De la bun început n-am înțeles care au fost resorturile ce l-au făcut pe Bogdan Dinu să se retragă din meciul cu Adrian Granat. E inacceptabil ca în apogeul unei cariere promițătoare dar caracterizată mai mult de inactivitate, să renunți la o asemenea șansă pentru o partidă cu un anonim care mai apoi nici aceea nu a mai avut loc. Mă întreb cum poate justifica cel care a decis acest lucru renunțarea la o oportunitate atât de rară în viața unui boxer.
Acum, după ce cel care ridicat mănușa în locul lui Bogdan, Alexander Dimitrenko, l-a șocat pe Granat în chiar prima repriză cu un knockout devastator resuscitându-și cariera ce o luase serios la vale, îmi pare cu atât mai rău.
Putea fi Dinu azi pe primele pagini și mâine pe un loc de aspirant la titlul mondial. Dar pentru asta ar fi fost nevoie ca cineva cu viziune să-i croiască parcursul, ori acestă calitate lipsește aproape cu desăvârșire în boxul românesc. E mult mai simplu să ne plângem de milă și să aruncăm de fiecare dată responsabilitatea pe inamici invizibili care ne sabotează sistematic, pa arbitri ce ne refuză victoriile sau pe uneltiri ale căror victime permanente suntem .
E mai ușor să te amăgești cu iluzii decât să încerci cu adevărat să-ți testezi limitele. E mai simplu fiindcă scâldându-te permanent în apele mediocrității, nu ai spectrul eșecului la orizont. Din nefericire însă, nici pe cel al succesului.
Magazin de ring 