Tags

,

Sâmbătă seara pe Echo Arena din Liverpool, la mai bine de șapte luni de la ultima apariție, Ionuț Băluță va reveni în ring având ca adversar un alt prospect britanic, Brad Strand (12-1-0, 4 KO).

În ciuda palmaresului bun, Strand a ajuns la 28 de ani fără a întâlni vreun adversar de top, singura lui incursiunea în lumea băieților mari soldându-se cu o înfrângere la Dennis McCann. Cele douăsprezece victorii obținute pe parcursul a șase ani de când a debutat la profesioniști au fost la nume necunoscute în lumea bună a boxului, managementul lui protejându-l până acum de teste adevărate și impliciti de dezamăgiri.

Ionuț și-a petrecut ultimul an și jumătate încercând să lămurească lucrurile cu același Dennis McCann, lucruri tranșate din păcate în favoarea britanicului în cel de-al doilea meci din iulie anul trecut. El ocupă la ora aceasta locul 41 mondial în clasamentul boxrec al categoriei super bantam, în care adversarul lui de sâmbătă este plasat al 81-lea.

L-am contactat pe Ionuț pentru a ne da ultimele detalii legate de meci și a acceptat cu amabilitate ca de fiecare dată:

Sunt foarte bine pregatit pentru acest meci. Cantonamentul a decurs excelent, am fost plecat în Portugalia pentru mai multe sesiuni de sparring cu englezi. Sunt în formă foarte bună și motivat să câștig centura Europeana WBO.

Ionuț Băluță

Având în vedere datele de intrare, în speță stilurile de luptă și procentajele mici ale meciurilor celor doi terminate înainte de limită, avem cel mai probabil o întâlnire care se va duce pe toată durata celor zece reprize programate, câștig de cauză urmând să aibă sportivul care va reuși să-și impună ritmul și să inițieze cele mai multe atacuri cu succes. Din acest punct de vedere Ionuț pornește cu avantajul stilului moștenit de la amatori și pe care l-a adaptat bine și în ringul profesionist. Un alt lucru bun pentru Ionuț este că Strand nu e un sportiv care să aprindă el focul, așa cum s-a putut vedea foarte bine în înfruntarea cu McCann. Răspunde cu foc la foc, dar inițiativa nu este punctul său forte, bazându-se pe brațele lungi și rezistența bărbiei. Are reacții bune pe contră și dacă e lăsat nestresat iese și la atac dar nu e punctul său forte.

A fost pus deseori în dificultate de șarjele ofensive în viteză ale lui McCann, ascultând numărătoarea arbitrului în chiar repriza a doua după un croșeu de dreapta puternic la bărbie. Tot în partida cu McCann a fost afectat vizibil de loviturile la corp și a arătat o oarecare lentoare în execuții. Având în vedere aceste date, aș spune că soarta meciului stă în forma în care se va prezenta Ionuț la primul gong. Dacă vine bine, cu aplombul și viteza arătate în primul meci cu McCann, Brad Foster sau Andrew Cain, are prima șansă la a-și adjudeca majoritatea reprizelor și totdată victoria. Asta în cazul în care desigur nu se activează sistemul britanic de protecție a favoritilor locali, Strand boxând în fața propriilor suporteri, el locuind și antrenându-se chiar în Liverpool.

La fel ca la ultimele sale multe meciuri, Ionuț este adus să facă spectacol dar să nu învingă în fața favoritului local. E conștient de statutul său și a ales de atâtea ori să nu îl respecte și să răstoarne căruța cu speranțe a gazdelor, englezi de majoritatea dăților. La fel și acum, pentru a învinge fără dubiu va avea nevoie de acel extra plus de voință și rezistență fizică aflat între maximul posibil și imposibil la care a mai apelat de-a lungul carierei. Hai Ionuț! Suntem alături de tine.