Mă bucur mult că ai decis să te oprești când ești încă sănătos. Ai făcut poate cu doi pași mai mult decât ar fi trebuit dar important e că ai spus stop cât nu e prea târziu.

Realizez că de multe ori am fost prea aspru cu tine. Te-am criticat atunci când credeam că poți mai mult, ți-am acceptat cu greu limitele și uneori nu am ținut seama că ești și tu om. Ai fost campionul nostru și te-am vrut pe prima treaptă mereu. Am trăit gloria boxului românesc prin tine și poate și de aceea mi-a fost greu să-ți accept căderea.

Te-ai încăpățânat să duci tricolorul pe umeri chiar și atunci când indiferența noastră l-a făcut greu. Nu te-ai dezis de o țară prea săracă pentru a-ți transmite meciurile, ți-ai dus crucea simplu și în tăcere. Ești un exemplu pentru orice tânăr care caută direcție și sens în viață prin sport. Ai pornit de jos și ți-ai croit drumul pe calea lungă a muncii cinstite și pumnilor grei.

Oamenii pe care i-ai ales să-ți stea alături nu au fost întotdeauna de cea mai bună calitate, dar ți i-ai asumat. Ai reușit să fii un gentleman într-o lume de brute, un băiat bun într-un sport în care respectul e câștigat de forța pumnului.

Acum, a venit timpul ca tu să te retragi iar noi să te regretăm. Pentru că va curge multă apă prin brațele Dunării până vom mai avea un campion mondial care să dețină o centură timp de 4 ani și jumătate, s-o apere cu succes de 9 ori, să lupte de 13 ori cu centuri mondiale pe masă și să țină milioane de spectatori și telespectatori conectați la pumnii lui.

La ceas de bilanț, nu pot decât să-mi scot pălăria înaintea ta și să-ți mulțumesc pentru diminețile pe care ni le-ai făcut mai frumoase cu victoriile tale, pentru upercuturile de stânga ce opreau timpul în loc, pentru că de la mii de kilometri ai ținut vie speranța într-un sport, pe care alții, de aici de acasă, se străduiesc de ani de zile să-l îngroape.