E greu să explici unui sceptic frumusețea boxului. În definitiv e doar un sport cu șase lovituri care se petrec pe câțiva metri pătrați. Și totuși cât suspans, ce tensiune poate genera această formă pură de manifestare a personalității umane. Pătratul magic poate ruina într-o secundă vise și în aceeași secundă să transforme anonimul în campion.

Până ieri, Carlos Gongora era doar un ecuadorian care trudea pe ringuri străine ca să asigure o pâine numeroasei sale familii. Un nimeni pentru lumea boxului și în același timp un totul pentru ai lui. A acceptat să lupte cu protejatul și compatriotul lui Gannadyi Golovki, Ali Akhmetov, fiind anunțat cu mai puțin de două săptămâni înainte de luptă. Ieșit din formă după ce i se anulase în octombrie meciul cu Zhanibek Alimkhanuly, având zece kilograme peste categorie a acceptat fără să stea pe gânduri.

Fără parteneri de sparring, fără timp, împotriva sorților (Akhmedov era favorit 8:1 la casele de pariuri), având de partea lui doar încrederea în forțele proprii și o inimă de luptător adevărat în piept. Au fost suficiente ca să-l ajute să treacă peste momentele grele din reprizele 1 și 4 când se părea că își va împlini destinul de carne de tun.