
David Benavidez a făcut duminică dimineața o demonstrație de box matur, spectaculos, profesionist. Cei peste zece ani de experiență în ringul pe bani și-au spus din plin cuvântul în evoluția sa, relaxarea, încrederea cu care și-a expediat loviturile de forță, anticiparea loviturilor adversarului aducându-i în final o victorie pe deplin meritată. La finalul a douăsprezece reprize spectaculoase cărțile de arbitraj au arătat 115-111, 115-111 și 118-108, toate în favoarea lui David Benavidez.
A fost clar de la primul gong că Morrell va avea o zi grea. Benavidez a luat din primele secunde distanța care îi convine și din care și-a putut trimite torpilele spre adversar. Volumul mare de lovituri și presiunea permanentă au fost imposibil de gestionat de un counterpuncher cum este Morrell, ritmul infernal impus de mexican fiind peste puterea lui de reacție.
Cei care nu ați văzut meciul, nu vreau să mă înțelegeți greșit. Morrell nu a făcut deloc un meci slab. El și-a jucat șansa cu onoare, a dat tot ce a avut, iar figura tumefiată a lui Benavidez de la finalul meciului stă mărturie în acest sens. Dar pur și simplu a fost prea puțin. I-au ieșit o mulțime de faze, în schimb i-a lipsit puterea de a lega aceste faze în dominare prelungită. A furat momente, dar Benavidez a câștigat reprize.
Refuzul mexicanului de a-i acorda revanșa mi se pare perfect justificat. La cum a arătat meciul, oricâte meciuri s-ar mai juca aspectul ar fi la fel, Morrell trebuind să schimbe prea multe lucruri și prea fundamentale pentru a întoarce radical soarta. Sper doar să nu se lase demoralizat și să continue cariera profesionistă, fiindcă a fost evident că are multe de oferit în ring.
Pe Benavidez îl așteaptă provocări mult mai mari, el dorindu-l pe învingătorul dintre Bivol și Beterbiev.
De pe restul cardului de remarcat a fost războiul absolut dintre Isaac ‘Pitbull’ Cruz și Angel ‘Tashiro’ Fierro, care a ținut publicul în picioare timp de zece reprize. Cei doi și-au dat lovituri în plin cam câte se dau în tot boxul profesionist românesc într-un an. Incredibile rezistența și inimile de luptători pe care le-au afișat.
Am mai reținut victoriile sectaculoase ale prospectelor Yoenli Hernandez și Curmel Moton care și-au oprit adversarii înainte de vreme și outfitul lui Stephen Fulton Jr. care a venit echipat cu o imitație perfectă de ghete Clujana.

Un meci spectaculos și un câștigător meritoriu. Important de reținut că Benavidez a fost pt a doua oară la podea in carieră. Daca va lupta cu Beterbiev ii va fi greu.
Cruz și Fierro au făcut un război tipic mexican. Mi-au adus aminte de unul dintre meciurile avute ale lui Leo Santa Cruz cu Abnel Mares.
Sunt curios daca va fi nominalizat la lupta anului.
Asa este, Radu. Prima oara l-a pus Ronald Gavril. Nu am amintit de knockdown fiindca in opinia mea nu a fost relevant. Lovitura plus dezechilibrare. Nu a schimbat soarta meciului si nici nu a fost unul din acele knockdownuri care sa ramana in istorie. Doar statistic asa cum spui si tu. Am apreciat inca calmul lui Benavidez dupa numaratoare. Nicio frustrare pe chip, nici o suparare, si-a reluat postura si a continuat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. E ceva.
Spectacol total Cruz vs Fierro. Nici nu a mai contat cine a fost declarat invingator. Incredibil meciul.
Pitbull vs Fierro meciul galei.
dos guerreros azteca.
Perfect de acord. Zero instinct de conservare la amandoi.
Meciul mi-a deschis din nou pofta de razboiul sfant MX-PR.Pacat canu ma iavem asa ceva.
Canelo-Berlanga nu a fost ce trebuie.
Eu am copilarit cu Cotto-Margarito,Segura-Calderon,de la Hoya-Trinidad,Juanma Lopez-Salido,etc.
Taote erau intalniri tari.As vrea ceva si acum.
Vine Xander Zayas. Sa vedem ce i se pune in fata. Mai e si Subriel Matias acolo.
Propunerile mele de urmarit in 2025 nu sunt sudamericani, ci britanici. Am mai scris ca as vrea sa-l vad testat pe Dalton Smith, iar un meci impotriva lui Matias ne-ar spune daca e ce trebuie.
Un alt pugilist care mi s-a pasut spectaculos (desi am vazut doar ultimul lui meci) este Nick Ball. Are meci cu TJ Doheny, pe card fiind si Baluta. Sunt curios cu cine va mai boxa, ma gandesc ca as vrea sa-l vad cu Angelo Leo, Fulton, Espinoza sau de ce nu Brandon Figueroa. Sunt curios daca va fi la fel de direct si de dominant.
Zici foarte bine Radu.
Ca sa facem un DVD de amintiri clasice as zice sa-i punem in ring pe Ball,Leo si Figueroa-indiferent de ordine.
De mai multe ori.Ar iesi niste meciuri de 5 stele.
Interesanta miza pe britanici. Ca si noi, ei parca vin cu o limita nativa care nu-i lasa sa depaseasca un anumit nivel. Dar retin ideea voastra si o dezbatem la urmatoarele lor meciuri.