Tags

Prima săptămână din luna mai este de regulă revelionul boxului profesionist, momentul în care are loc cea mai titrată și spectaculoasă luptă a anului. Nu este deloc cazul anul acesta, pentru că starul mexican Canelo Alvarez, în loc să extragă din urna adversarilor unul din numele mult dorite de fani, cum ar fi David Benavidez, Dmitry Bivol, Osley Iglesias sau Artur Beterbiev, l-a ales ca oponent pe puțin cunoscutul și mediatizatul William Scull. Reacțiile fanilor vorbesc clar: dezamăgire profundă. În locul unei confruntări epice, publicul a primit un main event dezechilibrat și bonus, un undercard anost, construit parcă fără nicio dorință de a ridica nivelul spectacolului.
Capul de afiș: Canelo vs. Scull
Vândut ca un meci de unificare pentru titlul de undisputed, este mai degrabă perceput ca un mismatch, expresie tradusă ca meci prost.
De ce e un mismatch?
- Lipsa pedigree-ului: Scull, netestat deloc până acum, pare mai degrabă un adversar ales pentru a îmbunătăți palmaresul mexicanului decât pentru a-i pune cu adevărat la încercare limitele. Cubanez de 32 de ani, stabilit în Germania, deși este neînvins, palmaresul său de 23-0 (9 KO) nu impresionează. Cu doar 39% rată de knockout și fără victorii împotriva unor adversari de top, este perceput ca un campion de conjunctură, el câștigând centura IBF după o victorie la rusul Vladimir Shishkin. Cea mai notabilă victorie a sa este împotriva lui Evgeny Shvedenko, un pugilist decent, dar departe de elita diviziei. În plus, zvonurile că Scull ar fi „cedat” în sparing cu un welter ca Conor Benn ridică semne serioase de întrebare despre rezistența sa.
- Stil neconvingător: Scull este un boxer tehnic, dar lipsit de putere și carismă. Fanii se tem că lupta va fi o afacere unilaterală, cu Canelo dominând prin precizie și forță, în timp ce Scull va încerca să „supraviețuiască” celor 12 runde.
- Strategia lui Canelo: Alegerea lui Scull pare o mișcare calculată a lui Canelo, care a evitat confruntări mai riscante (ex. David Benavidez sau un rematch cu Bivol) pentru a-și consolida statutul de „undisputed” cu un adversar accesibil. De fapt este o situație loose-loose pentru el, în cazul unui succes previzibil urmând să fie criticat că a pierdut oportunitatea unui meci istoric, iar dacă printr-o minune Scull face o figură frumoasă, va fi iarăși supus oprobiului public fiindcă s-a făcut de râs cu un necunoscut
Restul cardului: o colecție de lupte fără strălucire
Undercard-ul este și el criticat dur de comunitatea boxului. O adunare de lupte dezechilibrate și fără miză reală, cu nume de boxeri aflați în reabilitare după evoluții neconvingătoare, pare mai degrabă un centru de recuperare decât colecție de lupte de top. E văzut ca un pretext de a vinde bilete scumpe și abonamente, fără a livra însă valoarea promisă. Mulți au comparat cardul serii cu un show de nivel mediu, nicidecum cu o gală demnă de numele și reputația lui Canelo. Aveți mai jos lista, ca să puteți decide singuri:
- Bruno Surace vs. Jaime Munguia
- Martin Bakole vs. Efe Ajagba
- Badou Jack vs Norair Mikaeljan (ca și cum nu era deja suficient de prost cardul, Ryan Rozicki s-a accidentat fiind înlocuit de un boxer care a lipsit din ring aproape 2 ani)
- Marco Verde vs. Michel Polina
- Brayan Leon vs. Aaron Guerrero
Într-un timp în care arabii investesc miliarde pentru box, o astfel de gală pare un mare pas înapoi, o pierdere inutilă de bani și timp. Sper din tot sufletul să fiu contrazis de realitate, iar sâmbătă noaptea să fim martorii unui adevărat regal pugilistic.
flavius biea v-a boxa cu josh kelly pe 6 iunie în Anglia la newcastle într-un meci pentru categoria super welter
victima sigură biea însă bursa contează pe final de carieră
Da da. Multumesc de info, imi spusese si #radupidu ieri si am si facut un articol mai devreme pe tema asta. Nu-i rau deloc ca a gasit o bursa buna pentru care sa-si puna palmaresul la bataie.
Da, slabuta gala daca ne gandim la standardul cu care am fost obisnuiti in ultima vreme, dar acum cativa ani Canelo mai facea gale din astea, daca ma gandesc la meciul cu Avni Yidirim.
De ce sa fie victima sigura Flavius Biea. Nu-i favorit, dar victima sigura n-as crede. Josh Kelly e un boxer bun, dar strainii au castigat de multe ori in UK, nu-i Germania. Avem exemplul Ionut Baluta, si chiar as zice ca niste usi s-au deschis acolo in ultimii ani. Pe langa Baluta mai avem avem Andrei Dascalu, sau moldovenii Aurel Ignat si Constantin Ursu, care au meciuri constant si sunt tratati bine. Chiar si pe Amansio Paraschiv l-am vazut intr-o gala din UK transmisa pe DAZN si era tratat ca unul de-al casei de promoterul respectiv nu ca un adeversar de palmares pt boxerul englez cu care a boxat
In ceea ce priveste sansele lui Flavius, sunt de aceeasi parere cu Iulian, ca sunt subunitare in acest meci si m-as bucura enorm sa-mi de peste nas cu comentariul asta dupa meci. Dar e diferenta foarte mare de calitate a adversarilor si exprimarii in ultimii ani intre cei doi. M-as multumi cu o evolutie rezonabila.
Da avem cativa romani care ne fac cinste zilele astea. Chiar ieri am schimbat mesaje cu Gheorghita Isaila (Giorgio) 6-0-0, 4 KO, locul 179 la super welter si care are deja programat meci in iunie cu un boxer cu palmares 7-1-0. S-a aratat dispus sa facem un articol despre el.
Pe Canelo nu il mai intereseaza boxul adevarat,cred ca e doar cash-inul de pe final de cariera,lucru pe care el nici nu il ascunde in interviuri.
Cam toate ultimile sale meciuri au fost asa.
In cazul de fata e un adversar safe,care nu are cum sa castige nici prin KO nici la puncte,pentru a pregati un mega meci de ziua independentei mexicane in septembrie cu Crawford-lucru care va fi probabil anuntat imediat dupa acest meci caci totul este semnat deja.
Si ala,apropo un cash grab insa macar acolo sunt 2 p4p eri,hai ca mai intelegi.
Nu o sa lupte veci cu Beterbiev sau Benavidez sa fim seriosi.