Nu pentru înfrângere, că nu poți felicita pe cineva pentru că a pierdut, ci pentru modul în care ai luptat. De foarte multă vreme nu am văzut un român bătându-se cu atâta curaj ca și Ronald Gavril în dimineața asta. A fost plăcut și să văd iar tricolorul în ring la meci de titlu mondial.

Ronald mi-a depășit toate așteptările și a făcut un meci memorabil pentru el dar cred că și pentru fanii boxului. Faptul că a reușit un knockdown la una din marile speranțele boxului, în opinia mea e mai important decât însăși câștigarea centurii. Că centura stă cât stă la brău iar apoi o pierzi dar de primul adversar care l-a pus la podea pe cel mai tânăr campion în activitate și din istoria categoriei supermijlocii, se va auzi ani buni de aici înainte.
Ronald și-a depăși condiția și a făcut de departe cel mai bun meci din carieră. Disciplinat a urmat planul tactic și a fracturat acțiunile lui Benavidez cu un jab agresiv și puternic în toate cele 12 reprize. A reușit să depășească startul în care a fost dominat și a întors preț de câteva reprize soarta întâlnirii. Jabul din ultima repriză, ce l-a pus în fund pe mexican, a fost recompensa perseverenței și a unei pregătiri de excepție.

A pierdut pentru că a lovit mai puțin decât a fost lovit, că a cedat prima jumătate a meciului și pentru că trebuia să piardă. Trompetele erau pregătite să anunțe noua senzație Benavidez care, trebuie recunoscut că la cei doar 20 de ani a boxat cu maturitate pe care mulți boxeri nu o deprin în întreaga carieră.
Nu a fost furăciune dar evoluția lui Ronald a făcut ca la anunțarea deciziei ceasul boxului să stea o secundă. A pierdut un meci fenomenal dar a câștigat respectul în categorie iar asta poate să însemne alte câteva meciuri adevărate și pe bani serioși.
P.S. 1 “Felicitări” și televiziunilor noastre de căcat care au promovat și preluat porcăria de meci Mayweather – McGregor dar au închis încă o dată ochii la un meci adevărat al unui român. Nu mai au nici scuza orei fiindcă partida a fost de la 7 dimineața. Penibili până la capăt.
P.S. 2 Aprecierile mele userului Eu care a prevăzut meciul mult mai inspirat decât mine.