Tags

, ,

Așa cum pentru fanii fotbalului american există Super Bowl iar pentru cei ai omonimului european e finala Champions League, iubitorii boxului au ca reper noaptea în care luptă cel mai popular boxer pentru a-și aduce aminte de anul respectiv. Au fost Muhammad Ali, Mike Tyson, Oscar De La Hoya, Floyd Mayweather sau Manny Pacquiao cei care au electrizat milioanele de iubitori ai nobilei arte și au lăsat urme de neșters pe aleea amintirilor prin evoluțiile lor. Acum, este timpul lui Saul Canelo Alvarez. El este cel care produce spectacolul umplând sălile de oameni și inimile de bucurie atunci când își pune măiestria în acțiune. A curățat câteva categorii de greutate, a câștigat centuri cât pentru zece vieți, la doar 33 de ani însemnând istoria boxului cu recorduri de necontestat.

E timpul pentru o nouă reprezentație a copilului minune. La finele acestei săptămâni, mai face un pas spre neuitare, Jermell Charlo (35-1-1,19 KOs) fiind cel ales pentru un meci de tipul undisputed vs undisputed, cei doi fiind deținători a câte patru centuri la supermijlocie (Canelo) respectiv super welter (Charlo).

Întâlnirea are sens pentru amândoi. Dacă pentru Charlo ea este acea șansă unică uneori pe parcursul vieții, când ți se dă șansa de a te înscrie în istorie, și lui Canelo i-ar prinde bine o victorie la un adversar de calibru, după înfrângerea la Dmitri Bivol tot mai multe fiind vocile care au evidențiat o pierdere de viteză și motivație în ceea ce îl privește.

Cam toate întrebările care planează deasupra acestui meci îl au în centru lor pe Charlo. Va putea el face față la forța demonstrată de Canelo la supermijlocie? Va mai fi aceeași viteza lui cu atâtea kilograme în plus? În caz de meci strâns terminat la puncte, are vreo șansă la decizie în Las Vegas?

În mod natural Canelo este marele favorit al acestei înfruntări, cei care îl văd pe Charlo ca fiind capabil să-i predea o lecție de box fiind mult mai puțini. Majoritatea susținătorilor lui Canelo văd meciul ca încheindu-se cu victoria mexicanului înainte de limită, pronosticând că mijlocul lui Charlo nu va rezista toate cele douăsprezece reprize loviturilor devastatoare cu a căror forță nu este obișnuit. Cu avantajele experienței, tehnicii, puterii și rezistenței la lovituri, abilități călite în războie infinit mai grele decât a avut de dus adversarul lui de duminică dimineața, pentru Canelo este doar o altă zi de muncă, iar Charlo un alt individ pe care-l va urmări prin ring lovindu-l și încercând să-i ia suflul si sufletul.

„Cred că Jermell Charlo este lupta perfectă pentru mine acum. Mă urmărește de mult timp și eu nu uit niciodată. A spus multe lucruri. Nu a crezut niciodată în abilitățile mele, dar va afla în curând despre ele. El și fratele lui m-au discreditat și asta mă motivează pentru această luptă”

Saul Canelo Alvarez

Din colțul lui Charlo, lucrurile se văd ceva mai complicat. Urcă două trepte de greutate pentru a se bate cu regele în exercițiu, neștiind cum vor reacționa picioarele lui la suprasarcină în condiții de presiune maximă. Și va avea mare nevoie de ele duminică fiindcă dacă va alege să stea țintă fixă, se va afla pe terenul preferat al lui Canelo și îl paște o noapte scurtă. Chiar dacă a arătat forță de lovire la 70 de kilograme și în scenariul optimist că reușește să o ducă cu el și la 77, este greu de crezut că îl poate opri pe Canelo înainte de limită la o greutate la care mexicanul nu a pierdut încă niciodată, toți cei șapte cu care s-a duelat la supermijlocie având brațul jos la final. Puncheri mai grei ca el au încercat fără succes și îi amintesc aici pe Gennady Golovkin, Sergey Kovalev ori Miguel Cotto. Deci miza lui adevărată ar fi un meci dus la puncte, scenariu în care dominarea trebuie să fie categorică, știut fiind că e mai probabil ca porcul să învețe să zboare decât Canelo să piardă un meci strâns la decizie în raiul păcănelelor.

O problemă greu de gestionat vine și din faptul că principala slăbiciunea a lui Charlo, tendința de a-și pierde calmul și de a începe să se bată orbește cu adversarii atunci când este lovit, vine mănușă pe atuul adversarului său. Pierderea lucidității l-a trădat până acum în primele lupte cu Brian Castano și Tony Harrison, dar acum miza și implicit prețui de plătit ar fi considerabil mai mare. Charlo va trebui să intre în ring cu cea mai bună versiune a lui, să-și folosească din plin inteligența și viteza brațelor, să aibă încredere în loviturile pe care le dă și să țină de încrederea aia până la ultimul sunet al gongului.

Norocoși că suntem contemporani cu acești gladiatori, să ne bucurăm de box așadar!