Banii arabilor și interesul lor în creștere pentru box au dat în ultima vreme un imbold nesperat acestui sport aflat într-un declin de popularitate în ultimii ani. Arene construite în timp record, spectacole și coregrafii impresionante, meciuri care păreau imposibile au fost aduse în fața publicului de puterea financiară și dorința de opulență a șeicilor.
La fel de pompos sună și gala anunțată pentru 23 decembrie în Arabia Saudită. Ca și cum dorințele iubitorilor de box din întreaga lume au fost ascultate, pe același card figurează nume ca
După o pauză de aproape opt luni, Cosmin Gîrleanu promite o revenire în forță în ringul profesionist. Pe 9 decembrie, în Tijuana, în cel mai important test al carierei, el va lupta pentru a-i șterge zeroul din dreptul înfrângerilor lui Andres Olivas Alvarez, un mexican de 27 de ani care a adunat în cei zece ani de carieră 22 de victorii și un meci terminat la egalitate. O șansă extraordinară pentru tânărul nostru boxer de impresiona și de a urca puternic în clasamentul mondial unde ocupă după doar două meciuri locul 84 din 410 boxeri la categoria 108 lb (49 de kilograme).
Cosmin are parte de un regim cu adevărat profesionist în Mexic, unde se pregătește într-un mediu obișnuit cu excelența, alături de nume importante în boxul profesionist. Pregătirea pentru acest meci a decurs foarte bine, el declarându-se în formă și nerăbdător să boxeze la cel mai înalt nivel. După cum spun americanii: “the time is now, the place is here” (acum este timpul, acesta este locul). Cosmin este în locul și la timpul potrivit pentru a face înaltă performanță.
Visul lui cu bătaie lungă este de a-l reîntâlni pe Jesse “Bam Bam” Rodriguez în ringul profesionist de această dată, el învingându-l la amatori pe american în septembrie 2015 în finala Campionatului Mondial de Juniori din Sankt Petersburg, Rusia. Rodriguez, ajuns la victoria cu număriul 18 la profesioniști, este deținătorul centurii WBO la 115 lb și are programat un meci de unificare cu Sunny Edwards, deținătorul titlului IBF.
Mult succes Cosmin în meciul din decembrie și în urmărirea visurilor îndrăznețe pe care ți le-ai stabilit!
Managerul lui Dmitry Bivol, Vadim Kornilov, a anunțat câteva nume pe care le are în vedere pentru revenirea în ring a rusului, preconizată a avea loc în ultima parte a lunii decembrie sau la începutul lui ianuarie în Las Vegas. Printre acestea, se regăsește și cel al compatriotului nostru Ronald Gavril, alături de Radivoje Kalajdzic (28-2, 20 KOs), Ahmed Elbiali (23-1, 18 KOs) și Lyndon Arthur (23-1, 16 KOs).
După lungi tratative, se pare că negocierile pentru un meci Bivol – Munguia s-au împotmolit definitiv, managementul rusului trebuind să ia în considerare alte piste. Beterbiev, cel mai dorit de public ca adversar al lui Bivol, și-a stabilit deja următoarea mișcare, urmând să se lupte cu britanicul Callum Smith la mijlocul lui ianuarie.
Dintre numele amintite de Kornilov, prima șansă pare să o aibă sârbul naturalizat în Statele Unite Radivoje Kalajdzic, dar chiar și simpla menționare a numelui lui Gavril printre cei luați în considerare e o atragere de atenție binevenită pentru încercarea de a prinde câteva meciuri bune pe final de carieră.
Daniel Buciuc a confirmat informația publicată azi de site-ul boxingscene, conform căreia va boxa pe 25 noiembrie în Las Vegas pe cardul galei care are ca main event întâlnirea dintre Demetrius Andrade (32-0-0, 19 KO) și David Benavidez (27-0-0, 23 KO). Compatriotul nostru va avea un adversar de top în persoana lui Vito Mielnicki Jr., un american de 21 de ani, văzut până nu demult ca mare speranță a boxului profesionist de peste ocean.
De ce spun până nu demult? Fiindcă Mielnicki s-a împiedicat neașteptat în meciul numărul opt, fiind învins acum doi ani și jumătate de anonimul James Martin, care l-a brutalizat pe parcursul a opt reprize expunându-i din plin slăbiciunile unei apărări visătoare, compensate până atunci de o forță superioară. După această sincopă Mielnicki a reînceput drumul spre topuri, înregistrând șapte victorii la adversari din eșaloane inferioare valorice și ajungând astfel pe locul 85 boxrec și fiind clasat pe locul 9 la versiunea WBA a categoriei super welter (154 lb). Și-a tras și antrenor cu nume, pe Ronnie Shields, care i-a mai avut sub palmare pe Mike Tyson, Evander Holyfield, Arturo Gatti sau Jermell Charlo și mai recent pe Efe Ajagba, Guillermo Rigondeaux și pe celălalt frate Charlo, Jermall.
Conform ultimelor informații, cel de-al treilea adversar al lui Anthony Joshua în anul 2023 va fi un fost partener de sparring, Agit Kabayel pe numele lui. Neînvins, având un palmares de 23 de victorii dintre care 15 au fost obținute înainte de limită, Kabayel a boxat cea mai mare parte a carierei în Germania în fața unei opoziții modeste. Victoria lui de căpătâi a fost în fața lui Dereck Chisora acum șase ani, de atunci neridicând deloc nivelul oponenților și preferând să-și construiască cariera pe modelul german al victoriilor de casă în fața unor boxeri modești, aflați la finalul puterilor și în căutarea unor ultime burse, cum au fost Andrii Rudenko, Kevin Johnson sau Pavel Sour.
Ajuns în semifinalele Cupei Europei după două evoluții curajoase, Andrei Arădoaie nu a mai repetat jocul bun în fața slovacului Csemez Andrej, fiind învins prin decizie unanimă. Andrei a jucat toate cele trei reprize pe terenul adversarului, lăsându-i distanța în care acesta se simțea confortabil și timpul de a-și pregăti fazele de atac. Agresivitatea nu a mai fost cea din precedentele întâlniri, sportivul nostru acceptând majoritatea timpului tempoul impus de slovac, căruia i-a convenit boxul economicos, din distanță, pe viteză de reacție, capitole la care era superior.
Tresăririle de orgoliu au fost puține și fără consistența care să întoarcă soarta partidei, probabil și pe fond de oboseală, Andrei nemaigăsind energia pentru a tăia distanța eficient pentru a-l implica pe Csemez în lupta la baionetă care l-ar fi avantajat în situația de față.
Vestea bună e că a reușit să rupă șirul meciurilor pierdute, cea mai puțin bună e că este singurul care la acest moment reușește să fie competitiv în afara granițelor, România întorcându-se de la această competiție cu un bilanț de două victorii și cinci înfrângeri.
Fruntașele competiției după numărul de sportivi ajunși în finale sunt Rusia (6) și Bulgaria (5).
Andrei Arădoaie a debutat cum nu se poate mai bine la Cupa Europei, competiție care are loc zilele acestea la Budva și la care România aliniază cinci boxeri. Avându-l în primul tur ca adversar pe Hakobyan Hambardzum, sportiv experimentat și bine clasat, care anul acesta a ajuns până în finala prestigiosului turneu de la Strandja, Andrei a abordat cu mare încredere startul de meci boxând frumos din deplasare și după o scurtă perioadă de tatonare l-a electrocutat pe armean cu o combinație croșeu de stânga – directă de dreapta care i-a tras acestuia preșul de sub picioare. Vizibil afectat de lovitură și cu echilibrul nerestabilit după numărătoare, Hambardzum a fost oprit de arbitru să continue spre binele său, consfințind astfel victoria reprezentantului nostru.
În turul următor Andrei îl va întâlni pe olandezul Kraus Gradus, un boxer cu un stil extrem de ciudat dar agreat de arbitri, bazat pe lovituri de forță și pe o apărare aproape inexistentă. Gradus încasează extrem de mult în fiecare partidă, dar în mod miraculos reușește să și lovească foarte mult. După trei reprize de luptă parte în parte, el l-a învins ieri pe rusul Karmanov Dmitrii cu o decizie de 3-0. Marea surpriză pe care Gradus a produs-o a fost la finele lunii trecute în competiția IBA Champions Night, când l-a învins pe campionul olimpic și mondial Arlen Lopez după cinci reprize de bătaie crâncenă în care de asemenea a rezistat unor lovituri incredibile, reușind să ducă lupta pe terenul pe care-i convine. Să sperăm că nu va mai reuși. acest lucru în fața lui Andrei Arădoaie.
În orice domeniu ai activa, eșecurile sunt dureroase. Dar în box, la fel ca loviturile, cele mai amare și provocatoare de daune sunt cele pe care nu le vezi venind. Se spune că unul dintre cele mai rele lucruri care ți se pot întâmpla în sportul cu mănuși e sa-ți dai cea mai bună lovitură iar adversarul să nu se clatine, iar pentru Eric asta s-a întâmplat duminică dimineața. Și-a jucat cartea onest, a lovit cu tot ce a avut atâta timp cât l-au ținut forțele, dar pur și simplu nu a fost suficient.
Nimic nu anunța deznodământul nefericit. Pornind favorit în fața veteranului Jose Luis Sanchez, a boxat relaxat prima repriză întâmpinându-și adversarul cu combinații de forță cu care reușește să-i oprească avansul. Începe bine și rundul doi, dezmorțind tribunele cu o combinație jab – jab – directă de dreapta. După cum decurgea acțiunea, era clar că cheia meciului va sta în capacitatea lui Eric de a menține ritmul ridicat la care era supus și de a domina prin deplasare și consistența combinațiilor. Din păcate nu a reușit să facă asta mult timp, el stingându-se în mod vizibil încă din repriza a treia.
A fost trădat și de rezistența feței la lovituri, ambii ochi umflându-i-se și făcându-i misiunea mult mai grea în fața unui tăvălug care venea peste el fără oprire și arunca lovituri decisive la fiecare combinație. Jumătatea a doua a meciului este mai mult o cursă pentru supraviețuire cu Eric având momente bune sporadice, dar în lipsa forței cu care să-l pună pe gânduri și pe piciorul din spate pe Sanchez, consistența a fost de cealaltă parte. În acord, toți cei trei judecători au consemnat prima înfrângere în dreptul lui Eric Tudor, 75-77 de două ori și 74-78 arătând cărțile de arbitraj la finalul meciului. 74 – 78 am punctat și eu deznodământul unei înfruntări din care compatriotul nostru are multe învățăminte de tras.
În box, victoria și înfrângerea sunt pe aceeași pagină. Felul în care gândim atunci când am dat greș determină cât timp va trece până vom câștiga din nou. Golit de conotațiile sale negative, eșecul este doar un semnal că undeva în timpul procesului ai făcut ceva greșit, un indicator pe care dacă ști să-l interpretezi îți arată calea spre succes. Capul sus Eric Tudor!
Dacă nu-și bagă iarăși dracul coada, în două luni ar trebui să avem un meci interesant și demult așteptat. David Benavidez și Demetrius Andrade au ajuns se pare la un acord urmând să se înfrunte pe 25 noiembrie pentru titlul WBC interimar deținut de cel dintâi.
Sincronizarea e perfectă. Neînvinși, aflați la apogeul carierelor și suficienți de vizibili încât să stârneacă interesul, oportunitatea este numai bună pentru a dovedi că sunt ceea ce se pretind, adică doi boxeri de clasă mondială, subestimați pe nedrept.
Ar fi totodată o ocazie excelentă pentru cei doi să-și mai îmbunătățească imaginile șifonate după provocările pe care le-au refuzat de curând, Benavidez evitându-l pe talentatul și extrem de periculosul David Morrell Jr. iar Andrade renunțând la centuri pentru a nu-și periclita palmaresul în fața lui Janibek Alimkhanuly și Zach Parker.
Într-un sport în care imprevizibilul reprezintă sarea și piperul, anticiparea viitorului în amănunt distruge suspansul și răpește din plăcerea privitorului. E ca filmul la care dacă ți se dă spoiler moare ceva din interesul cu care-l urmărești. Mult așteptatul eveniment al finalului de an s-a încadrat în categoria previziunilor îndeplinite mai mult decât mi-aș fi dorit. De la primele lovituri s-a conturat un scenariu placid, fără sinusoide și schimbări de inițiativă. Cu toate că era greu să facă față provocării la acest nivel, Charlo nici măcar nu a încercat să conteze, răspunzând încă din prima secundă a meciului cu NU la toate întrebările pe care le ridicam în prefața meciului.
Nu și-a adus forța cu el la 168 de pounds, de viteză nici nu mai putem vorbi din timp ce a mers toate cele 12 reprize pedalând pe piciorul din spate preocupat mai degrabă să meargă acasă cu fața intactă decât să-și înscrie numele în istorie. Nu a periclitat nicio secundă supremația lui Canelo, a fost părăsit de o inimă mult mai mică decât gura, umplându-și de jenă susținătorii care-l vedeau capabil de mai mult. S-a dovedit din nefericire încă unul din baloanele de săpun umflate de media, balon care s-a spart la primul contact cu aerul rarefiat al înălțimilor.
Culmea e că a cedat și la capitolele la care datorită fizicului era așteptat să performeze, ajungând să fie dominat de Canelo la directele cu brațul din față (56 la 40) deși alonja lui era net superioară. Practic, Charlo nu a existat în ring, entitatea prezentă fiind un simplu sac de box mobil cu care Canelo s-a antrenat 12 reprize. Replica lui de la final “Aș fi putut face mai mult” se înscrie în catalogul adevărurilor incontestabile, din moment ce nu a făcut aproape nimic acum, orice cât de mică încercare fiind mai mult decât atât.
Din partea mexicanului, lucrurile au fost extrem de simple. Cu un Charlo docil încă de la primul pumn, nu a fost nevoie de vreo ajustare a planurilor, strategia inițială bazată pe avans cu bloc urmat de croșee la corp funcționând da capo al fine și aducându-i repriză după repriză în cont. Și-a câștigat corect banii, în jur de 50 de milioane de dolari după unele estimări, fiind deja cu ochii pe următoarele provocări pe care statutul de star planetar i le va aduce în cale.
Și a mai confirmat un lucru întâlnirea de azi dimineață: Freddie Roach e mult pe arătură în ceea ce privește capacitatea de analiză, predicția sa de victorie a lui Charlo prin KO fiind mai îndepărtată de realitate decât planeta Pământ de galaxia HD1, cel mai îndepărtat obiect văzut vreodată de oameni.
Ring Magazin 