Boxul e un sport în care rareori împaci pe toată lumea. Îndeosebi atunci când decizia e una strânsă dar nu numai, armatele de fani își împart instantaneu vocalizele între “hoție” și “au văzut corect arbitri, domne”, prea puțini fiind dispuși la concesii sau la analiza obiectivă a lucrurilor. Dacă înainte de meci susținătorii boxului, printre care m-am găsit și eu, afirmau că va fi un galop de sănătate pentru Tyson și că ori din ce unghi ai privi nu se vede capătul meciului pentru Ngannou, acum, după ce au văzut cum au stat lucrurile, cei mai mulți își găsesc scăparea în decizia la limită dată de arbitrii și analiza strict din punctul de vedere al criteriilor de judecată.

Dar acest meci a spus mult mai multe. Din punctul meu de vedere, a fost o victorie care lui Fury i-a făcut mai mult rău decât bine, în timp ce pentru Ngannou lucrurile au ieșit bine independent de decizia meciului. Dar să îi iau pe rând.

Intâi tunurile pe englez. Diferența dintre ce s-a așteptat de la Fury și ce a arătat el în ring a fost enormă. Precipitat, chiar speriat pe alocuri, a practicat un box de începător, lipsit de consistență și spectaculozitate. Odată moartă speranța ca Ngannou să cadă la primele directe de dreapta, reprizele pe care Fury și le-a adjudecat au fost hoțești, furate cu ajutorul brațului din față dublat de fuga de la locul faptei. Cel puțin patru dintre acestea (R1, R5, R6 și R11) au fost luate în acest mod, aportul lor fiind decisiv în stabilirea rezultatului oficial. În termeni de măiestrie și prezență scenică, imaginea lui Fury în ring a fost jalnică. Pus la podea de un sportiv aflat la primul meci de box, dominat la capitolul forță și activitate în clinciuri, panicat de-a dreptul în multe faze de atac în care se lipea de camerunez ca de un colac de salvare după ce lansa câte o directă anemică, englezul iese mai bogat cu alte cateva zeci de milioane dar și cu reputația șifonată serios din această înfruntare. Și cum la el psihicul și nu grosimea portofelului era problema, putem spune ca mai mult a pierdut decât a câștigat din înfruntarea asta.

Deși lăsat cu brațul jos la final, camerunezul a adunat toți laurii câștigând din eșec mai mult decât a obținut Fury din succes. Pentru el victoria sau înfrângerea erau prea puțin importante, la 37 de ani și cu zero meciuri de box, construirea palmaresului nu mai reprezintă o prioritate viabilă, scopul lui primordial fiind să câștige banii pe care boxul îi aruncă cu generozitate în evenimentele care captează atenția. Și a reușit acest lucru din plin. Cu zece milioane de dolari mai bogat și cu o evoluție care a trezit respectul majorității și care îi deschide ușile spre alte înfruntări bănoase, Francis Ngannou poate spune că și-a atins obiectivele, scriind încă un capitol magic din uimitoarea lui poveste începută într-o mină de nisip din Camerun unde muncea pentru 1 dolar pe zi, și continuată mai apoi pe străzile din Paris care i-au fost și cămin o vreme.

În concluzie, chiar dacă privit prin prisma criteriilor de judecată ale boxului profesionist Tyson Fury a fost învingător și nu se poate reclama vreo furăciune din acest punct de vedere, adevăratul câștigător al serii a fost Francis Ngannou. Părerea mea, desigur.

De multă vreme nu am mai văzut un meci cu atâta încărcătură și spectacol cum a fost cel de ieri dintre Andrei Arădoaie și olandezul Kraus Gradus din sferturile de finală ale Cupei Europei. În fața unui adversar care are pe lista ultimelor două victorii un dublu campion olimpic (Arlen Lopez) și un rus (Dmitry Karmanov), Andrei a pornit mai greu. Planul inițial de luptă din distanță s-a dovedit insuficient pentru a-l domina pe mobilul boxer olandez. Mai mult, în urma unei acțiuni de atac prelungite terminate cu o serie de croșee, Andrei este vizibil afectat și în consecință numărat de arbitru. Cu prima repriză pierdută pe toate cărțile de arbitraj, Andrei intră pe terenul adversarului aruncând în luptă toate resursele și într-o luptă de totul sau nimic reușește să-l pună pe piciorul din spate pe Kraus.

Se abandonează orice instinct de conservare, schimburile de lovituri ridicând publicul în picioare. În cei peste 20 de ani de când urmăresc box, nu sunt multe momentele în care am văzut atâta dăruire de sine ca în această a doua repriză. Într-o secvență ce amintea de legendarele întâlniri Gatti-Ward sau Muhammad Ali-Joe Frezier, cu publicul în extaz, gongul vine să ne readucă la condiția de pământeni. 10-9 pentru Andrei pe linie. Rundul trei a fost unul cu aspect împărțit, prima parte aparțănându-i boxerului nostru, olandezul preluând controlul în partea a doua și terminând mai bine meciul.

La finalul a nouă minute de show pugilistic, decizia, oricare ar fi fost ea, nedreptățește pe unul din luptători. Din fericire, acum noi suntem de partea mâinii ridicate. Dar și dacă ar fi fost invers, nu era loc de regret. Pentru că într-o încleștare în care ambii și-au dat ultimele picături de energie punând la bătaie tot ce au avut pentru a învinge, nu există învins. Doar unul poate merge mai departe în competiție, dar și celălalt este încununat de respectul celor care au asistat la reprezentație. Felicitări Andrei Arădoaie! Felicitări Kraus Gradus! Prin prestația voastră ați readus boxului amator aminte de statutul de nobilă artă.

În semifinală, azi, Andrei îl va înfrunta pe slovacul Csemez Andrej, în al nouălea meci al galei care va începe la ora 18.30 și va putea fi urmărită aici.