Legendarul boxer Wilfredo Gomez, campion mondial în trei categorii de greutate, stăpân absolut la supercocoș și protagonist al unor confruntări care au definit o epocă, portoricanul a decedat la doar 69 de ani. În urma lui rămân o operă pugilistică excepțională și o poveste care îi întregește moștenirea.

Când Salvador Sanchez a decedat într-un accident de automobil, în august 1982, Wilfredo Gomez și-a întrerupt pregătirea și a plecat în Mexic. S-a dus să depună flori la mormântul omului care îi provocase prima înfrângere ca profesionist. Cu un an înainte, cei doi purtaseră în ring orgoliile a două mari națiuni ale boxului. Acum, unul dintre ei avea 23 de ani pentru totdeauna, iar celălalt venise să-i aducă un omagiu. Biografia lui Gomez păstrează acest episod, care merită un loc lângă marile sale victorii.

Wilfredo „Bazooka” Gomez a murit sâmbătă, 10 octombrie 2026, la 69 de ani. Presa din Puerto Rico a confirmat decesul fostului campion, care fusese spitalizat cu probleme respiratorii. Pentru cei care l-au urmărit în anii săi de vârf, vestea readuce în memorie un boxer cu o capacitate neobișnuită de a transforma câteva secunde de superioritate într-un final de meci.

Porecla lui, “Bazooka”, promitea explozia, iar palmaresul cu care a părăsit ringul, 44 de victorii, dintre care 42 prin KO și doar 3 înfrângeri, arată fără dubiu că s-a ridicat la înălțimea renumelui.

Născut la 29 octombrie 1956, Gomez a crescut în sărăcia unui cartier din zona San Juan. La 15 ani reprezenta Puerto Rico la Jocurile Olimpice de la München. A pierdut primul său meci în fața egipteanului Mohamed Selim. Doi ani mai târziu, la prima ediție a Campionatelor Mondiale de box amator, desfășurată la Havana, a câștigat aurul la categoria cocoș, oprindu-i înainte de limită pe toți cei patru adversari. În finală l-a învins pe cubanezul Luis Jorge Romero.

Între cele două competiții se vede deja viteza maturizării sale. Adolescentul eliminat la Munchen devenise un campion mondial capabil să încheie fiecare meci fără intervenția arbitrilor. Într-un interviu acordat ulterior revistei The Ring, Gomez avea să povestească despre o ofertă de a rămâne în Cuba, pe care însă a refuzat-o. Își dorea o carieră profesionistă, cu perspectivele sportive și materiale pe care aceasta le oferea.

Debutul la profesioniști, în 1974, a fost un egal în fața unui anonim, Jacinto Fuentes. Au urmat apoi 32 de victorii consecutive înainte de limită, întrerupte de înfrângerea la altă legendă, Salvador Sanchez. Pentru a avea o imagine completă a puncherului care a fost, primele sale 40 de victorii profesioniste aveau să fie obținute toate prin KO sau KO tehnic, o performanță incredibilă indiferent de timpul la care ne raportăm.

La 21 mai 1977, în San Juan, Gomez a disputat primul său meci pentru un titlu mondial, împotriva sud-coreeanului Dong-Kyun Yum, campionul WBC la supercocoș. Neașteptat, a ajuns la podea în chiar prima repriză. Yum l-a pus în dificultate și în următoarele două, înainte ca precizia și presiunea portoricanului să schimbe cursul luptei. Gomez a câștigat prin KO în repriza a douăsprezecea. Avea 20 de ani. Prima sa centură mondială fusese câștigată după ce învățase, chiar în acea seară, cât de subțire este linia dintre agonie și extaz.

Domnia la 122 lb ( 55,3 kilograme), a durat cinci ani, timp în care și-a apărat cu succes centura de 17 ori, obținând tot atâtea victorii înainte de limită. Printre învinși s-au aflat Royal Kobayashi, Carlos Zárate, Juan Meza și Lupe Pintor. A renunțat la centură în 1983 pentru a urca în categorie. La supercocoș, nimeni nu i-o luase în ring.

Explicația acestei dominații se găsește și în felul în care boxa. Relatările confruntării cu Zarate descriu un Gomez mobil, capabil să lucreze eficient pe contraatac, să controleze distanța și să pregătească lovitura decisivă. Forța îi permitea să încheie meciurile; tehnica îi crea ocaziile. Privit astfel, „Bazooka” era o poreclă exactă pentru efectul loviturilor sale, dar incompletă ca portret al boxerului.

Zarate a venit la San Juan, la 28 octombrie 1978, cu 52 de victorii și nicio înfrângere. Cincizeci și una dintre victorii fuseseră obținute înainte de limită. Gomez avea 21 de victorii, toate prin KO, și un egal. Era o întâlnire între doi campioni care obișnuiau să lase foarte puțin de lucru judecătorilor.

Gomez l-a oprit în repriza a cincea. Viteza, deplasarea și combinațiile sale au avut un rol esențial, dar cronica trebuie să păstreze și loviturile neregulamentare: după gong, la finalul reprizei a patra și asupra adversarului aflat la podea, în secvența finală. Victoria a rămas una dintre realizările majore ale carierei sale.

La 21 august 1981, în Las Vegas, Gomez a urcat la pană pentru a-l înfrunta pe Salvador Sanchez. Era favorit. Mexicanul l-a trimis la podea încă din prima repriză, iar pe parcurs a absorbit lovituri care îi opriseră pe alții și a răspuns cu un calm remarcabil.

Gomez a continuat să atace, deși fața i se umfla și lupta devenea tot mai dificilă. A fost oprit în repriza a opta. Curajul lui a fost evident; superioritatea lui Sanchez, la fel. Era prima înfrângere a portoricanului și sfârșitul seriei de 32 de victorii consecutive înainte de limită.

Moartea mexicanului, un an mai târziu, a închis posibilitatea revanșei. Vizita la mormântul său a rămas mărturia unui respect care supraviețuise confruntării.

A revenit la supercocoș și, la 3 decembrie 1982, l-a întâlnit pe Lupe Pintor la Superdome, în New Orleans. Pe afiș, meciul principal al galei îi opunea pe Thomas Hearns și Wilfred Benítez. Gomez și Pintor au dat însă serii una dintre confruntările ei memorabile.

Pintor a rezistat atacurilor, a răspuns și a făcut din reprizele târzii o încercare cumplită pentru campion. Ochii lui Gomez se închideau sub umflături. În repriza a paisprezecea, o lovitură de stânga la corp, urmată de dreapta la cap, l-a trimis pe mexican la podea. Pintor s-a ridicat, a fost doborât din nou, iar meciul s-a încheiat.

Era a șaptesprezecea și ultima apărare a centurii. Lupta arătase cât de mult putea cere o victorie de la cel care o obținea. În imaginile acestei confruntări, triumful și epuizarea sunt imposibil de separat.

Gomez a cucerit titlul WBC la pană la 31 martie 1984, învingându-l la puncte pe compatriotul Juan LaPorte. După eșecul cu Sanchez, reușise la a doua încercare. Centura a trecut însă la Azumah Nelson în decembrie, când ghanezul l-a învins prin KO în repriza a unsprezecea.

La 19 mai 1985, Gomez a câștigat și titlul WBA la superpană, printr-o decizie majoritară după 15 reprize cu Rocky Lockridge. Devenea campion mondial în trei categorii. Verdictul a fost contestat: comentatorul NBC Ferdie Pacheco îl văzuse câștigător pe Lockridge cu 145–139, în timp ce doi judecători îl preferaseră la limită pe Gomez, iar al treilea punctase egal.

În mai 1986, Alfredo Layne l-a oprit în repriza a noua și i-a luat titlul. Au urmat două victorii târzii, în 1988 și 1989, înaintea retragerii definitive. Bilanțul final: la 44 de victorii, 42 înainte de limită, trei înfrângeri și un egal. În 1995, Gomez a fost inclus în International Boxing Hall of Fame.

Locul său în istorie se sprijină în primul rând pe anii de la supercocoș, titlurile din celelalte categorii lărgindu-i palmaresul; la 122 de lb construise deja reperul după care aveau să fie judecați alți campioni. Cele 17 apărări încheiate înainte de limită rămân expresia cea mai concentrată a acelei dominații.

Pentru a-l păstra întreg în memorie, merită să revenim și la omul care a plecat în Mexic cu flori pentru Salvador Sanchez. Gomez cunoscuse puterea de a învinge și neputința de a schimba o înfrângere. Știa ce îi datorase boxul adversarului său.

În octombrie 2026, aceeași datorie a memoriei îi revine boxului și față de el.