De cand exista boxul dateaza si fascinatia oamenilor fata de divizia grea si campionul categoriei grele.

Coroana greilor ramane in continuare vazuta ca find Sfantul Graal al boxerilor si  fanilor totodata. Practic divizia grea a fost conceputa deoarece cei mici nu faceau fata luptand cu cei mai grei si a trebuit facuta o departajare.

Dupa parerea majoritatii expertilor, fanilor si chiar participantilor,  cele mai puternice ere ale diviziei vedeta sunt anii ’70 (generatia lui Ali, Frazier, Foreman, Norton, etc)  si anii ’90 (generatia Tyson, Lewis, Holyfield, Bowe,etc).

Unul dintre cele mai asteptate meciuri din aceasta perioada a fost Tyson – Holyfield. Initial, la sfarsitul anilor 80 cand Mike era campionul mondial la grea, Evander era un medaliat olimpic cu centura cruiserilor la brau si facandu-si o mostenire de cel mai bun cruiser al tuturor timpurilor. Inca de atunci incepuse discutia despre un eventual meci intre ei.

Odata cu castigarea titlului undisputed la 200 pounds Holyfield si ai sai si-au pus ochii pe titlul la grei si implicit pe Tyson. Dupa o serie de victorii impresionante in primele meciuri, Evander a devenit challangerul nr 1 pt centura lui Iron Mike. Dupa o perioada de tatonari, s-au inteles sa se intalneasca pe 18 iunie 1990 insa dupa cum bine se stie Buster Douglas a produs una din cele mai mari surprize din istorie impotriva unui Tyson mai degraba pus pe orgii sexuale decat pe pregatire in ceea ce se vroia doar un meci de promovare in Japonia.

8 luni mai tarziu Holyfield il facea KO pe Buster pe titlu si dupa o aparare a titlului erau programati sa lupte din nou pe 8 noiembrie 1991 in Las Vegas. Pe 9 septembrie Tyson era pus sub acuzare pentru violul pe care il stim cu totii insa meciul urma sa continue, dupa care pe 18 octombrie Tyson a iesit din meci citand coaste fisurate (cei care ati citit cartea sa – una dintre cele mai bune autobiografii din istorie apropo – stiti ca in fapt a fost doar o minciuna).

Meciul de titlu a schimbat locatia (Atlanta-orasul natal al campionului), data (23 noiembrie) si adversarul (Francesco Damiani aparand ca solutia de avarie) insa a ramas in picioare. Pe 8 noiembrie a iesit si italianul accidentat (glezna sucita) asa ca pe ultima suta de metri a fost sunat journeymanul Bert Cooper. Cooper crescuse sub bagheta lui Joe Frazier (de unde a si mostenit acelasi nume de ring) insa acestia si-au rupt relatia dupa ce Cooper a avut mai multe prestatii slabe si o viata din afara ringului asemanatoare unui aghiotant al lui Pablo Escobar. Continue reading →