Tags
Sunt victorii în box care în loc să liniștească, mai mult îngrijorează. Așa este în opinia mea și cea a lui Joe Joyce în fața puțin pretențiosului Michael Wallisch.

Expus în toată slăbiciunea sa de Cristian Ciocan la sfârșitul lui 2018, ceea ce odată era speranța boxului german la categoria grea, a devenit atracție doar pentru a se vedea cum abandonează în chinuri. Oprit de Efe Ajagba în repriza a 2-a și de Tony Yoka în cea de-a treia, era de așteptat ca și deznodământul în fața lui Joyce să fie același, singura necunoscută fiind repriza în care germanul avea să fie din nou părăsit de voință.
Dar atâta timp cât a putut ține brațele sus și să dea din ele, l-a nimerit pe Joyce în plin, expunând grave carențe în apărarea englezului. Rezistența fizică și la lovituri au făcut ca lucrurile să reintre rapid pe făgașul normal, germanul pierzându-și suflul încă din repriza a 2-a.
Marele semn de întrebare pe care îl ridică, mai bine spus îl confirmă, acest meci este cum va reuși Joyce să compenseze lipsa de viteză și cât va rezista la lovituri în fața puternicului Daniel Dubois? Dacă nu acționează radical în timpul rămas, tare mă tem că își va afla limitele la următoarea intrare între corzi.
Da asa este Joyce nu impresioneaza, are forta si rezistenta, dar nu are explozie si boxeaza doar intr-o viteza. Va avea viata grea cu Triple D Dubois, dar imi plac luptele astea la grei pe plan local.
Cristi, intre Hrogovic, Dubois si Makhmudov care crezi ca are cele mai mari sanse sa devina campion mondial ?
Raspunsul meu este: care are barbia mai tare. Hrgovic mi se pare greoi si oarecum rudimentar, nu il vad competitiv la nivelul cel mai inalt. LaDubois astept sa vad momentul in care masa musculara isi va cere tributul. La Makhmudov intrebarea este cand va face pasul spre State, dezavantajul lui fiind la ora asta ca boxeaza in Canada. L-as mai adauga si pe Tony Yoka celor trei si el fiind un boxer de la care asteptarile sunt mari si confirmarile mai putine pana la ora asta. Mi-ar placea sa discutam si de sansele lui Nistor.
Da si mie mi se pare croatul cam rudimentar, si lumea il compara cu Vitali Klitscko. Cica i se pregateste un meci la sfarsitul lui septembrie, adversaul urmand sa fie ales dintre 5 americani, printre care Gerald Washington si Jermaine Franklin. Rusul Arslambek Makhmudov va fi coleg cu fostul lui adversar din WSB…romanul nostru Mihai Nistor. De La Hoya l-a semnat si pe el. Ma surprinde gestul lui de-as scutura capul aproape non stop, e un tic nervos sau face anumit pt a-si incalzi muschii gatului ? Oricum, cand il vezi asa in coltul opus, pare si mai intimidant, zici ca e scapat de pe la vreun spital de nebuni. Uite aici fightul lui cu Guido Vianello, alt prospect bunicel, de la Top Rank
De Nistor nu stiu nimic, presupun ca-i tot prin Ro, ar trebui sa se duca in curand in California, Golden Boy a inceput sa dea drumul la treaba.
Pt cine nu l-a vazut am pus aici Arslambek Makhmudov vs Mihai Nistor
Va recomand si un interviu de 7min cu rusnacul
Mersi mult de postari. Utile videourile.