Florin Cardoș și-a respectat statutul de favorit în meciul susținut în fața propriilor suporteri și l-a finalizat repede pe brazilianul Gilson Da Silva Junior (7-3-1, 7 KO) în singurul meci de box al galei Dynamite Fighting Show desfășurată cu casa închisă la Baia Mare weekendul acesta. Superior la toate capitolele, Florin a controlat ringul din primele secunde și nu a lăsat nicio clipă inițiativa din propriile mâini. I-a testat încă din prima repriză ficatul adversarului cu specialitatea casei, combinația cap-corp consacrată de Micky Ward, făcându-l să asculte numărătoarea arbitrului.
Odată expus, a fost doar o problemă de timp până Da Silva a fost pus la podea definitiv, momentul venind în repriza a doua la o combinație în care Florin a pus ceva greutate. O victorie mai mult decât binevenită pentru palmaresul băimăreanului, a 23-a de la debutul profesionist din 2009. Dacă va dubla evoluția bună de acum cu cea din gala de la Zalău din luna mai, unde este de asemenea anunțat, se poate spune că anul 2024 a început cum nu se poate mai bine pentru el. Felicitări, Florin și mult succes în continuare!
De mai puțin de 90 de secunde a avut nevoie Andrei Dascălu pentru a-l spulbera pe Joe Jackson-Brown (7-0-0), obținând într-o manieră entuziasmantă cea de-a zecea victorie a carierei și adăugându-și la palmares centura BBBofC Southern Area a categorie supermijlocii.
Intrat tare în meci din prima secundă, Andrei a schimbat câteva jaburi de încălzire, appoi a dat drumul și brațului din spate. După fix 60 de secunde de la gongul de start, un clasic 1-1-2 cu directa de dreapta ce a aterizat pe urechea lui Jackson, i-a scurtcircuitat acestuia picioarele, obligându-l să asculte numărătoarea centralului. Barajul de pumni care a urmat imediat, l-a obligat pe arbitru să pună capăt întâlnirii, fiind evident că orice secundă pe care o mai petrece în ring englezul îi poate dăuna grav sănătății.
L-am rugat chiar pe Andrei să ne povestească în câteva cuvinte cum a simțit acest meci:
Am avut emoții foarte mari dar am reușit să mi le stăpânesc și să le transform în emoții constructive. Am vizualizat victoria și m-am rugat mult la Dumnezeu să fie lângă mine și să mă ajute să dau 100% din tot ce am. Într-adevăr nu mă așteaptă să vină KO-ul așa rapid dar cum am avut prima ocazie nu am stat pe gânduri și n-am risipit-o. Planul era să-l țin la distanță și să nu stau cu el la bătaie pentru ca el venit de la o categorie mai mare și ultimile două meciuri le-a câștigat prin KO în primele 2-3 reprize. Am vrut să-l studiez puțin și prin repriza 5-6 să încep să-l presez mai mult.
Văzând niște greșeli ale lui din primele secunde am zis să încerc o nefăcută și să văd dacă îl prind cu un “un-doi” jab de stânga și o directă de dreaptă puternică și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că l-am nimerit la fix. Au fost emoții mari pentru că era în joc mai mult decât palmaresul meu. Familia, prietenii, susținătorii mei erau acolo. Unii dintre ei au lipsit de la muncă pentru a veni să mă vadă, pentru că gala a fost vinerea. Nu voiam să îi dezamăgesc și vreau să le mulțumesc ca și-au făcut timp să vină 3 ore din Londra până Telford pentru a fi alături de mine. Mă bucur că am adus zâmbte pe buzele lor și a celor care au urmărit gala de acasă pe DAZN. Voi face asta de câte ori voi avea ocazia pentru a vă face pe toți mândri de mine.
Andrei Dascălu
Impresionantă declarația de forță a lui Andrei în fața unui adversar neînvins și cu un procentaj al KO-urilor superior. Spectaculoasă victoria dar mai ales maniera în care a fost obținută. Borna zece în boxul profesionist este cea care, dacă ai atins-o fără înfrângere, marchează de regulă trecerea de la stadiul de prospect la cel de aspirant cu intenții serioase. Privit prin prisma meciului de aseară, pentru Andrei Dascălu viitorul sună bine. Felicitări și la mai mare!
Desfășurare incredibilă a meciului dintre Evgeny Romanov (19-0-0, 12 KO) și chinezul adus pe post de victimă Zhaoxin Zhang (11-2-1). Atât de incredibilă încât chiar și după ce citisem știrea, văzând imaginile am crezut că este o greșeală de editare. Chinezul era bătut secundă cu secundă, însângerat, numărat la finalul primei reprize și luat din nou la pumni la începutul celei de-a doua. Și când toată lumea aștepta ca arbitrul să pună capăt meciului care se transforma în măcel ….. dar mai bine vă las să priviți imaginile. Meciul întreg la viteză normală aici.
Acum 37 de ani, pe 6 septembrie 1986, într-un an în care Tyson a luptat de 13 ori, înainte să producă șocul la Trevor Berbick, Mike îl desființează în repriza a doua în maniera caracteristică pe Alfonzo Ratliff (21-3-0), într-o gală ce avea loc la Las Vegas.
Dacă tot am dat știrea despre revenirea lui Srgio Martinez in ring, am zis să vă aduc la videoclipul zilei câteva dintre knockouturile cu care acest adevărat gladiator a făcut istorie. Din punctul meu de vedere momentul de glorie maximă a fost cel din meciul cu Paul Williams.
În timp ce atenția publică se concentrează pe mușchii lui Jared Anderson, Anthony Joshua sau Deontay Wilder, undeva, ceva mai ferit de lumina reflectoarelor și blițurile fotografilor, se conturează amenințarea adevărată pentru toți cei enunțați și pentru mulți alții.
Uzbecul Bakhodir Jalolov este numele despre care cu siguranță vom mai auzi. Campion olimpic, dublu campion mondial și triplu campion al Asiei, își continuă ascensiunea sistematic și în boxul profesionist, înregistrând cea de-a 13-a victorie, toate prin KO. De data aceasta victimă i-a fost nigerianul Onoriode Ehwarieme, care avea un palmares de 20 de victorii și doar 2 înfrângeri, 19 dintre victorii fiind obținute înainte de limită. Nigerianul este cazul clasic de palmares fabricat acasă, pentru a fi vândut mai apoi peste hotare cât de bine se poate. Oricum, Jalolov nu l-a iertat și cum puteți vedea în clip, l-a pus extrem de repede la locul lui în ierarhie, pentru că în ring, atunci când lucrurile sunt corecte, primești ceea ce meriți atunci când meriți.
Nonito Donaire a scris în această dimineață încă o pagină memorabilă în istoria boxului, devenind într-o manieră entuziasmantă, la 38 de ani și 204 zile, cel mai în vârstă campion mondial al categoriei 53.52 kilograme.
Iubitor al șanselor mici, exemplu al eleganței cu care și-a acceptat înfrângerile și a revenit după ele, Nonito primește o binemeritată recompensă a ambiției și seriozității cu care și-a tratat cariera. Oricum îmi era simpatic de mulți ani pentru frumusețea cu care pictează traiectoriile în ring și acuratețea stilului, dar mi-a intrat definitiv la inimă după meciul cu Inoue, când promițându-le băieților lui că se va întoarce cu trofeul, după un meci eroic pe care l-a pierdut cu onoare, și-a rugat adversarul să îi împrumute cupa câteva zile pentru a onora promisiunea făcută fiilor săi. Rafinat în ring, demn în afara lui, filipinezul este un adevărat model pentru aceia care mai cred în valori, o speranță pentru cei pe care viața îi mai învinge din când în când dar nu le îngenunchează spiritul.
Nu îmi face deloc plăcere să scriu articole ca acesta. Știu chinurile prin care trec boxerii, le cunosc multora dintre ei sacrificiile și viața grea pe care o au pentru a pune o pâine pe masa familiilor. Îi felicit de fiecare dată când văd onoare în evoluții, indiferent de rezultat. Oricât mi-aș dori, acum nu o pot face. În cazul meciului din această seară a lui Alexandru Jur nu atât înfrângerea e tristă cât maniera în care ea a avut loc. Diferența imensă între ce a promis și ce a arătat, face ca dezamăgirea să fie pe măsură. Cu un box extrem de subțire, care nu i-a reflectat palmaresul, fără nici o urmă de agresivitate sau dorință de a se ridica la înălțimea evenimentului, Alexandru a fost victimă sigură din prima și până în ultima secundă.
Am sperat ca evoluția din partida cu Svacina (pe care au am punctat-o egal) a fost o întâmplare nefericită pentru el și să fi învățat de acolo lucrurile care să-i permită o evoluție viitoare mai bună. N-a fost așa. Alexandru a arătat contra lui McCarthy un box cu care nu ar fi avut cum să câștige nici măcar o repriză, cu atât mai puțin un meci. Extrem de defensiv, cu un braț drept inexistent, permanent pe piciorul din spate, nu a emis pretenții în fața irlandezului căruia i-a îmbunătățit mult prea ușor rata victoriilor înainte de limită.
O veste bună a venit azi dimineață din Statele Unite, unde compatriotul nostru Eronim Arădoaie l-a învins prin knockout în repriza a patra pe americanul Tray Martin, într-o partidă programată pentru șase runde. Este prima victorie înainte de limită din cariera de zece meciuri a lui Eronim la profesioniști și e îmbucurător că a spart gheața știut fiind că procentajul KO-urilor în boxul de performanță e un indicator al forței, având totodată și rol de propulsor în clasamentele mondiale.
Chiar dacă adversarul a fost sub potențialul lui Eronim, cei care știu cum se pune problema în locurile unde boxul înseamnă supraviețuire, înțeleg de asemenea că nu există oponent ușor sau meci dinainte câștigat. E bine că Eronim a urcat din nou în ring și mai ales că a evoluat convingător. Sper sa avem cât de curând vești despre următorul lui pas. Va trebui să lege relativ repede câteva evoluții bune pentru a putea spera la o scenă mai luminoasă. E în locul potrivit, la vârsta potrivită, cu un bagaj serios de cunoștințe în spate. Mult succes în continuare!
Deși inițial trebuia să lupte cu columbianul Francisco Cordero (38-13-0), Ronald a împărțit ringul cu un luptător local, Miguel Angel Vasquez (10-11-0) de care a trecut fără emoții în trei reprize dominate clar de român. Partea bună e că Ronald a revenit în ring după mai bine de doi ani de pauză, mai puțin bine e că o face la un nivel mult sub potențialul său. Sper să nu îi ia foarte mult să ajungă acolo unde ni-l dorim cu toții, pe marile ringuri ale Americii, în compania unor adversari demni de talentul pe care îl are.