Indiferent de care parte a barierei simpatiei te găsești vis a vis de Canelo Alvarez, n-ai cum să nu recunoști că e omul momentului în boxul mondial, pana care scrie istoria perioadei. După atâția ani de progres și fugă după recorduri e tot mai greu să găsești lucruri nemaifăcute. Și totuși cei care îndrăznesc suficient, reușesc, iar Alvarez este fără doar și poate unul dintre temerari. Deși nu este primul care e unificat toate centurile unei categorii (mai sunt cinci campioni care au reușit asta în era cu patru titluri- Bernard Hopkins, Jermain Taylor, Terence Crawford, Oleksandr Usyk, Josh Taylor), este singurul care a realizat acest lucru în mai puțin de un an. Ceea altora le ia o întreagă carieră sau ce în cazul celor mai mulți rămâne doar un vis neîmplinit, pentru el a părut de domeniul firescului.

Alimentat de un curaj nebunesc, în mai puțin de unsprezece luni și-a pus la brâu toate centurile categoriei super mijlocii și a făcut-o într-un mod care nu lasă loc de interpretări, deposedându-i pe deținători într-o manieră indiscutabilă. De la Callum Smith (27-0-0) a luat primele două centuri (WBA și WBC) după ce l-a brutalizat crunt timp de douăsprezece reprize iar pe Billy Joe Saunders (30-0-0) l-a deposedat de titlul WBO și l-a făcut să se gândească mai mult la sănătate provocându-i retragerea și lăsăndu-i amintire o fractură de os orbital, pentru ca ultima piesă lipsă, centura IBF, să o obțină de la Plant în această dimineață după o demonstrație de măiestrie care a venit să completeze imaginea celui mai bun pugilist din topul pound-for-pound.

A fost ca în vremurile bune. O sală plină fremătând la fiecare pumn, spectacol de lumini și pumni, atmosferă electrizantă și luptă dusă până la marginile rezistenței. Deși deznodământul era oarecum așteptat, au fost voci care au prezentat meciul ca unul greu, având în vedere apărarea excelentă a lui Plant și stilul bazat pe o deplasare permanentă. Realitatea însă a prezis-o și dictat-o mexicanul.