• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Tag Archives: Luis Ortiz

Certitudinea Wilder

24 Sunday Nov 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 11 Comments

Tags

Deontay Wilder, ko, Luis Ortiz

Un pumn, de un singur pumn a fost nevoie pentru ca Deontay Wilder să treacă definitiv pragul de la promisiune la certitudine, pentru că după meciul din această dimineață nu cred că mai e nimeni sceptic în ceea ce privește forța lui. Planetele s-au aliniat perfect cu 6 secunde înaintea finalului reprizei a 7-a iar combinația de directe stânga – dreapta a oprit timpul și a amuțit vocile contestatarilor.

wilder2

După mai bine de șase runde șterse, în care nimic nu a părut să funcționeze, timp în care a fost contrat, zdruncinat, surclasat de un boxer cu cel puțin șase ani mai în vârstă, aflat în spate pe toate cărțile de arbitraj și cu povara suplimentară  a faptului că puțin mai devreme, în aceeași gală, fratele lui, Marsellos, fusese făcut knockout în încercarea de a-și face o revenire de succes, de undeva din străfundurile sufletului, de acolo de unde doar marii campioni găsesc resurse, Deontay Wilder a adunat forța de a trimite lovitura care îl certifică definitiv ca star.

Am avut de-a lungul vremii întrebările mele în ceea ce îl privește pe Wilder. A câștigat centura de la inconsistentul Bermane Stiverne, după ce în prealabil declarațiile sale de forță fuseseră făcute pe seama unor boxeri expirați sau contestați. Și-a apărat-o apoi cu mare grijă la nume fragile ca Molina, Duhaupass sau Szpilka, iar în fața adevăratelor teste, Fury și Ortiz a scos-o la capăt dar fără să impresioneze, demonstrând totuși că poate să încaseze.

https://youtu.be/wuUq4RREz58

Lovitura de azi însă,  a arătat orice în afara faptului că întâmplarea l-a adus aici. Cerebral în momentele grele, consecvent unui plan de meci greu de înțeles, Wilder a reușit cu doar 11 lovituri de forță expediate în 20 de minute să scrie istorie. Punctul pus de directa finală a scos din letargie o divizie care își caută identitatea și gloria de altădată. De fapt, a fost un punct pus sub semnul întrebării “poate cineva să reziste acestei forțe?”.

Cristian Ciocan pierde onorabil în fața lui Ortiz

03 Sunday Mar 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 14 Comments

Tags

box, Christina Hammer, decizie, Luis Ortiz

Forma în creștere a lui Cristian Ciocan s-a confirmat și în fața cubanezului Luis Ortiz. Chiar dacă a pierdut clar, faptul că a dus meciul pe întreaga lui durată și nu doar formal ci lovind hotărât, cred eu că îi dă credit lui Cristian pentru următorii pași din carieră.

De fapt după cele zece reprize cred că Ortiz a ieșit mai șifonat ca imagine decât Cristian. Boxerul nostru și-a jucat cărțile corect, a fost curajos în schimburi, l-a atins hotărât pe cubanez cu dreapta peste umăr și în ciuda loviturilor foarte puternice primite, nu a cedat, ciobindu-i procentajul victoriilor înainte de limită și renumele de terminator adversarului său.

Cred că nici Ortiz nu s-a așteptat la o replică atât de solidă, nasul însângerat și figura dezamăgită din final fiind dovezi ale acestui fapt.

gettyimages-1133300170-1024x1024

Statistica loviturilor dovedește și ea că  că Cristian nu s-a predat fără luptă. El și-a atins ținta de 84 de ori în cele 10 reprize din totalul de 403 lovituri trimise (21 %) în timp ce Ortiz a conectat 140 de lovituri din 610 (23 %).

Lăudabilă inițiativa PROTV  de a transmite meciul în direct. Cred că vizionarea unor astfel de meciuri ajută mult la educarea publicului în a vedea situația reală a boxului românesc și a savura spectacolul mai mult decât a se alimenta cu iluzii.

Cristian Ciocan – Luis Ortiz, ultimul cântar. Meciul transmis la TV în Romania

02 Saturday Mar 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

Cristian Ciocan, Luis Ortiz

Cristian Ciocan își trăiește în continuare visul, trecând oceanul pentru un nou meci de gală în compania cubanezului Luis Ortiz, numărul 8 mondial.

ortiz-hammer (3)_1

Reinventat, Ciocan arată în cea mai bună formă a carierei. oprind acul cântarului la 116 kilograme în timp ce adversarul lui a avut cu 9 kilograme mai puțin. Mi-a plăcut atitudinea lui, arată mai înalt deși teoretic e mai scund cu 5 centimetri decât Ortiz. Sper să facă un meci bun care să-i mai deschidă câteva uși spre meciuri bine plătite.

Cheia meciului va sta în cum va reuși Cristian să stea departe de ciocanele lui King Kong. Pentu Ortiz, la 39 de ani orice pas gresit înseamnă încheierea carierei, din acest punct de vedere pe el fiind toată presiunea meciului.

ortiz-hammer (1)_1

Întâlnirea programată pe durata a zece reprize va avea loc maine dimineață la Barcley Center din Brooklin.

Partida va fi trasnmisă în România de PROTV duminica dimineața de la ora 5.

Succes Cristian Ciocan!

Cristian Ciocan – Luis Ortiz pe 2 martie la Barclays Center

17 Thursday Jan 2019

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 4 Comments

Tags

Cristian Ciocan, Luis Ortiz

Cristian Ciocan continuă seria meciurilor de gală, următoarea treaptă a carierei lui fiind cel mai probabil fostul campion mondial Luis Ortiz.

Partida ar urma să aibă loc în data de 2 martie, locația fiind Barclays Center, Brooklin, New York.

luis-ortiz-50-1280x620

Cu ochii pe revanșa cu Deontay Wilder, Ortiz a căutat să rămână cât mai activ, demolându-l pe Răzvan Cojanu în iulie anul trecut iar în decembrie învingându-l tot înainte de limită pe Travis Kauffman.

Pentru Cristian un meci cu Ortiz ar fi ocazia perfectă pentru a vedea care îi este valoarea la ora aceasta și totodată să-și mai treacă în palmares încă un nume răsunător alături de Tyson Fury, Alexander Povetkin, David Price și Erkan Teper.

Insist în continuarea că nu victoriile cu orice preț reprezintă miza pentru sportivul nostru în acest punct al carierei, ci testarea limitelor, acceptarea provocărilor și mărimea burselor. El e pe un flatant loc 13, de care trebuie să profite cât mai mult.

Cojanu învins categoric, Garcia unifică cu succes centurile, Chisora revenire de senzație

29 Sunday Jul 2018

Posted by Cristian Nechita in Video

≈ 5 Comments

Tags

Dereck Chisora, Dillian Whyte, ko, Luis Ortiz, Razvan Cojanu

Din nefericire dar oarecum conform așteptărilor, compatriotul nostru Răzvan Cojanu a fost învins de cubanezul Luis Ortiz la prima combinație mai serioasă pe care King Kong a trimis-o. Se întâmpla în repriza a doua, cand Ortiz a expediat un croșeu cu brațul din față urmat de o directă de stânga direct în figură, care i-au luat picioarele românului. Lent, previzibil, Răzvan a fost o țintă ușoară pentru experimentatul Ortiz. Imi pare rău că nu a înțeles nimic din înfrângerile trecute fiindcă la fizicul pe care îl are, eu continui să cred că poate mai mult

În cel mai așteptat meci al săptămânii, Continue reading →

Hai Răzvan! #rușine #presa #de #sport #din #Romania

27 Friday Jul 2018

Posted by Cristian Nechita in Diverse

≈ 19 Comments

Tags

#rusine, Luis Ortiz, Razvan Cojanu

E trist și nedrept atunci când presa străină scrie despre sportivii români mai mult decât o face a noastră. E trist și atunci când sunt uitate eforturile și performanțele celor care au rămas să-și tocească nervii și pantofii de sport pe plaiurile natale. Nu știu cum își respectă alții performerii, dar e un lucru cert că noi nu o facem așa cum ar trebui.

Aproape indiferent de ramura sportivă, avem campioni necunoscuți publicului, sportivi care ating performanțe notabile la mulți kilometri de țară în umbra indiferenței noastre. Și oricât de mari le-ar fi satisfacțiile, regretul că nu sunt recunoscuți și apreciați acasă, rămâne și doare.

“#Romania #nici #nu #stie #ca #boxez #in#iulie #28 …….. #pacat #hai #Romania” e mesajul postat pe Facebook de Răzvan Cojanu acum câteva zile. El este unul din cei mulți cărora presa noastră le-a întors spatele.

ortiz-cojanu (1)

O simplă căutare pe cele mai vizitate site-uri de sport ale noastre după numele lui Răzvan returnează un rezultat ce descalifică: ZERO.

Dar mai exact ce face Răzvan pe 29 iulie? Ceea ce știe mai bine, boxează. A făcut-o mulți ani la amatori pentru România, atingând apogeul în 2009 când a câștigat un bronz la europene. Apoi și-a căutat rostul și norocul în Statele Unite.

Duminică dimineața, într-o gală al cărei main event (Mikey Garcia (38-0-0) – Robert Easter Jr  (21-0-0) ) are pe masă două centuri mondiale, transmis în direct de Showtime, Răzvan va lupta cu Luis Ortiz, numărul 7 mondial în clasamentul greilor având o singură înfrângere, la Deontay Wilder, pe care însă a reușit să-l zguduie bine înainte de a trebui să se recunoască învins.

Ortiz e un greu ce ani la rând a fost evitat de nume mari ale categoriei din cauza forței,  24 din cele 28 de victorii fiind înainte de limită. Răzvan  are curajul de a urca cu el în ring și chiar dacă nu are prima șansă, datoria noastră e să fim alături de el și să-i ținem pumnii. Hai Răzvan! #rușine #presa #de #sport #din #Romania

 

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • S.T. Gordon-cel mai misterios campion mondial din istorie
  • Lecţia de box: Tipuri de gărzi non-clasice

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (186)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Unknown's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Unknown's avatar
  • Cookingzilla's avatar
  • Dine Chef's avatar
  • Unknown's avatar
  • Unknown's avatar
  • Jordan Finley's avatar
  • Unknown's avatar
  • Florinel Duta's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...