Mult anticipata bătălie britanică între două din prospectele de la categoria supergrea, Daniel Dubois și Joe Joyce, va avea loc pe 11 aprilie pe celebra arenă O2 din Londra.

Deși îi despart 12 ani ca vârstă, cei doi au debutat la profesionism în același an, 2017. De fapt, Joyce s-a apucat de box doar la vârsta pe care o are Dubois acum, 22 de ani, până atunci având preocupări atletice.
Joyce a fost prolific în ringul amator adunând un bronz european, unul mondia și culminând cu argintul olimpic din 2016 de la Rio unde a fost învins în finală de francezul Toni Yoka.
La profesioniști a avut un parcurs pe repede înainte, cu nu mai puțin de 6 meciuri în 2018 și 3 în 2019. Cele mai sonore nume din palmares sunt Alexander Ustinov, Bermane Stiverne și Bryant Jennings, acesta din urmă fiind și singurul din cei 10 adversari de până acum care a reușșit să audă gongul de final al ultimei runde.
În opoziție cu Joyce, Dubois a avut o trecere meteorică pe la amatori. A renunțat la visul participării la Olimpiada din 2020 de la Tokyo pentru mirajul ringului profesionist. Anul trecut a tranșat o primă rivalitate britanică ștergându-i zeroul din drepturil înfrângerilor compatriotului Nathan Gorman.
Amândoi sunt încrezători în victorie.
“Cred că sunt mai bun decât Joe în toate departamentele. Am un jab mai bun, mișcare mai bună, forță mai mare. Singurul lucru pe care el îl are în plus este experiența, dar nu a boxat niciodată cu cineva atât de tânăr și însetat de performanță ca și mine. “- Daniel Dubois
“E un meci mare cu miză imensă și că amândoi vom pune la bătaie ce avem mai bun dar experiența este ceva ce nu poți cumpăra iar eu am o grămadă și cred că asta va juca un rol foarte important în acest meci” – Joe Joyce