• Despre

Magazin de ring

~ blog de atitudine sportivă

Magazin de ring

Category Archives: Stiri

Campionatul European de Box Feminin: Fetele noastre și-au aflat adversarele din primul tur

14 Friday Oct 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

Alexandra Gheorghe, Budva 2022, Campionatul European de Box Feminin, Lacramioara Perijoc, Loredana Marin, Nechita Claudia, Steluta Duta

48 kg – Steluța Duță o va înfrunta pe 17 octombrie pe reprezentanta Ukrainei, Shalimova Olha, urmând ca dacă va trece de aceasta să lupte cu învingătoarea dintre italianca Bonatti Roberta și Lopez DelArbol Marta din Spania. La această categorie sunt 15 pugiliste, deci se poate ajunge la medalie din două meciuri.

52 kg – Mezina lotului, Alexandra Gheorghe va lupta mâine cu irlandeza McNaul Carly, următoarea adversară decidându-se dintre Savschuk Olena din Italia și azera Rahimova Zeynab. 12 pugiliste sunt înscrise la această categorie.

54 kg – Prima româncă ce va intra în concurs este Lăcrămioara Perijoc, care se va bate pentru un loc în turul următor cu poloneza Rogalinska Wiktoria. Lăcrămioara are o parte de tablou complicată, pe ea regăsindu-se campioana mondială en titre, turcoaica Hatice Akbas, englezoiaca Davison Charley și irlandeza Fay Niamh. 20 de pugiliste s-au înscris la categorie.

57 kg – Claudia Nechita are liber primul tur, în următorul adversară fiindu-i ucraineanca Basanets Marianna, pentru medalie având apoi de înfruntat câștigătoarea dintre Zidani Amina din Franța și irlandeza Michaela Walsh, într-o categorie cu 18 boxerițe înscrise la start.

60 kg – Loredana Marin, trece fără meci de primul tur, apoi având-o ca oponentă pe nemțoaica Heck Jenin, cea cu care a disputat finala europeanului under 22 din acest an, fiind învinsă atunci cu 4-1, deci o oportunitate excelentă de a-și lua revanșa. Pentru a ajunge la medalie, ea va trebui apoi sa o bată pe învingătoarea meciului Cani Marinela (Grecia) – Sadiku Donjeta (Kosovo). 20 de competitoare sunt înscrise la această categorie.

Începe Campionatul European de Box Feminin. Speranțe pentru România.

12 Wednesday Oct 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

2022, Alexandra Gheorghe, Budva, Campionatul European de Box Feminin, Lacramioara Perijoc, Loredana Marin, Nechita Claudia, Steluta Duta

Între 14 și 23 octombrie, în Budva, Muntenegru, va avea loc Campionatul European de Box Feminin. România aliniază pentru această competiție un lot restrâns, orientat pe rezultate, format din cinci sportive: Steluța Duță (48 kg), Gheorghe Alexandra (52 kg), Perijoc Lăcrămioara (54 kg), Nechita Claudia (57 kg) și Marin Loredana (60 kg), ele fiind însoțite de Adrian și Mihaela Lăcătuș în calitate de antrenori și de maseurul Dana Tudor.

Obiectivul declarat este de două medalii, speranțele cele mai mari în acest sens legându-se evident de Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita.

În total, 164 de boxerițe din 31 de țări (Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Anglia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Kosovo, Lituania, Moldova, Muntenegru, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Ucraina și Țara Galilor) s-au înscris pentru a participa la Campionatele Europene de box feminin din acest an, excluzând rezervele. Numărul boxerilor înscriși este mai mare decât în edițiile anterioare, cele mai aglomerate categorii fiind 54kg și 57kg și 60kg.

Mult succes fetelor noastre!

Cât sens are Tyson Fury – Dereck Chisora III?

11 Tuesday Oct 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 3 Comments

Tags

Dereck Chisora, Tyson Fury

Mult așteptata revenire în ring a lui Tyson Fury se pare că va avea loc pe 3 decembrie, pe prima poziție situându-se ca potențial adversar cel cu care Fury a mai împărțit ringul de două ori, conaționalul și prietenul Dereck Chisora. Dacă prima lor întâlnire a avut oarece sens, Chisora fiind neînvins acum 11 ani, a doua, trei primăveri mai târziu, a reprezentat o bătaie sistematică, oprită de colțul lui Chisora la sfârșitul reprizei a zecea dar rămasă în memoria colectivă prin momentul în care Fury roagă arbitrul să oprească măcelul, cea de-a treia pare complet lipsită de suspans, neîndeplinind din niciun unghi condițiile finalizării unei trilogii istorice.

Ea poate fi văzută mai degrabă ca o recompensă pentru întreaga carieră acordată lui Chisora, deși să fii dinainte bătut și cel mai probabil oprit înainte de limită la 38 de ani, nu pare a fi extrem de motivant.

Din punctul de vedere al lui Fury, alegerea pare a avea caracter pur statistic și istoric, el declarând că își dorește să fie primul greu din istorie care luptă în două trilogii, cu Deontay Wilder și Dereck Chisora. Dacă ar fi adăugat cuvântul “britanic” dupa “greu”, ar fi putut avea și dreptate, altfel, Muhammad Ali și Evander Holyfield luându-i fața la acest capitol după tripletele cu Ken Norton și Joe Frazier, respectiv Riddick Bowe și John Ruiz.

Ca să concluzionez, din punctul meu de vedere Fury merita un altfel de adversar la revenire, iar Chisora o altfel de încununare a carierei la retragere. Dar neștiute sunt căile boxului profesionist și câteodată de nepătruns logica din spatele deciziilor. Iar ca să răspund întrebării din titlu: zero sens.

Ionuț Băluță, un nou meci incediar

06 Thursday Oct 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 3 Comments

Tags

Anglia, box, Ionut Baluta, Liam Davis

Revin în activitate cu o veste excelentă pentru iubitorii boxului profesionist românesc: Ionuț Băluță ia la rând speranțele britanicilor și va lupta pe 19 noiembrie cu Liam Davies (12-0-0, 5KO), ocupantul locului 21 în clasamentul boxrec al categoriei 55 kilograme.

Ionuț ocupă locul 10 în același clasament, iar în versiunea WBC este clasat al 9-lea, fiind de altfel singurul boxer român care apare în primii 15 la vreuna din versiunile importante.

Pe masă va fi centura EBU European, meciul fiind programat pentru 12 runde, într-o gală care mai conține meciul în care David Avanesyan (29-3-1) își apără pentru a șasea oară centura EBU European, în fața spaniolului Jon Miguez (17-0-0).

Continue reading →

Înfrângeri pentru Cristian Ciocan și Cătălin Paraschiveanu, victorie Horia Trif

04 Monday Jul 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 9 Comments

Tags

Catalin Paraschiveanu, Cristian Ciocan, Horia Trif, Joe Joyce

Așa cum era de așteptat, Cristian Ciocan nu a putut ține foarte mult ritmul impus de Joe Joyce, cedând în repriza a patra după ce fusese numărat anterior de trei ori. În ciuda aspectului nefavorabil, Cristian s-a prezentat onorabil, și-a jucat șansa mică pe care a avut-o și a expediat în chiar prima repriză o dreaptă peste umăr (vezi video mai jos) care ar fi îngenuncheat mulți campioni de carton. Dar Joe Joyce nu este unul din aceștia. A dus lovitura, a trecut și prin celelalte croșee scurte aruncate de român și a impus un ritm infernal pe care Cristian nu l-a mai putut duce cu toata inima și voința pe care le-a avut.

Joyce e tipul de adversar care te bate intr-o repriza cât alții în tot meciul, așa încât a fost o decizie foarte bună retragerea la timp a sportivului nostru, fiind evident că de acolo înainte nu-l aștepta decât suferință inutilă. Anunțat cu doar trei săptămâni înainte de meci, Ciocan și-a asumat misiunea imposibilă, a făcut ce i-a stat în putere și a părăsit ringul învins dar apreciat de cei care cunosc fenomenul și i-au analizat evoluția. Ajuns cu palmaresul la 27 de victorii și 10 înfrângeri, cred că astfel de meciuri îl așteaptă pe Cristian Ciocan și de acum înainte: bani mulți, șanse puține.

Continue reading →

Cu garda jos: Andy Cruz, prins când încerca să fugă din Cuba

01 Friday Jul 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 2 Comments

Tags

Andy Cruz, boxing, Cuba

Cu toată deschiderea boxului cubanez spre profesionism, se pare că situația de acolo e departe de a fi lapte și mierea pe care le anunțau inițial oficialii. O dovedește recenta încercare de a părăsi fraudulos țara a celui mai titrat și valoros boxer amator al momentului, Andy Cruz Gomez.

Triplu campion mondial și recent încoronat campion olimpic, Andy Cruz este numele pe care fanii boxului îl așteptau cu cel mai mare interes pentru a-și face debutul în ringul profesionist după ce a cam spus tot ce a avut de spus la amatori.

În primă fază a surprins absența lui din lotul de boxeri cubanezi care au debutat în Mexic, deși fusese anunțat ca făcând parte din primul val, lipsă pusă de oficiali pe seama unor probleme de “atitudine”. Cruz a absentat săptămâna trecută și de la campionatul național, pentru ca unele surse să îl dea fugit în Statele Unite unde urma să se alăture antrenorului Ismael Salas. Se pare însă că a fost “interceptat” de autorități și readus acasă, unde îl așteaptă cel mai probabil o suspendare serioasă. Federația cubaneză a anunțat deja că acest caz de “indisciplină gravă” va genera cu siguranță evaluări corespunzătoare, care vor fi anunțate curând.

Nu e capăt de lume, și alți înaintași de-ai săi (Guillermo Rigondeaux, Erislandy Lara) eșuând la prima încercare de fugă, pentru ca să reușească la următoarele. E păcat doar că astfel de evenimente întârzie manifestarea imensului său talent.

Cristian Ciocan – Joe Joyce, transmis de Sport Extra

30 Thursday Jun 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 4 Comments

Datorită postului Sport Extra, care și-a făcut deja un bun obicei din a transmite galele patronate de Frank Warren, vom avea ocazia să-l vedem în direct, sâmbătă seara, pe Cristian Ciocan în încercarea de a rezista douăsprezece runde în fața lui Joe Joyce.

O altă veste bună e că pe lângă main event, mai sunt în gală câteva partide interesante care promit scântei și spectacol:

  • Jason Cunningham (31-6-0), posibil viitor adversar al lui Ionuț Băluță, îl va înfrunta pe veteranul Zolani Tete (29-4-0) pentru centura IBF International
  • Callum Johnson (20-1-0), britanic învins doar de Artur Beterbiev, va lupta cu rusul Igor Mikhalkin (24-3-0) pentru titlul WBO Global
  • Nathan Heaney (15-0-0) – Nizar Trimech (9-3-2) – IBO International

Bucurați-vă de box!

Weekend fierbinte pentru Cristian Ciocan și Cătălin Paraschiveanu

29 Wednesday Jun 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

Catalin Paraschiveanu, Cristian Ciocan, Joe Joyce

Doi din boxerii noștri de top dau teste grele în acest sfârșit de săptămână, dar asta nu mai este demult o noutate, statutul pe care îl avem la momentul actual în boxul mondial făcând din marea majoritate a sportivilor noștri eroi de sacrificiu spre binele altora. Am ajuns să ne bucurăm că îi vedem boxând și că avem cui ține pumnii, chiar dacă șansele de reușită nue sunt potrivnice. În definitiv, asta înseamnă să fii suporter adevărat.

Cristian Ciocan își mai pune în palmares un nume mare, în persoana britanicului Joe Joyce, medaliat cu argint olimpic și bronz mondial la amatori și neînvins după 13 meciuri în ringul profesionist, 12 dintre ele terminându-le înainte de limită. Printre numele care au pus genunchiul jos în fața lui se află Daniel Dubois, Carlos Takam, Alexander Ustinov sau Bermane Stiverne, Bryant Jennings fiind până acum singurul care a auzit gongul de final al ultimei reprize.

Continue reading →

Gervonta merge mai departe, dar încotro?

29 Sunday May 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ 4 Comments

Tags

Gervonta Davis

Mult așteptatul meci dintre guralivii Gervonta Davis și Rolando Romero s-a încheiat fulgerător în rundul al șaselea, când un croșeu de stânga a lui Gervonta a explodat pe bărbia arogant lăsată descoperită a lui Romero, scurcircuitându-i picioarele, memoria și transformându-i visele în praf și regretele în realitate.

Chiar dacă a evoluat rezonabil până la momentul knockoutului, câștigând reprizele de început și atingându-l pe Davis cu câteva lovituri solide, faptul că a plătit pe deficiențe relevate înainte de specialiști arată un Romero cu gura mai mare decât calitățile, care va trebui să se reîntoarcă la baze pentru a-și construi cariera cu mai mare grijă, îmbrățișând provocări potrivite nivelului real și nu al celui imaginat de el și cei care-l gestionează.

În ceea ce-l privește pe Davis, viitorul lui depinde de decizile manageriale pe care le va lua în viitorul apropiat, el anunțând că acesta este ultimul meci în tabăra Mayweather. Lipsa lui Floyd de la meci și conferința de presă, conduce la ideea că ruptura este serioasă. Nemulțumit pe bună dreptate de lipsa meciurilor cu adevărat mari, Davis se poate rupe și de PBC, caz în care probabilitatea meciurilor cu Ryan Garcia și Vasyl Lomachenko sau Devin Haney ar crește considerabil.

Dacă va rămâne sub umbrela PBC și Mayweather Promotion, din nou Isaac Cruz și din nou Rolando Romero sunt variantele cele mai posibile, niciuna dintre ele nefind așteptată cu sufletul la gura de suporteri și întârziindu-i și mai mult intrarea pe marea scenă. La potențialul și popularitatea pe care le are (a vândut 15 000 de bilete cu Cruz și 18 000 acum), orice moment irosit înseamnă o oportunitate ratată. Săptămânile următoare să sperăm că vor aduce răspunsul pe care fanii lui Gervonta Davis îl așteaptă de ceva timp: își dorește cu adevărat să fie mare sau se va complace cu statutul actual de vedetă neafirmată pe măsura valorii?

Cubanezii impresionează la debutul în boxul profesionist

29 Sunday May 2022

Posted by Cristian Nechita in Stiri

≈ Leave a comment

Tags

box profesionist, cubanezi, debut

Lazaro Alvarez lansând un croșeu de stânga asupra mexicanului Francisco Mercado

Revenirea oficială a boxului cubanez în ringul profesionist a fost una complet reușită, toți cei șase boxeri aruncați în luptă ieșind victorioși în urma unor evoluții convingătoare. Cinci dintre ei au încheiat partida de debut înainte de limită, doar Roniel Iglesias ducând toate cele șase runde până la capăt.

Au fost aruncați în luptă trei dintre campionii olimpici de la Tokyo, Julio César la Cruz, Arlen Lopez și Rionel Iglesias, un triplu medaliat olimpic cu bronz, Lazaro Alvarez, un campion mondial, Yoenlis Hernandez (ajuns surprizător pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Belgrad anul trecut, fără a fi fost campion național în Cuba) și pugilistul cu cel mai slab CV, “doar” un bronz mondial, Osvel Caballero.

După cum spuneam, toți și-au dominat clar adversarii, unii cu palmarese rezonabile (Brandon Perez Chavero 7-1-1, Francisco Mercado Delgadillo 6-1-0), arătând că perspectivele sunt promițătoare. Rămâne de vfăzut cum vor reacționa la primii pumni adevărați, precum și cine se va mai adăuga listei la următoarele gale. Cel puțin deocamdată, viitorul sună bine.

Rezultatele:
Arlen López KO1 Fernando Galván (light heavyweight)
Rionel Iglesias KO2 Brandón Pérez (super welterweight)
Feliciano Hernández KO4 Juan Carlos Raygoza (super middleweight)
Osvel Caballero KO4 Jhosman Reyes (super featherweight)
Lázaro Álvarez W6 Francisco Mercado (super lightweight)
Julio César la Cruz KO2 Devis Casseres (cruiserweight)

← Older posts
Newer posts →

Calendar:

No upcoming events

Top comentarii:

radupidu's avatarradupidu on S.T. Gordon-cel mai misterios…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Vasile's avatarVasile on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on Flavius Biea a rezistat mai pu…
radupidu's avatarradupidu on Flavius Biea a rezistat mai pu…
Cristian Nechita's avatarCristian Nechita on ‘Il Capo’ atacă di…

Top popularitate

  • Inoue si Nakatani castiga la Riyadh;superfightul ramane in picioare pentru 2026
  • Istoria zilei: 2002 - Bătaie generală la conferința de presa a meciului dintre Mike Tyson și Lennox Lewis
  • S.T. Gordon-cel mai misterios campion mondial din istorie
  • Lecţia de box: Tipuri de gărzi non-clasice
  • Pumnii din afara ringului: Carlos Monzon

Categorii

  • Ajut boxul (6)
  • Analize (149)
  • Antrenament (32)
  • Antrenament mental (5)
  • Box (56)
  • Box amator (18)
  • Burse (5)
  • Citatul zilei (35)
  • Dezvoltare personala (11)
  • Diverse (45)
  • Familie, sport, copii, sanatate (3)
  • Filme (7)
  • interviu (7)
  • Istoria boxului (1)
  • Istoria zilei (11)
  • K1 (2)
  • Lectia de box (22)
  • Medicale (1)
  • MMA (1)
  • Motivationale (14)
  • Nutritie (11)
  • performanta (5)
  • Q&A (2)
  • Recuperare (1)
  • Rezultate (15)
  • Scandaluri (2)
  • Statistici (11)
  • Stiri (534)
  • Tehnica (3)
  • Tehnologie (1)
  • Uncategorized (187)
  • Video (136)
  • Vieti distruse de box (1)
  • Vieti salvate de box (2)

Arhiva

Follow Magazin de ring on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

  • Heather's avatar
  • Alexis's avatar
  • Eugen Ionescu's avatar
  • jurnaldecafenea's avatar
  • Dine Chef's avatar
  • Jada Sloan's avatar
  • Immerse Food's avatar
  • Comparison Travel's avatar
  • Cookdeck's avatar
  • Unknown's avatar

4Brands

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Magazin de ring
    • Join 38 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Magazin de ring
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...