Pornind de la un articol din Ring Magazin de acum câțiva ani, voi repune în discuție problema masei musculare în cazul boxerilor.

Din punctul de vedere al nobilei arte, mai mare nu înseamnă neapărat mai bun. Cu excepția câtorva exemplare supradimensionale de la categoria grea (Anthony Joshua, Daniel Dubois), în cea mai mare parte a lor, boxerii se laudă mai degrabă cu un fizic  mai puțin impozant din punct de vedere estetic. O mulțime de boxeri bine făcuți au căzut în fața mult mai puțin musculoșilor lor adversari, semn că masa musculară singură, nu înseamnă nimic în ring.

Asta nu însemană nicidecum că masa musculară nu contează sau că e indicat să fii cât de gras poți. Un boxer cu o roata de rezerva in jurul burtii si cu mâini ca de gelatină nu va induce frica adversarului său. Dacă ne uităm pe topurile mondiale ale momentului, observăm că în vârf stau boxeri care arată decent, având un echilibru între masa musculară și teșutul adipos. Excepția numită  Andy Ruiz sper din tot sufletul că nu va deveni regulă.

Serios vorbind, boxul cere un maxim de conditie fizică si rezistență. Puține lupte sunt câstigate în prima repriză. A duce după tine prea mult țesut, îți reduce semnificativ sansele la succes. Totusi e clar ca fiecare boxer e diferit. Unii din cei mai buni boxeri ai tuturor timpurilor n-au fost niciodata fibrati.

Abel Sanchez e un antrenor veteran care a lucrat cu mai multi boxeri cum ar fi fratii Norris, Lupe Aquino si Gennady Golovkin. “Nu exista fizic ideal in box spune el. Julio Cesar Chavez nu a fost niciodata caracterizat de musculatura definita dar era un animal in ring. Alexis Arguello si Tommy Hearns erau piele si os dar puteau lovi.“

Dar ar fi putut ei lovi mai cu putere daca ar fi avut mai multa masa musculara sau ar fi fost mai fibrati? Sanchez afirma ca sunt multi antrenori adepti ai antrenamentelor cu greutati mari. Ei gandesc: muschi mai mari, forta mai multa. Sanchez ii ia in deradere “Acesti antrenori nu inteleg sportul” spune el. “Un boxer nu vrea și nu are nevoie de toată acea masă si greutate in brațele sale. Ea îl va ajuta doar să obosească mai repede. Cheia in box este să fii la fel de eficient si in ultimele reprize ca in prima“.

 

Deși în ultima vreme antrenamentele cu greutăți au câștigat teren în programele de pregătire ale boxerilor, Sanchez si altii in afara de el spun că antrenamentul cu greutăți e puțin probabil să crească forța de lovire pentru că acesta nu antrenează mușchii pentru ceea ce trebuie ei să facă într-o luptă. Mai exact, ridicatul greutăților implică o mișcare înceată de împingere; pumnii adevărați cer explozie în regim de viteză. Regimul de lucru al ridicătorilor de greutăți solicită mușchii până la epuizare; boxerii au nevoie de muschi relaxati între loviturile explosive instante. Forța unei lovituri nu vine exclusiv – sau in primul rand – doar din masivitatea muschilor ci mai degraba dintr-o combinatie de factori si forte care includ abilitatea de a combina forta picioarelor, greutatea corpului, momentul si sincronizarea intr-o singura lovitura care sa produca efectul dorit.

“Muschii boxerului trebuie sa fie lungi, fara grasime si foarte flexibili” potrivit lui Sanchez. Nu obtii asta ridicand o gramada de greutati ci printr-o multime de ore petrecute in sala. “S-au schimbat multe de cand am inceput eu, in 1977” spune Abel. “Toata lumea vrea rezultate imediate dar trebuie ani de zile sa dezvolti tehnica, echilibrul si conditia fizica. Multi baieti educati intra in sala gandindu-se ca o pastila sau un shake ii vor face invingatori. Secretul nu se gaseste in medicamente, vitamine sau bauturi misterioase. Secretul stă în munca grea.“

Muhammad Ali n-a ridicat niciodata greutati potrivit ultimului sau antrenor Angelo Dundee dar “era primul care venea in sala si ultimul care pleca” spunea Dundee pentru revista Men’s Fitness putin inainte de moartea sa. Succesul in box necesita devotament absolut si intens pentru antrenament. In afară de asta, nu sunt doi luptatori care sa aiba acelasi regim de lucru. Depinde foarte mult de atributele naturale ale luptatorului – tipul fizic, procentul de grasime raportat la muschi, vascularizare, viteza de reactie, etc. Capacitatea de a ridica sute de kilograme nu face parte din ecuatie.

Manny Pacquiao spune ca isi incepe ziua cu 45 de minute de alergare, urmate de 3 ore in care face de toate de la exercitii in viteza pana la lucrul la sac, intercaland abdomene 1400 in total. Timpul petrecut in sala este istovitor, cautand sa modeleze cât mai bine condițiile din ring. Floyd Mayweather Jr lucrează ore întregi fără pauza: alergare, sărit coarda, abdomene, sac de viteză, sac normal, sparring chiar și baschet.

O zi normală de antrenament pentru Mike Tyson începea la 5 dimineata cu o alergare de 3 mile, odihnă și mic dejun, apoi 10 reprize de sparring, prânzul, ring din nou, o oră pe bicicletă, 2000 de ridicări pentru abdomen, 500 pâna la 800 flotări la paralele, 500 flotări cu mâinile depărtate, 500 de ridicări cu haltera de 30 de kilograme, 10 minute de exercitii pentru gat, cina, 30 minute pe bicicleta apoi uitat putin la TV si culcare. Tyson a spus ca nu a ridicat niciodata greutati. Atribuie forta loviturilor sale lucrului la sac.

Luis Garcia, care l-a antrenat pe mexicanul Abner Mares, sustine ca fizicul este un produs al performantei. Luptatorii sai fac exercitii de rezistenta, dar nu ridica greutati – cel putin nu greutati mari, si cu siguranta nu in saptamanile premergatoare unei lupte. “Ne concentram pe programe care sunt functionale decat sa stam in sala de forta si sa mutam greutati” spune el. “Sa arati ca un bodybuilder nu te duce neaparat la performanta. Dar daca muncesti la performantele tale, corpul tau va fi in forma. Iar la sfarsit, vei arata destul de bine“.

Așadar, care e răspunsul întrebării din titlu? Echilibrul, determinarea și munca fără încetare.