Nu o să fac aici un proces al dopingului, aflându-mă pe o graniță extrem de subțire între cei care spun că în box toți folosesc substanțe interzise și tabăra ce susține că mai există onoare și corectitudine între corzi. Am să analizez însă puțin motivele care ar putea conduce la o asemenea decizie, dat fiind că în cazul Robert Helenius am dat de o acută pană de logică.

Cât de prost să fii să ieși din ring după o carieră respectabilă cu ștampila de escroc pe spate? Pentru a găsi răspunsul, încerc să mă pun în mintea lui Helenius și să găsesc un motiv suficient de serios care să contrabalanseze justificat onestitatea.

Campion mondial în două categorii de greutate, Timothy Bradley se năștea pe 29 august 1983 în Palm Springs, California. Pasionat de box încă de mic, lucrează ca și spălător de vase și chelner într-un hotel înainte de a deveni boxer cu normă întreagă. În 2004 debutează pe scena profesionistă, prima centură majoră o câștigă în 2008, când îl învinge pe Junior Witter, intrând în acest meci cu o cotă defavorabilă cu 6:1 și cu 11 $ în contul bancar.

Învinge nume mari pe parcursul carierei, Manny Pacquiao (decizie cu cântec), Jessie Vargas, Juan Manuel Marquez, Ruslan Provodnikov (meciul anului 2013), Devon Alexander, Luis Carlos Abregu, Lamont Peterson.

Se retrage în 2016 cu un palmares remarcabil de 33 de victorii (13 prin KO), 2 egaluri și doar 2 înfrângeri, ambele la the one and only Manny Pacquiao.

Anul acesta va fi introdus în celebra galerie a vedetelor International Boxing Hall of Fame.