Boxingnewsonline face un top foarte interesant al celor mai întâlnite scuze pe care le-au găsit de-a lungul timpului boxerii găsiți dopați. De la penibile la patetice, motivele acoperă o plajă foarte diversă de justificări. Ce e de remarcat, că în foarte puține cazuri vina a fost recunoscută, lucru care demonstrează din punctul meu de vedere că fenomenul este mai degrabă pandemic decât izolat.
1. Contaminarea suplimentelor
Kid Galahad a fost cel care a venit cu justificarea asta, în urma unui test căzut în 2014 pentru stanozolol. El l-a incriminat pe fratele lui care i-ar fi pus substanța în shake-ul proteic în urma unei dispute. Suspendarea inițială de doi ani, i-a fost scăzută ulterior la 6 luni.

Dacă ne aducem aminte, și Lucian Bute a adus în sprijinul său suplimentele contaminate după ce fusese depistat pozitiv pentru ostarină după meciul susținut împotriva lui Badou Jack. Donația de 50 000 $ făcută în conturile organizației WBC și suspendarea simbolică primită, au dus cu gândul mai degrabă la complicitate decât la dorință de curățire a sistemului.
Și Luptătorii UFC Junior Dos Santos, Antonio Rogerio Nogueira și Marcos Rogerio au fost absolviți de vină după ce au invocat suplimente contaminate în urma unor teste antidoping picate.







